Ascultă Radio Vacanța Live

Turneul Național Flautul Fermecat: Tango con Brio ajunge la Bacău

Turneul Național Flautul Fermecat: Tango con Brio ajunge la Bacău

Articol de Ionuț Pop Lucian, 19 mai 2026, 14:00

Turneul Național „Flautul Fermecat” ajunge la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău în data de 22 mai 2026, de la ora 17.00, într-un eveniment special dedicat memoriei lui Dorel Baicu.

Un spectacol care jonglează cu momente de reverie și trăiri intense susținut de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, alături de partenerii săi din Trio Brio – violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu –, artiști care propun o explorare a tangoului dincolo de formulele consacrate, într-o construcție care privilegiază expresia, detaliul și coerența muzicală.

Sunt reunite lucrări cunoscute precum La Cumparsita, Historia de un amor, Zaraza, alături de tangouri românești din perioada interbelică, readuse în circulație prin aranjamente semnate de compozitorul Ioan Dobrinescu. Acestea aduc împreună rigoarea scriiturii clasice și libertatea stilului de cabaret, fără a estompa identitatea fiecărui registru, relatează Radio România Iași.

„Tangoul are o forță aparte: e muzica sincerității și a emoțiilor nerostite. Este un repertoriu care cere asumare și atenție la fiecare frază, pentru că fiecare piesă spune o poveste recognoscibilă”, spune Ion Bogdan Ștefănescu.

Ion Bogdan Ștefănescu, protagonist al Turneului Național Flautul Fermecat inițiat în 2012, este solist al Filarmonicii „George Enescu” și profesor la Universitatea Națională de Muzică București. Cariera sa impresionantă include peste o mie de recitaluri și concerte clasice, participări la zeci de festivaluri internaționale, crearea unor ansambluri inedite – Flaut Power și Barock Orchestra – precum și colaborări cu muzicieni din cele mai variate genuri muzicale: Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Mike Godoroja, Berti Barbera, Nicu Patoi, Grigore Leșe sau celebra formație Iris.

Activitatea sa a fost recunoscută prin numeroase premii și distincții naționale și internaționale, fiind și membru al European Academy of Sciences and Arts din Salzburg și al Uniunii Scriitorilor din România.

Ion Bogdan Ștefănescu cântă la un flaut Muramatsu 18K.

Clementina Ciucu Ristea este o apreciată pianistă română, cu o bogată activitate artistică și pedagogică, ocupând poziția de conferențiar universitar la Universitatea Națională de Muzică din București. A urmat cursuri de perfecționare în Italia și a fost bursieră la Instituto Musicale „Arnaldo Benvenuti”, unde a studiat cu Bruno Mezzena.

Aparițiile sale scenice sunt dintre cele mai variate, atât în cadrul a nenumărate recitaluri până în ipostaza de pianist acompaniator oficial la competiții internaționale importante, precum Concursul Internațional „George Enescu”, Jeunesses Musicales, Concursul Internațional „Remember Enescu” sau Concertino Praga.

De asemenea, este invitată ca pianist acompaniator oficial în cadrul cursurilor de măiestrie care se desfășoară la Bușteni (participând din 2008 până în prezent) și la Biertan (la care a luat parte din 2019 până în prezent).

Mircea Marian, violoncelist, muzician cu o carieră artistică bogată, este solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio a Societății Române de Radiodifuziune. De asemenea, este membru al mai multor ansambluri, alături de care a evoluat pe scene din România și din străinătate: Duo Serafim (alături de violoncelistul Ștefan Cazacu), PlaCello (împreună cu Răzvan Suma, Ella Bokor, Ștefan Cazacu), Trio Larson (alături de Andreea Greluș și Cătălina Bordeanu), Violoncellissimo (ansamblu coordonat de Marin Cazacu) și Profil (sub conducere muzicală a compozitorului Dan Dediu).

