Ascultă Radio Vacanța Live

De miercuri, se deschide pârtia Subteleferic din Poiana Brașov

De miercuri, se deschide pârtia Subteleferic din Poiana Brașov
Foto: Primăria Brașov

Articol de Marian Stoica, 21 ianuarie 2025, 11:10

„Miercurea brașovenilor“ aduce, în acest sezon, nu doar reduceri cu 50% la tarifele de transport pe cablu pentru cei cu domiciliu în orașul nostru, ci și deschideri de noi pârtii. Ultima pârtie din masivul Postăvarul, Subteleferic, va fi deschisă începând de mâine, oferind schiorilor și snowborderilor cu experiență oportunitatea de a-și practica sportul preferat pe o pârtie omologată de Federația Internațională de Schi.

,,Mulțumită sistemului de producere a zăpezii artificiale și gestionării eficiente a resurselor, anul acesta deschidem toate pârtiile din Poiană, deși nu am avut ninsori abundente în masivul Postăvarul. De mâine, brașovenii și turiștii se vor putea bucura de schi pe o pârtie omologată de Federația Internațională de Schi pentru desfășurarea de competiții internaționale, pârtia Subteleferic. Poiana Brașov rămâne stațiunea montană din România care oferă cele mai bune și variate pârtii, atât pentru cei care vor să învețe să schieze, cât și pentru cei cu experiență”, a declarat primarul George Scripcaru.

Pârtia Subteleferic este o pârtie dificilă, neagră, pe întreaga lungime. Altitudinea la plecare este 1.700 m, iar la sosire 1.050 m, cu o diferență de nivel de 650 de metri. Lungimea pârtiei este de 2.200 m și o lăţime medie de 35 m.

În acest moment se schiază în condiții foarte bune pe toate pârtiile din Poiana Brașov, cu excepția pârtiei Subteleferic, care va fi deschisă mâine.

Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie măsoară 50 de cm în cea mai mare parte a domeniului schiabil, ajungând la 60 de cm în partea superioară a masivului.

Astăzi se schiază pe pârtiile: Drumul Roșu; Sulinar, cu ieșire în pârtia Subteleferic – telegondolă; Lupului superior, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri); Kanzel; Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, Lupului inferior. Cei care vor să învețe să schieze sau să se dea cu placa au la dispoziție pârtiile Bradul și Stadion.

Funcționează următoarele sisteme de transport pe cablu: telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Ruia, Bradul, Stadion.

Vă reamintim că cetățenii care au domiciliul în Brașov beneficiază, în fiecare zi de miercuri, de o reducere de 50% la ski-pass-urile de o zi, la cele valabile 4 ore, precum și la cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 și 14.00.

Cartelele achiziționate în sezonul 2023 – 2024 și rămase neconsumate la finalul acestuia, atât pentru puncte, cât și pentru cele cu ore sau zile, pot fi utilizate și în acest sezon.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră). La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Pentru recuperarea garanției de 20 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă.

Cei care doresc să își încarce ski-pass-urile o pot face și online, pe platforma www.skibv.ro. Utilizatorii își pot încărca online ski-pass-urile și cu abonamente, nu doar cu puncte, fie cu intervale orare, fie cu ore sau zile. Utilizatorul trebuie să-și creeze un cont, printr-o procedură simplă, care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole și înregistrarea în cont. Mai multe detalii, inclusiv un tutorial care prezintă modul de creare a contului și de încărcare a ski-pass-ului, găsiți pe www.skibv.ro.

Și accesarea opțiunilor valabile pentru „Miercurea brașovenilor“ este posibilă online, prin intermediul skibv.ro. Site-ul a implementat un sistem în care utilizatorul care are deja un cont înregistrat trebuie să încarce un selfie în care să apară clar portretul și cartea de identitate, ținută în apropierea feței. Validarea solicitării durează câteva minute, iar ulterior acesteia, în urma unui refresh al browserului, utilizatorul vede pe site mesajul „Cont eligibil pentru Miercurea brașovenilor“. Reducerea de 50% se aplică automat în pagina „Finalizare comandă“, doar pentru produsele incluse în acest program. Mai multe detalii sunt oferite pe site.

