Ascultă Radio Vacanța Live

AnimaWings, în reorganizare judiciară. Unele zboruri ar putea fi reprogramate sau anulate

AnimaWings a anunțat, miercuri, că a decis inițierea procedurii de reorganizare judiciară, invocând probleme tehnice repetate la nivelul flotei și presiuni economice care i-au afectat activitatea.

AnimaWings, în reorganizare judiciară. Unele zboruri ar putea fi reprogramate sau anulate
Foto: Facebook / Animawings

Articol de M P, 1 octombrie 2026, 12:52

Compania continuă să opereze cu două aeronave Airbus A320, dar avertizează că, în următoarele zile, unele zboruri ar putea fi reprogramate sau anulate, relatează Radio România.

Potrivit unui comunicat, demersul urmărește accesarea unui cadru legal de protecție pentru continuarea activității, stabilizarea operațiunilor și restructurarea obligațiilor financiare.

„În perioada imediat următoare, prioritatea companiei este menținerea unui număr cât mai mare dintre zborurile planificate și limitarea impactului asupra pasagerilor”, a transmis AnimaWings.

Operatorul aerian susține că problemele tehnice repetate au redus disponibilitatea aeronavelor și au produs efecte succesive asupra activității operaționale, comerciale și financiare. Acestora li s-au adăugat, potrivit comunicatului, reducerea puterii de cumpărare, instabilitatea politică prelungită și creșterea costurilor asociate petrolului.

AnimaWings afirmă că structura sa financiară este temporar blocată și că reorganizarea urmărește crearea condițiilor pentru restructurarea obligațiilor și continuarea operațiunilor.

Programul de zbor va fi adaptat capacității disponibile, compania urmând să utilizeze cele două aeronave Airbus A320 pe care le are la dispoziție.

„Ca urmare a capacității temporar reduse, în următoarele zile sunt posibile modificări ale programului, inclusiv reprogramarea sau anularea punctuală a unor zboruri”, avertizează operatorul.

Pasagerii afectați vor fi informați direct, prin datele de contact asociate rezervărilor. Pentru cursele care nu vor mai putea fi operate, compania anunță că va oferi soluții în funcție de situație, inclusiv posibilitatea rambursării sau, acolo unde este posibil, alternative de călătorie.

AnimaWings estimează un volum ridicat de solicitări și precizează că timpul de răspuns al serviciului de asistență pentru clienți ar putea fi mai mare decât în mod obișnuit. Solicitările vor fi prioritizate în funcție de apropierea datei de călătorie, fiind tratate cu prioritate cazurile pasagerilor care urmează să zboare în perioada imediat următoare.

Directorul general al companiei, Marius Pandel, a descris decizia drept una dificilă, dar necesară pentru protejarea activității.

„Problemele tehnice repetate ale flotei au produs într-un timp relativ scurt efecte în lanț asupra întregii noastre activități, într-un context economic care a amplificat suplimentar această presiune”, a declarat acesta.

El a reiterat că obiectivul imediat este limitarea impactului asupra pasagerilor și păstrarea unui număr cât mai mare de curse.

„AnimaWings va continua operarea într-un format adaptat. Este o etapă dificilă pe care trebuie să o traversăm pentru a putea construi următoarea etapă a companiei pe baze sustenabile”, a afirmat Marius Pandel.

În perioada următoare, operatorul anunță că va lucra la stabilizarea structurii financiare, restructurarea obligațiilor și identificarea soluțiilor operaționale și comerciale necesare continuării activității.

Evoluțiile relevante și modificările programului de zbor vor fi comunicate prin canalele oficiale AnimaWings.

Gorj: Start înscrieri la Festivalul Internațional de Arte Vizuale GORJFEST „Brâncuși 150”
Știri sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 09:30

Gorj: Start înscrieri la Festivalul Internațional de Arte Vizuale GORJFEST „Brâncuși 150”

  Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, Comuna...

Gorj: Start înscrieri la Festivalul Internațional de Arte Vizuale GORJFEST „Brâncuși 150”
Curse de avion suplimentare pe ruta Cluj-București
Știri vineri, 13 noiembrie 2026, 17:00

Curse de avion suplimentare pe ruta Cluj-București

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj suplimentează numărul de zboruri interne spre capitala României. Acestea vor fi operate de...

Curse de avion suplimentare pe ruta Cluj-București
CFR Călători modifică perioada de cumpărare anticipată a biletelor pentru decembrie 2026
Știri vineri, 13 noiembrie 2026, 14:00

CFR Călători modifică perioada de cumpărare anticipată a biletelor pentru decembrie 2026

Astfel, biletele pentru trenurile din traficul intern, cu plecare în 11 și 12 decembrie, precum și pentru cele care vor circula conform noului...

CFR Călători modifică perioada de cumpărare anticipată a biletelor pentru decembrie 2026
CONSTANȚA: De Ziua Dobrogei, intrare gratuită la toate secțiile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii
Știri vineri, 13 noiembrie 2026, 11:00

CONSTANȚA: De Ziua Dobrogei, intrare gratuită la toate secțiile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii

Pe 14 noiembrie, constănțenii și turiștii pot vizita gratuit inclusiv Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța, cu toate...

CONSTANȚA: De Ziua Dobrogei, intrare gratuită la toate secțiile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii
Știri vineri, 13 noiembrie 2026, 09:00

Craiova: Mai multe parcări pentru mașinile vizitatorilor Târgului de Crăciun

Din locurile special amenajate, aceștia pot apela cu încredere la mijloacele de transport public local asigurate de RAT Craiova – autobuze și...

Craiova: Mai multe parcări pentru mașinile vizitatorilor Târgului de Crăciun
Știri joi, 12 noiembrie 2026, 15:30

Ateliere de cinematografie pentru tinerii din Bacău

Inițiativa se adresează tinerilor interesați de cinematografie și le oferă posibilitatea de a învăța și de a experimenta diferite tehnici de...

Ateliere de cinematografie pentru tinerii din Bacău
Știri joi, 12 noiembrie 2026, 10:00

Românii și-au rezervat deja vacanțele de iarnă

Rezervările pentru vacanțele de iarnă au acoperit deja o mare parte din locurile disponibile în destinațiile turistice. Potrivit datelor...

Românii și-au rezervat deja vacanțele de iarnă
Știri joi, 12 noiembrie 2026, 09:00

Alternosfera anunță un turneu național de lansare a noului single „Drumuri cu cruci”

Alternosfera anunță un turneu național de lansare a noului single „Drumuri cu cruci”, ce se va regăsi pe următorul album al trupei. La...

Alternosfera anunță un turneu național de lansare a noului single „Drumuri cu cruci”