70 de ani de Operă la Iași. O lună cât o istorie!
Pe 2 și 3 noiembrie, melomanii sunt invitați la „Tosca” de Giacomo Puccini, titlul care, la 3 noiembrie 1956, a deschis prima pagină din istoria Operei ieșene.
Articol de Ionuț Pop Lucian, 19 octombrie 2026, 08:00
„Sunt momente în viața unei instituții care depășesc granițele timpului. Momente în care trecutul, prezentul și viitorul se întâlnesc sub aceeași cortină, iar șapte decenii de muzică, emoție și aplauze se transformă într-o grandioasă sărbătoare. Noiembrie 2026 este luna în care împlinim 70 de ani!”, transmite Opera din Iași.
Pe 1 noiembrie, instituția de cultură deschidă o lună istorică prin „Întâlnire aniversară Opera 70”, un colocviu dedicat memoriei, oamenilor și poveștii unei instituții care a crescut odată cu generații întregi de artiști și spectatori.
Pe 2 și 3 noiembrie, melomanii sunt invitați la „Tosca” de Giacomo Puccini, titlul care, la 3 noiembrie 1956, a deschis prima pagină din istoria Operei ieșene. Două spectacole aniversare, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, care vor aduce împreună emoția începuturilor și bucuria celor 70 de ani de existență.
Sărbătoarea continuă cu un alt spectacol mult așteptat, premiera operei „La Cenerentola” (“Cenușăreasa”) de Gioachino Rossini, în trei reprezentații, pe 21, 22 și 24 noiembrie, sub conducerea muzicală a dirijorului David Crescenzi. O nouă poveste este pusă în scenă la Iași, aducând farmecul, virtuozitatea și efervescența inconfundabilă a muzicii rossiniene.
Pe 10 noiembrie, seria „Concert la Palat” ne invită la o nouă întâlnire cu muzica, în eleganța Holului de Onoare al Palatului Culturii, relatează Radio România Iași.
Biletele pentru spectacolele lunii noiembrie au fost puse la vânzare pe site-ul și la Agenția Operei.
Accesul la colocviul aniversar din 1 noiembrie este gratuit, în baza biletelor cu valoare zero, care pot fi obținute de pe site-ul instituției sau de la Agenția Operei.