Ascultă Radio Vacanța Live

August, luna cu cele mai multe intervenții Salvamont

August, luna cu cele mai multe intervenții Salvamont
Foto: Salvamont Brașov

Articol de M P, 5 septembrie 2025, 18:30

Luna august este luna în care, la nivel național, salvamontiștii înregistrează cele mai multe solicitări.

Dominată de perioada vacanțelor și a concediilor, această lună a adus un număr mare de persoane în zona montană.

Brașovul nu a făcut excepție, fiind o destinație aleasă de mulți turiști și practicanți ai activităților cu specific montan. În acest context, s-a înregistrat și cel mai mare număr de evenimente din sezonul cald, Serviciul Public Local Salvamont Brașov fiind solicitat să intervină în 29 de cazuri, totalizând 32 de persoane care s-au accidentat sau care au necesitat evacuare din mediul montan, relatează Radio România Brașov.

16 dintre persoanele care au suferit accidentări au fost predate echipajelor medicale SAJ/SMURD, în vederea transportului către unitățile spitalicești, pentru investigații suplimentare de specialitate.

Principala cauză care a dus la accidentarea amatorilor de drumeții a fost lipsa echipamentului adecvat, în special a unor încălțări dedicate, care să le asigure aderența necesară.

Salvamont Brașov le reamintește turiștilor să nu pornească pe munte fără echipament adecvat, să evite traseele nemarcate sau peste nivelul propriu de pregătire și să se informeze din timp despre trasee și condițiile meteo.

Utilizarea aplicațiilor Salvamont și Apel 112 este, de asemenea, recomandată pentru siguranță și localizare rapidă în caz de urgență.

Circulația trenurilor, modificată temporar pe ruta București – Aeroportul Otopeni
Știri luni, 26 octombrie 2026, 12:30

Circulația trenurilor, modificată temporar pe ruta București – Aeroportul Otopeni

CFR Călători anunță mai multe modificări temporare în circulația trenurilor de pe ruta București – Aeroportul Otopeni în perioada 28 –...

Circulația trenurilor, modificată temporar pe ruta București – Aeroportul Otopeni
Parc tematic dedicat urșilor, la Sovata
Știri luni, 26 octombrie 2026, 12:04

Parc tematic dedicat urșilor, la Sovata

Proiectul prevede transformarea unui fost complex de sere, aflat în stare de degradare, într-un spațiu educativ și de agrement, destinat în...

Parc tematic dedicat urșilor, la Sovata
TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului
Știri luni, 26 octombrie 2026, 10:56

TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului

Navigaţia fluvială se desfăşoară cu dificultate pe cele trei braţe ale Dunării, din cauza cotelor mici ale fluviului, susține unul dintre...

TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului
Se apropie Black Friday! Autoritățile avertizează asupra fraudelor online și recomandă verificarea atentă a ofertelor
Știri luni, 26 octombrie 2026, 08:30

Se apropie Black Friday! Autoritățile avertizează asupra fraudelor online și recomandă verificarea atentă a ofertelor

Autoritățile le recomandă cumpărătorilor să verifice cu atenție promoțiile, magazinele online și mesajele primite înaintea campaniilor de...

Se apropie Black Friday! Autoritățile avertizează asupra fraudelor online și recomandă verificarea atentă a ofertelor
Știri duminică, 25 octombrie 2026, 12:00

Gala Poveste Folk revine la Timișoara: o seară alături de legendele folkului românesc

Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara găzduiește sâmbătă, 31 octombrie 2026, de la ora 18:00, cea de-a doua ediție a Galei Poveste...

Gala Poveste Folk revine la Timișoara: o seară alături de legendele folkului românesc
Știri duminică, 25 octombrie 2026, 09:00

Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urşilor din întreaga lume, la Sovata

Primarul Fülöp László Zsolt a declarant că proiectul va fi realizat pe terenul unui fost complex de sere degradat şi îşi propune să...

Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urşilor din întreaga lume, la Sovata
Știri sâmbătă, 24 octombrie 2026, 19:51

România trece la ora de iarnă

În acest sfârșit de săptămână, România trece la ora de iarnă. Ora 4.00 a dimineții de duminică va deveni ora 3.00. Ziua de 25 octombrie va...

România trece la ora de iarnă
Știri sâmbătă, 24 octombrie 2026, 18:00

Ziua Armatei României va fi marcată prin ceremonii militare și religioase

Ziua Armatei României, marcată pe 25 octombrie, va fi sărbătorită prin ceremonii militare și religioase la București și în principalele...

Ziua Armatei României va fi marcată prin ceremonii militare și religioase