Evenimente

Înotătorul Avram Iancu pleacă în cursa pe întreg cursul fluviului Rin

Published by
Doina Sîrbu

Hunedoreanul şi-a propus să sprijine, astfel, aderarea României la Spaţiul Schengen.

Înotătorul Avram Iancu pleacă, duminică, într-o cursă pe fluviul Rin, o provocare de 35 de zile și 1.032 kilometri, prin care şi-a propus să sprijine aderarea României la Spaţiul Schengen.

În primul rând, vă mulțumesc pentru interesul acordat acestui subiect care ne arde pe noi, pe toți românii. Am ales pentru că, vă aduceți aminte, în 2017 am devenit primul și, deocamdată sunt și singurul om din lume care a înotat într-un fluviu fără costum de neopren. Mai exact, toată Dunărea, de la izvoare și până la vărsare acolo, în apropiere de Constanța. Da, în 89 de zile, aproape 2.800 km. Acum m-am gândit să înot și către vest, pentru că Dunărea este singurul fluviu care curge către est. Rinul curge spre vest, spre Marea Nordului. 1.032 km mi-am propus să înot, de la începutul marcării kilometrice a fluviului, mai exact, de la Podul Vechi din Konstanz și până la Marea Nordului, în Olanda, la prietenii noștri olandezi. Practic, dacă reușesc și acest lucru, pot să spun că am traversat tot continentul înotând. Da, iată, pe marile cursuri de apă ale Europei. În plus, de asta, Rinul curge prin inima Europei, tranzitează țări interesante, inclusiv două dintre ele, care s-au tot opus de-a lungul vremii aderării noastre la Spațiul Schengen. Deci, urmăresc în primul rând o performanță sportivă, fiind absolut oficială, dar așa cum am spus, motivația principală și mesajul pe care vreau să-l transmitem este că România este în Europa”, a declarat Avram Iancu.

Cum vor decurge aceste zile, pentru că nu sunt puține! Sunt 35 de zile de înot efectiv într-un efort titanic, aș putea spune. Sunt 1.032 km din Germania până în Olanda, pe Rin.

Efectiv mă arunc în apă. După ce mă voi saluta cu toți cei prezenți acolo și s-au anunțat deja câțiva că vor să vină la start. Voi fi flancat în permanență de doi caiacişti minunați. Unul dintre ei va avea această calitate de caiacist suporter oficial, iar celălalt va fi observatorul oficial al cursei, să se asigure că toate regulile de maraton vor fi respectate. Are o experiență de peste 14 ani de instructor de înot. Avem și un suport terestru, va fi un link de urmărire live, pe care oricine îl va putea accesa. Link-ul îl voi pune înainte de start pe pagina mea de Facebook – Avram Iancu, deci dacă doriți să urmăriți, veți putea urmări evoluția mea live. Vor fi multe reportaje, fotografii, filmulețe, tot ceea ce se va întâmpla pe acest fluviu”, mai spune Avram Iancu.

Mi-ați povestit de aceste detalii administrative și logistice. Spuneți-mi, dumneavoastră ce veți face în aceste 35 de zile, cum vor decurge, cum faceți pauzele, cum vă alimentați, cum vă hidratați?

Voi înota de dimineața și până seara cât permite lumina, că n-avem voie să înotăm pe timpul nopții. Este o condiție de autorizare. Suporterul caiacist are acest rol ca din oră în oră să-mi arunce în apă un bidon cu lichid energizant sau banane, batoane energizante. Eu le mănânc efectiv, așa, din mers în maxim într-un minut, două, deci asta înseamnă masa mea, în timp ce înot. Observatorul notează absolut tot ceea ce mănânc şi când mănânc, temperatura apei, temperatura aerului, direcția vântului. Va fi într-adevăr un efort deosebit de mare, dar merită. Bineînțeles că seara ieșim pe mal și căutăm să dormim într-un fel sau altul. E o aventură pe cinste la cort, în rulote, la pensiuni, din când în când, în funcție de cum este relieful, dacă pot să spun așa, al fluviului, iar a doua zi, exact de unde am ieșit voi pleca mai departe”, declară Avram Iancu.

Câte ore estimați să înotați în fiecare zi și cam câți kilometri parcurgeți în medie pe zi?

Între 6 și 9 ore voi nota în fiecare zi. Și, sper eu, să înot cel puțin 30km/zi așa cum am înotat pe Dunăre. Deci, dacă am lua ca punct de reper viteza medie de pe Dunăre, cam asta e viteza – 30km/zi”, a mai precizat Avram Iancu.

TEXT: Mircea Taiss

FOTO: Radio Constanţa

Recent Posts

Drumarii continuă deszăpezirea pe Transfăgărăşan | VIDEO

Pe alocuri, zăpada depășește înălțimea de 3 metri. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP)…

2 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara, în concerte de gală, la Amsterdam

Opera timișoreană va prezenta „Opera Gala 2024” la Timișoara și Amsterdam. Opera Națională Română din…

3 ore ago

Seară de romanțe, sâmbătă, la Opera Brașov

În programul spectacolului oferit de Opera Brașov sâmbătă seara: „Aș vrea iar anii tinereții”, „Să-mi…

4 ore ago

Ziua Mondială a Biodiversității va fi marcată la Grădina Zoologică din Brașov

În fiecare an, ziua de 22 mai marchează ”Ziua Mondială a Biodiversității”, anunță Radio România…

6 ore ago

Caransebeș Poker Run- motoare, muzică și o cauză nobilă

În parcarea Concordia Caransebeș, în perioada 24 - 26 mai veți avea parte de două…

7 ore ago

Bucharest Bonsai Show, în luna iunie

Peste 80 de bonsai, dar și workshopuri interactive vă așteaptă în perioada 14 - 16…

9 ore ago

This website uses cookies.