Interviuri

Consiliere gratuită pentru elevii de liceu

Published by
Radio Vacanța

„Ce vrei să devii atunci când vei fi mare?” este o întrebare pe care adolescenții o aud tot mai des, în special dacă sunt în ultimele două clase de liceu. Aceeași întrebare poartă o încărcătură mare de responsabilitate pentru un tânăr care nu este complet informat cu privire cererea de pe piața muncii sau chiar referitor la propriile aptitudini și așteptări. La Cluj-Napoca există o asociație care se ocupă cu orientarea tinerilor către alegerile cele mai potrivite.

Când ești elev în clasa a XI-a sau a XII-a trebuie să fii pregătit pentru cel puțin o decizie importantă în viitorul foarte apropiat. Ea se referă la alegerea unei facultăți, a unui domeniu de studiu sau a unei meserii, cele mai potrivite în raport cu propriile așteptări.

Asociația Evocariera a fost înființată în 23 august 2020 la Cluj-Napoca, în scopul transformării lumii prin educație în carieră. Asociația are cel puțin un program dedicat consilierii elevilor din anii terminali și ghidarea lor către alegerile profesionale cele mai potrivite. În primul rând, cei care vor accesa oferta gratuită a acestei asociații vor primi informații importante despre tendințele de pe piața muncii, dar și despre meseriile viitorului.

Programele de consiliere ale asociației clujene nu se adresează doar elevilor din anii terminali, ci și adulților care consideră că au ales greșit în carieră, am aflat de la Bianca Bioșa psiholog și consilier de orientare în carieră, co-fondator la Evocariera:

De 3 ani de zile de când am înființat această asociație, prin programele noastre urmărim susținerea tinerilor în alegerile lor profesionale printr-o serie de programe precum programul de alegeri de carieră Get ready dedicat tinerilor sau activități de tip evenimente prin care încercăm să facem legătura între tineri și profesioniști, cu scopul de a dialoga, de a sparge mituri despre diferite profesii și cariere. Mai avem miniseria de interviuri en cunoscuții, unde tot așa, o serie de profesioniști din domenii foarte diverse își povestesc parcursul, dar și programe de mentorat. De asemenea, mai lucrăm cu diriginți, pentru că în România avem un psiholog școlar la 2000 de elevi ne spune un raport al Comisiei Europene că e realitatea școlară, drept urmare, foarte mulți tineri nu reușesc să beneficieze de orientare în carieră în timpul liceului. Așa că încercăm să-i susținem pe diriginți, care petrec mai mult timp cu elevi, în a-i ghida pe aceștia în alegerea următoarei trepte din parcursul lor academic.

Programele pe care le oferim tinerilor și aici mă refer atât la copiii de 12-13 ani, adolescenți, cât și tineri adulți care fie își aleg facultatea, fie deja sunt la o facultate sau chiar la un loc de muncă și nu se regăsesc, în programele noastre îi ducem pe tineri prin toate cele patru etape din procesul de orientare în carieră. Zona de autocunoaștere, în care, printr-o serie de activități în cadrul programului Get ready îi ajutăm pe tineri să se cunoască mai bine pe ei, cu zona de interese, valori profesionale etc. Apoi trecem într-o etapă de explorare, prin care îi ajutăm pe tineri să identifice resurse și să conștientizeze date pe care e important să și le ia despre piața muncii, despre domeniile de interes pentru ei, ca apoi să poată lua o decizie.

Și aceasta e etapa trei, cum luăm decizii academice, decizii profesionale, care sunt criteriile relevante pentru ei, ca apoi să-i ajutăm în tot ce înseamnă pregătirea lor, de la pregătirea unui CV, cum ne poziționăm pe noi în relație cu posibili angajatori iar pe lângă programul Get ready dedicat tinerilor, am creat același program dedicat diriginților și lucrătorilor de tineret, consilierilor de carieră, profesioniștilor care îi ghidează pe tineri în activitatea lor profesională. Le oferim acestor profesioniști și informații despre piața muncii, care sunt tendințele când vine vorba despre viitorul muncii și, foarte important, îi lăsăm cu un manual în care găsesc 10 activități concrete de ghidaj în carieră, pe care le pot facilita în sesiunile de dirigenție sau alte contexte în care se întâlnesc cu tinerii.

