Evenimente

Lansare de carte inedită, la Mediateca Bibliotecii Județene Brașov

Published by
Ionuț Pop Lucian

Brașovenii sunt așteptați joi, de la ora 13.00, la prezentarea cărţii „Lira națională a lui Aronu Unguru 1878”, o ediţie de manuscris îngrijită de Ligia Fulga şi Bogdan Tulbure, anunță Radio România Brașov FM.

Volumul este în fapt o culegere de texte muzicale adaptate pentru marșuri și cor, de cântece laice, inclusiv colinde, din repertoriul școlar și lirice, care au circulat în epocă.

Păstrat timp de trei generații şi moştenit în familia Ungur, originară din Târnava, zona Zarandului, manuscrisul a fost întocmit de Aron Ungur în timpul studiilor sale la gimnaziul din Brad şi folosit mai târziu și în activitatea de cantor bisericesc.

Textul poartă semnăturile și altor persoane, membri ai familiei şi colegi. Cartea a apărut și cu sprijinul Fundației culturale „Dr. Ligia Fulga”.

Recent Posts

Crosul Național – Ziua Olimpică, pe 25 mai, la Brașov

Toți participanții vor primii tricou cu însemnele Zilei Olimpice, medalie și diplomă de participare, anunță…

6 ore ago

Clarificări despre programul „România Atractivă”, la RRA: „Turiștii au de ce să fie încântați”

Programul „România Atractivă” include 12 rute culturale cu peste 270 de obiective. Silvia Teodorescu, coordonator…

8 ore ago

Festival de film, în premieră, la Castelul Bran

„American Independent Film Festival”, ediția cu numărul opt, este organizat pentru prima oară în istoria…

10 ore ago

Recomandarea zilei: Holograf – „Sigur” | VIDEO

Piesa vine ca o încununare a carierei memorabile a trupei, de-a lungul celor peste 40…

12 ore ago

Festivalul Narciselor, în comuna hunedoreană Sălaşu de Sus

Localnicii povestesc că primele narcise ar fi fost aduse în zonă de un olandez, în…

13 ore ago

Săriturile în apă, un pericol major în lunile de vară

De la distracție până la dezastru e doar un pas, câteodată! Aproape că nici nu…

14 ore ago

This website uses cookies.