Ascultă Radio Vacanța Live

Septembrie, luna evenimentelor la Celula de Artă

Septembrie, luna evenimentelor la Celula de Artă

Articol de Mihaela Ioniță, 8 septembrie 2023, 11:46

Vernisajul Drawing through time al artistei Loredana Gruia are loc pe 7 septembrie, începând cu ora 19:00, la Celula de Artă. Parte a unui proiect care a generat deja patru expoziții de succes în Amsterdam, Drawing through time își poartă vizitatorii în universul minții Loredanei și le oferă ocazia să înțelegă profunzimea vizuală impresionantă, încărcată de intensitate emoțională, depășind momentele de rătăcire, insomnie și depresie, găsind refugiu în desenul zilnic.

Operele sale, cu dimensiuni reduse, sunt expuse într-o instalație artistică compusă din 57 de lucrări, reprezentând un jurnal vizual al anilor 2021 și 2022. Utilizând tehnica fine liner pe hârtie, Loredana și-a propus să creeze un desen în fiecare zi, pe parcursul unei luni, materializând astfel o transformare catartică a sinelui său. Provocarea a fost abordată cu aceeași pasiune și în anul 2022.

Loredana Gruia este un artist vizual ce a absolvit studiile în grafică la UNArte în 2017 și, cu doar un an mai târziu, a pornit către Amsterdam pentru a-și urmări visul de a deveni un artist vizual de succes. În prezent, își desfășoară activitatea in graphic design și animație. Pe parcursul acestei călătorii, pasiunea pentru desen a rămas o constantă, reflectată în caietele ei de schițe.

Între 8 – 10 septembrie, Balkanik Festival devine spațiul în care Celula de Artă aduce arta printr-o galerie pop-up în cadrul căreia expun artiștii Alex Manea, Beaver, Bogdan Negulescu, Daniel Loagăr, Cristian Brânzescu, Antonia Ionescu, Dana Olteanu, Ioana Badea și Alexandra Baciu.

Evenimentul „Arthesium vrea acasă”, un maraton de teatru, în orașele București și Călărași, este susținut de Celula de Artă, pe 10 septembrie, cu scopul de a strânge fonduri pentru o locație proprie, în care cursanții Arthesium să-și pună în scenă momentele artistice. Astfel, la Random Space (str. Popa Petre nr. 21), ce găzduiește Galeria Verticală, vor avea loc două spectacole ale Teatrului Independent Arthesium, ca parte a acestui demers caritabil.

„Susținem visul Teatrului Independent Arthesium și sperăm ca prin parteneriatul nostru să influențăm modul de percepție în ceea ce privește expunerea actelor artistice în fața publicului. „Celula de Artă” eludează spațiul clasic al galeriei, pentru a crea un dialog direct și nonconformist între obiectul de artă și privitor. Vine în sprijinul creației contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale de nișă, ale artelor muzicale şi spectacolului viu. Încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă zilnic pentru publicul stradal” – Daniel Loagăr, co-fondator Celula de Artă.

Știri de ultimă oră, ora 17:00 și Ticuri cu tocuri, ora 20:00 sunt spectacolele care vor avea loc la Galeria Verticală, iar rezervările se pot face la numărul de telefon: 0724.187.845 sau pe paginile de Facebook și Instagram ale Teatrului Independent Arthesium. Intrarea la eveniment este liberă.

Pe 14 septembrie,în incinta Combinatul Fondului Plastic (Str. Băiculești nr. 29), de la ora 19:00,  Celula de Artă aduce la Art Safe, vernisajul Transylvanian Forest al artistului român, dar stabilit în Londra, Bogdan Mihai Radu, în cadrul Open Doors The Institute.

Artist figurativ, Bogdan Mihai Radu este cunoscut pentru peisajele sale dramatice, pline de lumină, peisajele marine, naturile moarte florale și picturile vii, abstracte. Deși a crescut în ultimii ani ai comunismului, Radu a avut o copilărie idilică din multe puncte de vedere. A petrecut-o jucându-se în câmpurile pline de iris ale Transilvaniei, care înconjurau orașul Tălmaciu unde a copilărit. Transilvania a fost locul unde Radu și-a descoperit fascinația pentru artă.

