Mircea Baniciu • În tren
Articol de Andrei Enache, 25 februarie 2025, 13:56 / actualizat: 25 martie 2025, 14:03
E larmă și trenul stă gata să plece
Vagonul se umple de oameni străini
Mi-e inima strânsă, e șapte și zece
Mă-ntorc la fereastră și stau ca pe spini
Dă-i, băiete, drumul, că n-avem răbdare
E gata, un suier, un repede zvon
Și simt că se mișcă cu noi, salutare!
Trec umbre grăbite pe lângă vagon
E clipa când glasul durerilor tace
Duc mâna la frunte și ochii mi-i strâng
Și-n suflet, deodată, un gol mi se face
Dă-i, băiete, drumul, că-mi vine să plâng!
Acum, pe de laturi, încep să rămână
Semnale, macazuri, vagoane și fum
Trec umbre de oameni cu steaguri în mână
Și trenul, năvalnic, se-așterne la drum
Adio, adio, romantică urbe
Adio, zadarnic și dulce trecut!
Din goană, când trenul se-ndoaie la curbe
Scot capul afară și lung te salut!
Orașul rămâne sclipind în lumină
Biserici și case, deodată, apun
În față se-așterne o verde cortină
Și trenul aleargă, aleargă nebun
Se schimbă decorul, priveliști sure
Un ses peste care trec umbre de nori
Un drum singuratic, un colț de pădure
Cu vârfuri uscate și cuiburi de ciori
În arie largă se-nvârte pământul
Și fuge-n rotire întregul teren
Pe netede câmpuri ne ducem ca vântul
Cantoanele albe se uită la tren
