Recomandarea librarului: ”Maniunea”, de Narine Abgarian

Published by

Radio Vacanța

”Maniunea”, Narine Abgarian, editura Frontiera, 2023, traducere în limba română de Anca Irina Ionescu

Când am aflat că Editura Frontiera a tradus în română o nouă carte scrisă de Narine Abgarian am simțit o tresărire plăcută fix în plexul solar. Cărțile bune îmi traversează nervii stomacului și îmi stârnesc emoții profunde, de-o sinestezie rară.

Așa cred că pot caracteriza Maniunea într-un singur cuvânt: SINESTEZIE! E o măiestrie de atmosferă șăgalnică a unei lumi a anilor ’80 într-o Armenie sovietică, cu un amestec fabulos și divers de prezențe etnice: armeni, ruși, georgieni, evrei, azeri, care sunt aruncați în povești cu iz amuzant, chiar comice sau pline de duioșie.

Maniunea, roman autobiographic, ne-o aduce pe Narine alături de prietena ei Maniunea în ipostaze buclucașe, ambele fiind martorele apropierii adolescenței care vine parcă cu pași repezi și le ia prin surprindere.

Multe episoade mi-au stârnit lacrimi de râs, de la hilara descoperire că au păduchi până la prima iubire cu năbădăi, pentru un vecin foarte bine însurat. Și m-am întors în timp amintindu-mi de propria copilărie (tot din anii ’80) când nu erau telefoane mobile, și bunica mea (semăna foarte bine cu Ba, bunica Maniunei – aspră și blândă în același timp) ne-a oferit tot ce a fost mai bun și frumos pe lume: grijă și educație.

De la o frază la alta, pe măsură ce intri în roman, te apropii tot mai mult de personaje, Narine ținând în mână o pensulă cu care le conturează și zugrăvește candid întreaga atmosferă. M-am bucurat că l-am citit adult fiind, pentru că m-a copleșit nostalgia retrăind vremurile acelea fără încrâncenare, și cu recunoștința lui CUM mi-a fost copilăria și CE mi-a adus ea bun.

O recomand pentru a călători blând ca într-un tren personal, deschizându-vă toate simțurile (Narine Abgdarian deschide multe uși senzoriale) și oprindu-vă în toate stațiile vieții și amuzându-vă de năzdrăvăniile a două fetițe foarte bune prietene, care se țin de mână curajoase și curioase pentru fiecare aventură trăită.

Și dacă ai 14+ poți să te urci în tren și să vezi cum e o explorare a buclucului și absurdului totodată, cu zâmbetul pe bune, pentru că la final e foarte posibil să-ți lase o mare urmă de bucurie. Spor la citit și călătorit această carte!

Nu putem încheia fără un scurt fragment din capitolul Maniunea sau nădragii bunicii Roza:

Cred că am păduchi, a spus Maniunea gânditoare.

Eram la ea în camera, mă aplecasem peste cotiera fotoliului și luam jocul de dame de pe raft.

De unde i-ai luat?

Pentru orice siguranță, m-am mutat la o oarecare distanță de Manea.

Simt o AGITAȚIE în păr.

Manea și-a ridicat semnificativ degetul arătător.

Un fel de AGITAȚIE MISTERIOASĂ în păr, a spus ea, înțelegi?

Și dintr-odată am simțit și în părul meu o agitație misterioasă. Am întins mâna spre cap și mi-am smucit-o imediat înapoi.

Ce ne facem?

Maniunea era descurajată.

Dacă află cineva, ne facem de râs în tot orașul!

Hai să umplem o cadă de baie cu apă, ne scufundăm în ea și stăm cu capul la fund până când păduchii se sufocă! Am propus eu.

Și în cât timp se sufocă? A întrebat Manea.

Nu știu, poate o oră.

Ochii Maniei scânteiau, se vedea că-i plăcuse ideea.

Haide, a fost ea de acord, dar nu-I spunem nimic lui Ba, că n-o să ne lase să ne băgăm în cadă.

Jur pe tot ce am!”