Pentru a scăpa de stresul găsirii unui loc de parcare, puteți utiliza cele două linii de transport în comun care fac legătura dintre Brașov și Poiană: linia 20, din Livada Poștei și linia 100, de la gara Brașov, care are stații și la Camera de Comerț și în livada Poștei.

Cei care utilizează autoturismele proprii pot parca în parcarea multietajată din Poiana de jos, iar de acolo beneficiază de transport gratuit pe autobuzele de pe linia 60, în baza tichetului de parcare, pentru toți ocupanții autoturismului.

Incursiune în arta chineză, la Palatul Culturii din Iași
Știri marți, 4 august 2026, 18:30

Incursiune în arta chineză, la Palatul Culturii din Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași vă invită în această perioadă la o expoziție digitală de excepție realizată, în cadrul...

Incursiune în arta chineză, la Palatul Culturii din Iași
Transportul public din Miercurea-Ciuc va fi gratuit în fiecare weekend
Știri marți, 4 august 2026, 17:00

Transportul public din Miercurea-Ciuc va fi gratuit în fiecare weekend

Transportul public din Miercurea-Ciuc va fi gratuit pentru toţi călătorii în fiecare weekend, începând de sâmbătă, măsura fiind adoptată...

Transportul public din Miercurea-Ciuc va fi gratuit în fiecare weekend
S-au deschis înscrierile pentru Festivalurile Mamaia 2026
Știri marți, 4 august 2026, 11:41

S-au deschis înscrierile pentru Festivalurile Mamaia 2026

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, anunță deschiderea oficială a înscrierilor...

S-au deschis înscrierile pentru Festivalurile Mamaia 2026
TULCEA: Traficul fluvial pe braţele Dunării se desfăşoară normal, dar cu dificultăți la îmbarcare
Știri marți, 4 august 2026, 11:28

TULCEA: Traficul fluvial pe braţele Dunării se desfăşoară normal, dar cu dificultăți la îmbarcare

Directorul executiv al societăţii Navrom Delta SA, Nicolae Chichi, a declarat, pentru AGERPRES, că circulaţia navelor care efectuează curse...

TULCEA: Traficul fluvial pe braţele Dunării se desfăşoară normal, dar cu dificultăți la îmbarcare
Știri marți, 4 august 2026, 11:05

Balkanik Festival lansează o ofertă dedicată studenților și masteranzilor

Balkanik Festival lansează în acest an o ofertă dedicată studenților și masteranzilor, pentru a atrage mai mulți tineri la ediția cu numărul...

Balkanik Festival lansează o ofertă dedicată studenților și masteranzilor
Știri marți, 4 august 2026, 09:00

Cămașa femeiască din Orbeni, exponatul lunii august la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău a desemnat exponatul lunii august o cămașă femeiască tradițională, realizată în anul 1885 în...

Cămașa femeiască din Orbeni, exponatul lunii august la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău
Știri luni, 3 august 2026, 18:30

Grădina de Vară Patria din Craiova va fi transformată într-un centru cultural modern

Grădina de Vară Patria din Craiova intră într-un amplu proces de modernizare și va fi transformată într-un centru cultural în aer liber, cu...

Grădina de Vară Patria din Craiova va fi transformată într-un centru cultural modern
Știri luni, 3 august 2026, 15:27

Salvamarii au arborat steagul galben pe plajele din Eforie

Salvamarii de pe plajele din Eforie au arborat, luni, STEAGUL GALBEN în foișoare, semn că marea este agitată, înotul este permis doar...

Salvamarii au arborat steagul galben pe plajele din Eforie