Care au fost începuturile staţiunii Mamaia. Interviu cu Răzvan-Raul Ivan, profesor doctor în Istorie, scriitor și ghid de turism
Articol de Doina Sîrbu , 3 iulie 2023, 16:18
Primele inițiative de valorificarea turismului de la malul mării i-au aparținut lui Ion Bănescu, un primar vizionar căruia Constanța îi datorează enorm. Cât de importantă era stațiunea Mamaia pentru turismul interbelic? Aflăm de la Răzvan-Raul Ivan, profesor doctor în istorie, scriitor și ghid de turism.
“Stațiunea Mamaia a căpătat importanță prin viziunea primarului Ion Bănescu și datorită evoluției pe care au început să o ia lucrurile prin extinderea portului. În acest sens, primarul Ion Bănescu, în 1906, va lua această decizie pentru ca din mica așezare Mamaia să devină un pol de atragere pentru turiști, care desigur să aducă și venituri la bugetul local”, ne-a spus Răzvan-Raul Ivan.
La ce nivel se desfășurau activitățile turistice prin contractarea plajelor?
“Plaja întotdeauna a fost un punct de atracție pentru noi, în general. Și Primăria va lua aceste inițiative de a oferi contracte unor oameni cu inițiativă, antreprenori, iar în documentele de arhivă întâlnim numeroase astfel de inițiative. Una dintre ele este cea care se află în spatele Bisericii Armene. Este una dintre plajele mai puțin abordate în articole, dar, iată, că acești contractori aveau în documentul încheiat între ei și Primărie, din diverse obligații, amenajarea plajei, asigurarea chiar a securității prin un barcagiu care să fie în permanență acolo. Moralitatea era la mare cinste pentru că spre deosebire de secolul XXI, când iată, ni se oferă din plin priveliștea umană, la început de secol XX și chiar în perioada interbelică, totuși știm că femeile, doamnele în speță, nu aveau voie să-și descopere frumusețea fizică. Bunurile cu care se venea pe plajă se asigurau într-o cutie de fier. Era un om plătit, bineînțeles, şi avea grijă să fie păstrate sub cheie, un fel de seif. Spre deosebire de astăzi, secolul XXI, în perioada interbelică nu-ți permiteai să intri într-un restaurant, într-un local, să mănânci sau să consumi ceva fără a fi îmbrăcat decent. Doamnele se plângeau deseori de imoralitatea unor barcagii, pentru că nu puteau să-și facă plaja. Exista o taxă prin care se intra pe plajă. Plaja, întotdeauna avea și un aspect curativ, pentru că sezonul începea undeva în iunie și se încheia undeva în septembrie, octombrie”, spune Răzvan-Raul Ivan.
Poate ne spuneţi și câteva din prețurile pe care le practicau hotelurile.
“Să știți că erau prețuri pe toate gusturile. Hotelurile erau împărțite pe trei categorii, dar putem vorbi și de turism particular, așa cum vedem astăzi particularii care își pun la dispoziție garsonierele și căsuțele, așa era și atunci. Spre exemplu, erau hoteluri pe clasa I, clasa a II-a și clasa a III-a. Cele de clasa I erau în Piața Ovidiu, adică iată cele mai apropiate de Marea Neagră. Apoi cele de clasa a II-a porneau din Piața Ovidiu până la strada Ștefan cel Mare şi de la Ștefan cel Mare încolo. Așadar, ca un minim și maxim, variau de la 110 lei până pe la 170 lei. Totuși, să știți că salariile nu erau destul de mari la vremea respective. Un salariu mediu ajungea în jur de 280 lei. Unii veneau chiar pentru tratarea de afecțiuni, pentru că Marea Neagră oferă acest aspect curativ. Cu siguranță că discutăm de cafenele, discutăm de restaurante, discutăm de acea atmosferă interbelică în care plimbările pe faleză, vă dați seama ce discuții erau la cele cafenele. Nu exista Facebook și Instagram, dar exista o rețea foarte bună de discuții, iar plimbările pe seară, cu aerul marin, este extraordinar”, precizează Răzvan-Raul Ivan.
Redactor: Larisa Calistru / Foto: Baricada Verde