Însă foarte important pentru noi, în orice întâlnire, eveniment pe care îl creăm pentru tineri, să vedem care sunt interesele lor, care sunt întrebările lor cu privire la alegerile profesionale cu privire la diferite profesii, întrebări pe care le adresează în sesiune de meet up sessions pe care le organizăm și unde invităm profesioniști să vorbească despre parcursul lor, astfel încât să construim mai apoi intervenții, programe pornind de la nevoile și întrebările concrete ale tinerilor noștri. Programele noastre sunt construite având la bază o metodologie, cu câteva analize foarte clare cu privire la acele abilități pe care le urmărim și care sunt, de fapt, apanajul a ceea ce numim astăzi management-ul carierei ca abilitate umbrelă.

Mi-aș dori ca elevii de clasa a XI-a, a XII-a să ia în considerare mai multe informații când vine vorba despre alegerea unei facultăți, în primul și în primul rând cât mai din timp să investească timp în a se cunoaște pe ei concret, printr-o serie de activități, că vine vorba despre voluntariat, de internship-uri, activități extra-școlare, să încerce să conștientizeze care sunt interesele lor, ce tipuri de abilități au, care sunt criterii importante pentru ei când aleg facultatea, astfel încât să fie cât mai conștienți și asumați în alegerea lor, iar dacă în momentul în care se află într-un moment de alege o facultate și încă nu le este clar, recomand să meargă înspre o facultate unde să li se poată deschide diferite trasee profesionale, astfel încât în timpul facultății să mai poată lua în calcul diferite domenii și să își preia know-how din mai multe domenii relevante.

Sigur, astăzi vorbim de un număr mai mare de tineri care chiar își au un gapier, un an în care fac o serie de activități de voluntariat. Mi-aș dori foarte mult să conștientizeze că în acest moment e mai important să își dea seama ce tip de adulți vor să devină pornind de la profesia pe care și-o aleg, ce stil de viață își doresc, pentru că astăzi, mai mult ca niciodată, avem o serie de trasee profesionale pe care le putem avea de la freelancing, antreprenoriat, o profesie clasică care necesită un anume parcurs vocațional, precum arhitectura, de pildă, trebuie să faci facultate de arhitectură ca să devii arhitect

Toate informațiile despre sesiunile de consiliere atât cele dedicate tinerilor, cât și cele pentru cadrele didactice sunt anunțate periodic pe paginile de social media ale Evocariera, dar și pe site-ul asociației evocariera.ro.

Alina Nechita

Recent Posts

Crosul Național – Ziua Olimpică, pe 25 mai, la Brașov

Toți participanții vor primii tricou cu însemnele Zilei Olimpice, medalie și diplomă de participare, anunță…

2 ore ago

Clarificări despre programul „România Atractivă”, la RRA: „Turiștii au de ce să fie încântați”

Programul „România Atractivă” include 12 rute culturale cu peste 270 de obiective. Silvia Teodorescu, coordonator…

4 ore ago

Festival de film, în premieră, la Castelul Bran

„American Independent Film Festival”, ediția cu numărul opt, este organizat pentru prima oară în istoria…

6 ore ago

Recomandarea zilei: Holograf – „Sigur” | VIDEO

Piesa vine ca o încununare a carierei memorabile a trupei, de-a lungul celor peste 40…

8 ore ago

Festivalul Narciselor, în comuna hunedoreană Sălaşu de Sus

Localnicii povestesc că primele narcise ar fi fost aduse în zonă de un olandez, în…

9 ore ago

Săriturile în apă, un pericol major în lunile de vară

De la distracție până la dezastru e doar un pas, câteodată! Aproape că nici nu…

10 ore ago

This website uses cookies.