Omenirea, la un pas de dispariţie în urmă cu 800.000 de ani
Conservarea speciei, timp de peste 100.000 de ani, a fost posibilă grație a mai puţin de 1.300 de indivizi de vârstă reproductivă.
Articol de AP , 4 septembrie 2023, 06:47 / actualizat: 4 septembrie 2023, 11:47
Între urmă cu 800.000 de ani, populaţia umană a planetei a suferit o reducere drastică, probabil din cauza schimbărilor climatice, şi a ajuns la un pas de dispariţie, relatează Rador, citând un studiu internaţional publicat în revista „Science”, la care a colaborat şi Universitatea „La Sapienza” din Roma, dar şi Universitatea din Florenţa.
Conservarea speciei, timp de peste 100.000 de ani, a fost posibilă grație a mai puțin de 1.300 de indivizi de vârstă reproductivă.
De-a lungul istoriei sale, populaţia umană a suferit diverse fluctuaţii în ceea ce priveşte cifrele. Cercetătorii au dezvoltat acum o metodologie, care este capabilă să urmărească evoluţia variabilităţii genetice umane şi, astfel, să obţină informaţii despre tendinţele populaţiei.
Acest instrument a permis descoperirea că, începând cu acum 930.000 de ani, în corespondenţă cu o fază care a dus la schimbări importante ale temperaturilor, secete grave şi pierderea altor specii, folosite ca hrană de fiinţele umane, s-a înregistrat un „gât de sticla” şi „aproximativ 98,7% dintre strămoşii umani s-au pierdut, ameninţându-i astfel pe strămoşii noştri cu dispariţia”, scriu cercetătorii.
Populaţia umană s-a redus, apoi, la aproximativ 1.280 de persoane de vârstă reproductivă şi a fost nevoie de aproximativ 117.000 de ani pentru a începe să crească din nou.
„Noua descoperire deschide un nou domeniu în evoluţia umană, deoarece evocă multe întrebări, cum ar fi unde au trăit aceşti indivizi, cum au depăşit schimbările climatice catastrofale şi dacă selecţia naturală în timpul „gâtului de sticlă” (decalaj) a accelerat evoluţia creierului uman”, afirmă Yi- Hsuan Pan, coordonatorul cercetării.
Mai mult, spune într-un comunicat Giorgio Manzi, profesor titular la Universitatea „La Sapienza” şi unul dintre autorii studiului, ar putea explica „decalajul la descoperirile de fosile africane şi eurasiatice”: de fapt, „o pierdere semnificativă a dovezilor fosile coincide cu această perioadă de timp”.
