Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Învierea Mântuitorului | VIDEO

Sărbătoarea marchează sfârşitul Săptămânii Patimilor.

Articol de AP , 5 mai 2024, 10:36

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Învierea Mântuitorului, cea mai importantă dintre sărbătorile înscrise în calendarul bisericesc al anului.

Sărbătoarea marchează sfârşitul Săptămânii Patimilor, începută în Duminica Floriilor, ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, continuată cu ziua de miercuri, în care Iuda l-a trădat pe Iisus, cu Joia Mare, ziua spălării picioarelor apostolilor de către Iisus, a Cinei de Taină, a rugăciunii din grădina Ghetsimani şi a arestării lui Iisus de către cei ce voiau să-l ucidă, cu vinerea mare în care Iisus a fost răstignit pe cruce pe dealul Golgota şi continuată cu moartea sa şi Învierea Sa în a treia zi după răstignire, notează Rador Radio România.

După Cina cea de Taină, Iisus se duce în Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, îşi lasă discipolii la intrare, luându-i cu el numai pe Petru, Iacob şi Ioan. Îi mărturiseşte lui Dumnezeu teama sa şi încrederea în El, iar conform Evangheliei după Luca, un înger ar fi apărut pentru a-l întări.

La ieşirea din Grădina Ghetsimani, este înconjurat de soldaţi, Iuda îi dă sărutul trădării, iar Iisus este arestat, dus în faţa lui Caiafa, care îl predă gărzilor.

Este momentul în care Iisus Hristos este lovit, batjocorit şi încoronat cu spini, apoi urmează Drumul Crucii şi Răstignirea Sa, în Vinerea Mare. De aceea în această zi, numită şi Vinerea Neagră – zi de post negru – în toate bisericile se scoate Epitaful, pânză pictată cu chipul Mântuitorului, care simbolizează trupul Său neînsufleţit, se pune pe o masă în mijlocul bisericii, iar credincioşii trec pe sub el, gest care simbolizează faptul că moartea este numai o trecere, iar seara credincioşii împreună cu preoţii care duc Epitaful, cântă „Prohodul” – simbolizând ultimul drum pământesc al Lui Iisus.

Urmează Învierea, la două zile după Răstignire, explicată în sensul că Dumnezeirea lui Hristos, care era unită cu trupul Său cel mort, aşezat în mormânt, a dat poruncă sufletului să se întoarcă în trupul Său, să-l învieze, şi apoi să iasă din mormânt, înviat, fără să deschidă mormântul şi fără ca vreunul dintre soldaţii care păzeau mormântul cu mare atenţie să bage de seamă.

Învierea Mântuitorului rămâne o taină, fiind mai presus de ceea ce putem noi înțelege cu puterile firii și mai presus de ceea ce putem percepe pe deplin.

Tocmai de aceea, fiecare Evanghelist prezintă Învierea Domnului Hristos ca realitate, nu o explică şi nu face aprecieri asupra Învierii, ci fiecare prezintă Învierea ca ceva care s-a întâmplat pur şi simplu.

Duminica Învierii, aşa cum este marcată în zilele noastre, este expresia firească a evoluţiei misterului pascal trăit în vechea Biserică creştină, păstrat şi desăvârşit, de-a lungul veacurilor, de Biserica Ortodoxă. Cu alte cuvinte Sărbătoarea Paştilor constituie misterul central şi dominant al cultului ortodox, care îşi aruncă razele peste întregul an liturgic.

La creştini, numele de „Paşti“ sau „Paşte” provine din ebraicul „Pesah“, care înseamnă trecere, şi desemnează sărbătoarea Învierii Domnului.

Însuşi Iisus Hristos a folosit acest cuvânt atunci când le-a vorbit Apostolilor despre apropierea sărbătorii Paştilor: „Ştiţi că peste două zile vor fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit“. De asemenea Apostolii L-au întrebat pe Mântuitor unde să pregătească Paştile, folosind, deci, acelaşi cuvânt: „Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile?“. O altă explicaţie poate fi că termenul ebraic „Paşti“ a trecut în vocabularul creştin şi datorită faptului că momentele marcate în cadrul sărbătorii noastre (Patimile, Moartea şi Învierea Domnului) au coincis cu Paştile evreilor din acel an.

Prin Învierea Domnului se crede că, timp de o săptămână, porţile Raiului se deschid pentru sufletele reţinute în prinsoarea Iadului, iar Răstignirea, Moartea şi Învierea reprezintă legătura eternă dintre moarte şi viaţă similară renaşterii naturii în fiecare primăvară.

Lumina Sfântă este un miracol al Ortodoxiei care se întâmplă în fiecare an de Paştele Ortodox la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă apare deasupra Sfântului Mormânt ca un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele câteva minute nu arde.

Chemarea de la miezul nopţii, „Veniţi şi luaţi lumină”, marchează momentul sacru al celei mai importante sărbători creştine, iar Lumina Sfântă, oferită la slujba de Înviere, este adusă de o delegaţie Patriarhală chiar de la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim.