Premieră pe țară la Sala Mare a Teatrului Național Iași: „Setea și foamea” de Eugène Ionesco, în regia lui Ovidiu Lazăr
Articol de Marian Stoica, 21 martie 2026, 11:00
Evenimentul marchează împlinirea a 40 de ani de teatru ai regizorului, de la prima montare pe scena Naționalului ieșean, „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, spectacol în cadrul examenului de licență; o carieră impresionantă, clădită cu mult har, rigoare și cu o rară vocație de a transforma scena într-un spațiu al emoției și revelației, anunță Radio România Iași.
Din echipa proiectului fac parte actorii Ionuț Cornilă, Mălina Lazăr, Horia Veriveș, Georgeta Burdujan, Robert Agape, Răzvan Conțu, Emil Coșeru, Tatiana Ionesi, Livia Iorga, Haruna Condurache, Dumitru Georgescu, Cosmin Maxim, Doru Aftanasiu, Diana Roman, Brândușa Aciobăniței, Luca Gumeni, Iustin Căuneac, Ionuț Cozma. Anda Pop este scenografa producției, iar Vlad Russo și Vlad Zografi, traducătorii textului.
Piesa lui Eugène Ionesco – autor pe care Ovidiu Lazăr îl abordează regizoral pentru prima dată –, a avut premiera mondială în 1964, în limba germană, la Düsseldorf, urmată de o nouă montare la Comédie-Française, acum 60 de ani, fiind primul spectacol al autorului, jucat în acest spațiu teatral. Scrisă în 1964, după succesul piesei „Regele moare”, „Setea și foamea” îl are ca protagonist pe Jean, deopotrivă un alter ego al dramaturgului și o întruchipare a neliniștilor sale, care își părăsește familia și casa-mormânt și pornește într-o călătorie inițiatică, în căutarea unui sens.
„Setea și Foamea”, spune Ionesco în Le Monde, „este povestea unui om care suferă de o boală pe care o avem cu toții: aceea de a nu putea rămâne în propria casă fără să facă nimic, de a nu putea trăi în fericirea căminului său, așteptându-și moartea. Fuge de bătrânețe. Așa că pornește să cutreiere drumurile, dar nu găsește decât fantome, mărăcinișuri, imagini vagi. Jean nu știe ce caută, iar drumul său nu duce nicăieri. În cele din urmă, este pierdut, osândit, fiindcă nu a reușit să facă nimic din viața lui.”
„Un spectacol despre drumurile omului în viață”, mărturisește Ovidiu Lazăr. „Despre iluzii și despre deziluzii. Despre nostalgii. Despre iubire. Despre căutarea de sine și despre inițieri false, apoi ratate. Despre primejdia alunecării în totalitarism și dictatură.
Un spectacol despre visuri cotidiene și despre coșmarurile lumii în care trăim; despre cum dorința se poate converti în greșeală.
Un spectacol despre idealuri deformate și distruse de nevoile noastre primare.”
Luna aceasta, se împlinesc 32 de ani de la moartea lui Eugène Ionesco, figură centrală a teatrului absurdului, unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului XX, membru al Academiei Franceze (1970) și al Academiei Române (numit post-mortem în 2009).
