Evenimente

Muzeul de Artă Brașov lansează o nouă serie a evenimentelor „Re:Imagine Brașov”

Published by
Marian Stoica

Muzeul de Artă Brașov și Depoul de Artă Urbană vă invită la prima ediție a proiectului „Re:Imagine Brașov – Oraș al artelor” al anului 2024. Evenimentul va avea loc vineri, 26 aprilie, între orele 17.00 – 20.00, la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21, iar participarea va fi deschisă publicului larg.

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă Brașov a organizat patru evenimente de creație live în spațiile muzeului, având ca invitați 20 de artiști brașoveni. În prezența publicului, artiștii au creat noi lucrări de artă, având ca sursă de inspirație patrimoniul construit al orașului Brașov. Lucrările lor au fost expuse în cadrul expoziției „Re:Imagine Brașov” la Muzeul de Artă Brașov, deschisă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, iar apoi itinerată la Muzeul Național Cotroceni în perioada 8 februarie – 8 aprile 2024.

Proiectul este lansat din nou în anul 2024, de această dată fiind invitați atât artiști brașoveni, cât și artiști care locuiesc și creează în alte orașe din România. Astfel, proiectul urmărește facilitarea interacțiunii dintre artiștii contemporani și mediul urban brașovean, creșterea gradului de interes al publicului pentru procesul artistic și sprijinirea dialogului dintre artiștii.  

Prin provocarea lansată pentru acest an, Muzeul de Artă Brașov îi invită pe artiști să își imagineze Brașovul drept „Oraș al artelor”. Pornind de la fragmente recognoscibile ale orașului, considerate a fi definitorii pentru identitatea urbană, noile opere create vor depăși barierele realismului. Este propus un joc de imaginație: cum ar arăta Brașovul dacă artele ar avea întâietate? Ce forme ar lua industriile, turismul, promovarea stradala, timpul liber sau monumentele de for public într-o astfel de lume?

Cu prilejul acestei noi ediții a proiectului „Re:Imagine Brașov”, sălile Muzeului de Artă Brașov se vor transforma din nou în spațiu de creație, cadru pentru discuții și atelier pentru artiștii: Andreea Bărgăoanu, Alexandra Călin, R von K, Ioan Aron Țăroi, Ema Voinescu. Publicul va fi martor al procesului de creație și partener în dialogul ideilor.

Atmosfera muzicală a evenimentului va fi asigurată de Soul Serenade.

Detalii despre eveniment: https://fb.me/e/21Xv4az3S

Recent Posts

Ungaria impune restricţii de circulaţie pentru vehiculele grele de Rusaliile Catolice

În zilele de 19 şi 20 mai, în intervalul orar 6:00 - 22:00, ora locală,…

9 ore ago

HARGHITA: Alternative de obiective și activități turistice, ca urmare a închiderii salinei Praid

Turiștii pot consulta variantele în aplicația Visit Harghita. Turiștii care își petrec sejurul în Harghita…

11 ore ago

Au fost puse în vânzare biletele pentru ultimele meciuri ale României înaintea Campionatului European de fotbal

Naţionala de fotbal a României va disputa două partide de pregătire înaintea participării la Campionatul…

13 ore ago

BRAȘOV: 4 târguri volante, în următoarele două săptămâni

18, 25, 31 mai și 1 iunie sunt zilele în care brașovenii și turiștii sunt…

15 ore ago

Ziua Culturii Africane, la Faculatea de Medicină din Craiova

Evenimentul le oferă participanţilor ocazia să descopere tradiţiile, muzica, dansurile şi gastronomia specifică ţărilor africane.…

16 ore ago

Castelul Bran va fi deschis de Noaptea Muzeelor

Castelul Bran va fi deschis publicului pentru vizitare gratuită, la evenimentul marcat an de an,…

17 ore ago

This website uses cookies.