LEAF (Limited Edition Art Fair) este un festival de artă în serie limitată, ce își propune să prezinte publicului serii mici de lucrări de artă realizate prin cianotipie, serigrafie, colaj, gravură, fotografie analog, daguerotipie, grafică, monotip, print, lucrări originale sau copii personale inspirate de opere celebre, toate cu prețuri accesibile, pentru toți iubitorii și colecționarii de artă. LEAF (Limited Edition Art Fair) se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market și este organizat de Celula de Artă și Săfițicuminți.

Iar în salonul permanent de la Palatul Bragadiru, deschis publicului de miercuri până duminică, între orele 16:00 – 18:00 dar și în zilele în care au loc evenimente la Palatul Bragadiru pot fi văzute lucrările artiștilor Adelina Câmpeanu, Alex Manea, Alexandru Răduță, Călin Mihalache, Daniel Loagăr, Elena Prada, Gabriela Monica Tîrziu, Gizela Popescu, Ioana Cristodorescu, Ioana Norica Popescu, Jamal Louis Kareem, Liana Herea, Marina Bira, Medeea Stănescu, Sebastian Beianu, Silviu Petrescu și Theodor Grigoraș.

Bucuresti FM este partener medial al evenimentului.

Festivalul Național de Muzică Populară „Maria Apostol” revine la Runcu
Evenimente joi, 18 iunie 2026, 09:00

Festivalul Național de Muzică Populară „Maria Apostol” revine la Runcu

Comuna gorjeană Runcu se pregătește să găzduiască, vineri, 19 iunie, una dintre cele mai importante manifestări folclorice din județ și din...

Festivalul Național de Muzică Populară „Maria Apostol” revine la Runcu
Jucăriile copiilor din anticul Tomis, în expoziție la Iași | AUDIO
Evenimente joi, 18 iunie 2026, 08:49

Jucăriile copiilor din anticul Tomis, în expoziție la Iași | AUDIO

Care erau jucăriile preferate ale copiilor din vechea cetate a Tomisului, cum arătau căluții din teracotă cu rotițe, ursuleții din ambră și...

Jucăriile copiilor din anticul Tomis, în expoziție la Iași | AUDIO
Mircea Baniciu și Mircea Vintilă, pe scena Festivalului ALUTUS ’22 de la Slatina
Evenimente joi, 18 iunie 2026, 07:00

Mircea Baniciu și Mircea Vintilă, pe scena Festivalului ALUTUS ’22 de la Slatina

Slatina se pregătește să găzduiască, în perioada 19-20 iunie, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale verii. Cea de-a V-a...

Mircea Baniciu și Mircea Vintilă, pe scena Festivalului ALUTUS ’22 de la Slatina
PIATRA – NEAMȚ: Expoziția Salonul de Vară
Evenimente miercuri, 17 iunie 2026, 18:30

PIATRA – NEAMȚ: Expoziția Salonul de Vară

Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț invită publicul nemțean în această perioadă la expoziția colectivă „Salonul de...

PIATRA – NEAMȚ: Expoziția Salonul de Vară
Evenimente miercuri, 17 iunie 2026, 17:00

Expoziţii ateliere şi concerte la Sfântu Gheorghe, în Noaptea Muzeelor 2026

Trei instituţii culturale din municipiul Sfântu Gheorghe vor găzdui sâmbătă, 20 iunie, o serie de evenimente organizate în cadrul programului...

Expoziţii ateliere şi concerte la Sfântu Gheorghe, în Noaptea Muzeelor 2026
Evenimente miercuri, 17 iunie 2026, 15:30

Concert extraordinar în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu

Concertul extraordinar „Muzică de la Viena la Buenos Aires”, susținut de prestigiosul ansamblu Munich Piano Trio, va avea loc sâmbătă, 20...

Concert extraordinar în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu
Evenimente miercuri, 17 iunie 2026, 14:00

Evenimente culturale de excepție la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța invită publicul joi, 18 iunie, începând cu ora 14:00, la două evenimente culturale deosebite organizate în cadrul...

Evenimente culturale de excepție la Muzeul de Artă Constanța
Evenimente miercuri, 17 iunie 2026, 12:30

Dolj: Invitație la sărbătoarea gustului dulce de Dăbuleni

Primăria și Consiliul Local Dăbuleni organizează, în zilele de 19 și 20 iunie 2026, o nouă ediție a evenimentului „Festivalul lubeniței de...

Dolj: Invitație la sărbătoarea gustului dulce de Dăbuleni