Ascultă Radio Vacanța Live

CONSTANȚA: Statuete de teracotă descoperite la Tomis, exponatele lunii martie la MINAC

CONSTANȚA: Statuete de teracotă descoperite la Tomis, exponatele lunii martie la MINAC

Articol de M P, 6 martie 2024, 12:30

În luna decembrie a anului 2023 a fost efectuată o cercetare arheologică preventivă pe strada Labirint din municipiul Constanța, unde a fost documentată o mică parte a necropolei de vest a anticului Tomis, cu această ocazie fiind cercetate 35 de morminte.

În unul dintre aceste morminte, M15, datat în secolul al II-lea p. Chr., alături de alte elemente ale inventarului funerar (castron, opaiț, vas miniatural de sticlă, vas globular de sticlă, pahar fragmentar din sticlă și 6 mărgele), au fost descoperite și două statuete de teracotă, fiecare cu reprezentarea identică a două personaje feminine, informează Radio România Constanța.

Cele două mici statuete au fost realizate din lut și arse în cuptor, fiind probabil opera aceluiași tipar.

Din punct de vedere iconografic, ele poartă imaginea părții superioare a corpului unor personaje feminine, așezate pe un tron cu spătar și mânere, unite din zona șoldurilor și până la umăr.

Acestea sunt îmbrăcate cu o tunică decoltată și strânsă sub sâni, fiind decorate cu coliere în jurul gâtului și având o coafură cu cărare pe mijloc și coc la ceafă, împodobită cu diademe triunghiulare, înalte.

Reprezentarea este una de bună calitate, detaliată, fiind vizibile șuvițele părului, buzele fine, nasul drept și ochii migdalați ai personajelor.

Literatura de specialitate a identificat acest tip de statuetă drept reprezentarea Demetrei și a fiicei sale Kore – Persephone.

Mitologia antică o identifică pe Demetra ca fiind zeița care patronează, în principal, agricultura, recoltele, grânele și fertilitatea solului, extinzându-și protecția asupra sănătății, căsătoriei și nașterii ușoare și fiind una dintre zeitățile care are putere și în lumea de dincolo.

Ea este fiica titanului Cronos și a soției sale Rhea, soră cu Zeus, Hades, Poseidon, Hera și Hestia. Ca și restul fraților ei, a fost înghițită de tatăl său la naștere și salvată de către fratele său Zeus. Cu el, Demetra o va avea pe Kore – Persephone, ea însăși o zeiță a vegetației și fertilității.

Legenda despre cele două divinități povestește că, având acordului lui Zeus, Hades a răpit-o pe Persephone și a dus-o în lumea de dincolo, pentru a fi regină.

Demetra a căutat-o în zadar pe fiica sa și a cerut tuturor zeilor să-i spună unde poate fi aceasta. Din păcate, nici unul dintre zei nu s-a încumetat să-i răspundă mamei, deși cu toții văzuseră ceea ce se întâmplase.

Singurul care s-a îndurat de durerea ei a fost Helios – soarele. Acesta a văzut scena răpirii, din carul său solar cu care traversa bolta cerească.

După ce Helios i-a povestit, Demetra l-a rugat pe Zeus să-i poruncească lui Hades să o înapoieze pe fiica sa, însă rugămințile și lacrimile ei nu au fost ascultate. Prin urmare, zeița a decretat că, dacă fiica ei nu îi va fi înapoiată, pe pământ nu va mai crește nimic, oamenii și animalele vor muri de foame, iar zeii vor dispărea în lipsa rugilor muritorilor și întreaga lume se va sfârși. Și așa a venit seceta și nimic nu mai creștea pe pământ. Nu mai existau flori, fructe și grâne, animalele au început să moară iar oamenii l-au rugat fierbinte pe Zeus să o asculte pe Demetra.

Din Olimp, Zeus i-a poruncit lui Hades să o înapoieze pe Persephone, mamei sale. Însă, în nefericirea ei, fiica Demetrei mâncase semințe de rodie, singurul fruct pe care-l găsise pe tărâmul lui Hades și astfel soarta ei a fost pecetluită. Legile zeilor spuneau că oricine mânca în lumea de dincolo, trebuia să rămână acolo pe veci.