Mircea Marian a susținut concerte, în calitate de solist, alături de orchestre ca Filarmonica din Gera – Germania, Orchestra Universității din Graz – Austria, Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio – București, Orchestra Română de Tineret, Filarmonica din Arad, Filarmonica din Botoșani, Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea, Orchestra de Cameră Focșani, Filarmonica Muntenia din Târgoviște, Filarmonica Oltenia din Craiova. A colaborat, de asemenea, cu Filarmonica George Enescu, Ansamblul Archaeus, Camerata Regală și Orchestra Metropolitană București.

Din dorința de a transmite mai departe experiența sa artistică, Mircea Marian se dedică în ultimii ani și activității pedagogice, predând la Universitatea Națională de Muzică din București (catedra de muzică de cameră) și la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti.

Turneul Național Flautul Fermecat: Tango con Brio este un turneu Pro Contemporania din seria Turnee de Poveste.

Biletele se găsesc la Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău.

Expoziție dedicată neurochirurgului Dumitru Bagdasar, organizată la Muzeul Județean Vaslui
Evenimente miercuri, 21 octombrie 2026, 11:00

Expoziție dedicată neurochirurgului Dumitru Bagdasar, organizată la Muzeul Județean Vaslui

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui va găzdui, între 23 octombrie și 1 decembrie, expoziția „Dumitru Bagdasar, fondatorul...

Expoziție dedicată neurochirurgului Dumitru Bagdasar, organizată la Muzeul Județean Vaslui
BRAȘOV: Spectacole gratuite pentru copii, la Săptămâna Comediei
Evenimente miercuri, 21 octombrie 2026, 09:00

BRAȘOV: Spectacole gratuite pentru copii, la Săptămâna Comediei

Spectacole gratuite pentru copii la mall-ul din centrul civic și un spectacol la Bucuria Darului. Le propune Săptămâna Comediei, ediția a 13-a,...

BRAȘOV: Spectacole gratuite pentru copii, la Săptămâna Comediei
Fotografiile realizate de Constantin Brâncuși se întorc la Târgu Jiu după aproape 90 de ani
Evenimente luni, 19 octombrie 2026, 17:00

Fotografiile realizate de Constantin Brâncuși se întorc la Târgu Jiu după aproape 90 de ani

În Anul Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului, municipiul Târgu Jiu găzduiește expoziția Brâncuși. Fotografia. Atelierul...

Fotografiile realizate de Constantin Brâncuși se întorc la Târgu Jiu după aproape 90 de ani
CelebrART 2026: Trei zile de evenimente culturale, la Bacău
Evenimente luni, 19 octombrie 2026, 09:00

CelebrART 2026: Trei zile de evenimente culturale, la Bacău

Literatura, artele vizuale și muzica se întâlnesc la o nouă ediție a proiectului „CelebrART”, organizat de Centrul de Cultură „George...

CelebrART 2026: Trei zile de evenimente culturale, la Bacău
Evenimente duminică, 18 octombrie 2026, 13:30

Expoziția „Giurgiu-Ruse. Superangular” ajunge la Ruse

Fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă Agerpres,...

Expoziția „Giurgiu-Ruse. Superangular” ajunge la Ruse
Evenimente duminică, 18 octombrie 2026, 11:30

Expoziție de goblenuri și macrameuri, la Reșița

Evenimentul va reuni creații textile și lucrări artistice, având-o drept coordonatoare pe prof. Maria Radu Nowak. La expoziție va fi invitat și...

Expoziție de goblenuri și macrameuri, la Reșița
Evenimente sâmbătă, 17 octombrie 2026, 15:30

„Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády”, expoziție la Palatul Culturii din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș va deschide, pe 20 octombrie 2026, de la ora 17:00 expoziția temporară „Lajos Csiszár. Edil al orașului lui...

„Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády”, expoziție la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Evenimente sâmbătă, 17 octombrie 2026, 13:30

Slatina: Ziua Armatei României, sărbătorită în Parcul Tineretului

Locuitorii municipiului Slatina vor avea ocazia să descopere îndeaproape tehnica și echipamentele utilizate de militarii români și de partenerii...

Slatina: Ziua Armatei României, sărbătorită în Parcul Tineretului