Evenimente

Opera Națională București omagiază feminitatea

Published by
Anna Martina Piukovici

Opera Națională București celebrează ziua de 8 Martie prin baletul Baiadera de Minkus și La Traviata de Verdi.

Vineri, 8 martie, ora 18:30, sunteți invitați să admirați, pe prima scenă lirică a României, exoticul spectacol de balet Baiadera de Ludwig Minkus.

Creat, în 1877, de coregraful Marius Petipa, pe muzica lui Ludwig Minkus și pe libretul lui Serghei Kudekov, povestea din Baiadera dezvoltă o temă romantică, pe fundalul Indiei antice: tragica poveste de dragoste dintre frumoasa baiaderă Nikia și gloriosul nobil Solor.

Dacă pentru alcătuirea libretului, Kudekov a pornit de la poemul epic Shakuntala (scris de dramaturgul și poetul hindus Kālidāsa), tabloul Regatului umbrelor pare să fi fost inspirat de ilustrațiile realizate Paradisului din Divina Comedie de Dante Alighieri de către graficianul francez Gustave Doré.

Exotismul, ființele supranaturale precum silfidele, umbrele, nemfele, se bucurau de mare popularitate, satisfăcând gustul epocii pentru feminitate idealizată, fantastică, eterică, informează Radio România București FM.

Despre această montare, coregraful Mihai Babușka a declarat: „Baiadera este unul dintre cele mai frumoase și dificile balete clasice și merită din plin să figureze în repertoriul companiilor din zilele noastre, desigur cu mici ajustări. Am încercat să scutur libretul de artificii și de lungimile inutile, respectând în mare parte coregrafia originală a lui Petipa. Am restrâns baletul la două acte, preocupându-mă mai ales de dinamizarea pantomimei, altfel desuetă, fără să afectez coerența poveștii. Finalul a cunoscut rezolvări diferite, de-a lungul timpului, de la un coregraf la altul. Cel pentru care am optat eu este dat de eșarfa ce străbate baletul, ca un laitmotiv, de la prima apariție a Nikiei, făcând legătura cu lumea de dincolo, cea în care îl va atrage și reîntâlni pe iubitul ei Solor. Am conferit mai mult contur acestui rol masculin, neglijat în alte versiuni. Am schimbat câteva centre de greutate, făcând din Rajah personajul negativ principal și epurând excesele de răzbunare ale celorlalte personaje. Am renunțat la clasicele tutuuri din dorința ca întregul spectacol să aibă un marcant iz indian”.

Sâmbătă (9 martie) și duminică (10 martie), ora 18:30, amatorii de operă sunt așteptați la spectacolul La Traviata de Giuseppe Verdi.

Spectacolul readuce în atenția publicului povestea emoționantă a unei curtezane care a trăit în Parisul primei jumătăți a secolului XIX, sub numele de Marie Duplessis, și care a marcat existența unor artiști precum compozitorul Franz Liszt și scriitorul Alexandre Dumas-fiul.

Acesta din urmă, în semn de omagiu postum, a ales-o drept muză pentru celebrul său roman Dama cu camelii, care i-a servit lui Giuseppe Verdi drept sursă de inspirație pentru opera sa, La Traviata, a cărei primă reprezentație, la București, a avut loc în anul 1856, la câțiva ani de la premiera mondială de la Teatrul La Fenice din Veneția.

Regizorul Paul Curran propune o montare neconvențională și provocatoare care transpune acțiunea poveștii din Parisul anului 1700 (așa cum apare în libretul operei).

Biletele sunt disponibile pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Recent Posts

La Brașov, au coborât Junii în Cetate!

Vremea capricioasă nu a speriat nici brașovenii și nici turiștii. Cu toții au asistat pe…

7 ore ago

From Classic to Jazz prezintă suitele pianistului Claude Bolling, la ARCUB – Hanul Gabroveni

From Classic to Jazz, următorul concert din stagiunea ARCUB Jazz Live, propune iubitorilor de jazz,…

12 ore ago

Expoziția „Art @ Work” la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”

Biblioteca Metropolitană București (BMB) vă invită marți, 14 mai 2024, ora 18:00, la vernisajul expoziției…

14 ore ago

Concerte, expoziții, evenimente sportive, la Zilele Constanței

Zilele Constanței vor fi sărbătorite anul acesta începând de pe 17 mai până pe 21…

16 ore ago

Iași: Lansare de album – Concert extraordinar Bogdan Ota, 18 mai

După 8 ani de concerte, recitaluri și producție media în SUA, Bogdan Ota s-a reîntors…

18 ore ago

Concert SoNoRo Conac, la Casa Balș din Iași

Turneul SoNoRo Conac ajunge în Casa Balș din Iași, pentru un concert care va avea…

20 de ore ago

This website uses cookies.