Pentru a o îndupleca pe Demetra și astfel să salveze omenirea, Zeus a decretat că Persephone va sta cu mama sa jumătate din an, iar cealaltă jumătate cu Hades – soțul său, în împărăția morților. Și astfel, legenda spune că au fost instituite anotimpurile.

Primăvara, când Kore – Persephone se întoarce la mama sa, natura revine la viață, apar primele flori, pomii și grânele încep să crească, oamenii și animalele se veselesc împreună cu Demetra. Toamna, când fiica se întoarce în împărăția soțului său, mama se întristează și natura moare în așteptarea primăverii ce va veni.

Având în vedere legenda care ne vorbește despre iubirea dintre mamă și fiică, prezența celor două statuete în mormântul de la Tomis se poate explica foarte ușor. Este în mod clar vorba despre un mormânt de femeie, căreia pentru a-i ușura trecerea în lumea de dincolo, cei dragi i-au pus cele două mici statuete, un simbol al dragostei neînvinse care luptă cu moartea și luminează calea sufletului prin întunericul rece, spre renaștere.

Statuetele pot fi admirate la sediul MINAC, din Piața Ovidiu, nr. 12, Constanța.

Programul lunii noiembrie la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara
Știri sâmbătă, 31 octombrie 2026, 09:30

Programul lunii noiembrie la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara

În luna noiembrie, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara invită publicul la o nouă serie de spectacole care aduc împreună...

Programul lunii noiembrie la Teatrul Maghiar de Stat Timișoara
Halloween – de la ritualuri antice la o sărbătoare globală
Știri sâmbătă, 31 octombrie 2026, 07:00

Halloween – de la ritualuri antice la o sărbătoare globală

Halloween-ul este sărbătorit anual, pe 31 octombrie, în ajunul Zilei Tuturor Sfinților, celebrată de catolici pe 1 noiembrie. Originile...

Halloween – de la ritualuri antice la o sărbătoare globală
Peștera Comarnic se închide pentru vizitare din 2 noiembrie
Știri vineri, 30 octombrie 2026, 16:41

Peștera Comarnic se închide pentru vizitare din 2 noiembrie

Turiștii care doresc să viziteze Peștera Comarnic mai au la dispoziție un singur weekend din acest sezon. Reprezentanții Parcului Național...

Peștera Comarnic se închide pentru vizitare din 2 noiembrie
Vremea se răcește. Ploi în mai multe regiuni și ninsori la altitudini mari
Știri vineri, 30 octombrie 2026, 13:52

Vremea se răcește. Ploi în mai multe regiuni și ninsori la altitudini mari

Meteorologii au emis vineri o informare de intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ şi precipitaţii mai ales sub formă ninsoare şi...

Vremea se răcește. Ploi în mai multe regiuni și ninsori la altitudini mari
Știri vineri, 30 octombrie 2026, 11:24

BUCUREȘTI: West Side Hallo Fest, amânat din cauza vremii

West Side Hallo Fest 2026 a fost amânat cu o săptămână, pentru perioada 6–8 noiembrie, a anunțat Primăria Sectorului 6. Evenimentul se va...

BUCUREȘTI: West Side Hallo Fest, amânat din cauza vremii
Știri vineri, 30 octombrie 2026, 11:17

BUCUREȘTI: Bibliotecă în aer liber, în Piața Matache

Biblioteca în aer liber din Piața Matache se va deschide pe 30 octombrie, de la ora 15.00. Este vorba despre un proiect al Asociației People...

BUCUREȘTI: Bibliotecă în aer liber, în Piața Matache
Știri vineri, 30 octombrie 2026, 10:00

Sarmizegetusa Regia, deschisă turiștilor doar o zi pe săptămână

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei va putea fi vizitată de turişti doar duminica, pe parcursul lunii noiembrie, potrivit...

Sarmizegetusa Regia, deschisă turiștilor doar o zi pe săptămână
Știri vineri, 30 octombrie 2026, 07:00

Ce evenimente au loc în București în weekendul 30 octombrie – 1 noiembrie

Festival de Halloween, competiții de robotică, spectacole de teatru, proiecții de film și tururi ghidate gratuite se numără printre...

Ce evenimente au loc în București în weekendul 30 octombrie – 1 noiembrie