Ascultă Radio Vacanța Live

IAȘI: Unicul spectacol din țară care abordează estetic epilepsia se joacă la Teatrul Luceafărul

IAȘI: Unicul spectacol din țară care abordează estetic epilepsia se joacă la Teatrul Luceafărul
Foto: Teatrul Luceafarul Iasi

Articol de Marian Stoica, 11 noiembrie 2025, 09:00

65 de milioane de oameni din întreaga lume, adică unul din o sută, au epilepsie. O boală cu forme diverse, cauzată de o multitudine de factori, care ne sperie prin felul în care se manifestă.

Noiembrie este luna conștientizării epilepsiei, a înțelegerii că boala nu este un stigmat, că e bine să știm cum să reacționăm în asemenea situații, relatează Radio România Iași.

Teatrul Luceafărul Iași are în repertoriu un spectacol unicat în Romania, de medicină performativă, STAI JOS SAU CAZI, după romanul cu același titlu al lui Bogdan Munteanu. 

Dramatizarea a făcut-o prozatorul împreună cu Daniela Șilindean, adaptarea și regia Cristi Avram, cu actorii George Cocoș, Ioana Natalia Corban, Dragoș Maftei, Ionela Arvinte, Liliana Mavriș Vârlan, Cosmin Rotariu. 

Partenerul proiectului este Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popaˮ Iași. 

Producția a fost selectată în Festivalul Național de Teatru București, secțiunea Educațional, în 2024.

O nouă reprezentație cu Stai jos sau cazi se va juca joi, 13 noiembrie, ora 18.00.

Ideea care a fundamentat proiectul curatoriat de teatrologul Oltița Cîntec este „completarea componentei estetice cu una de conștientizare a felului în care reacționăm în fața maladiilor, în cazul de față, epilepsia. Un mix de autobiografic și ficțiune, povestea lui Ciprian devine revelatoare pentru mentalitățile comunitare în privința unei boli și a formelor ei de manifestare. Neștiind cum să reacționăm adecvat, o criză de epilepsie ne prinde nepregătiți, ne înspăimântă. Perfect explicabil uman, însă ideal este să fim informați ce să facem în asemenea contexte de viață”, precizează aceasta.

Spectacolul reunește o echipă tânără de artiști într-o stilistică modernă, atractivă, care potențează dramatismul tematic.

„Cipri, protagonistul din Stai jos sau cazi, se încăpățânează să povestească despre vulnerabilitatea lui. Să fie Cipri, cu tot cu Epi, nu invers, mai ales că normalitatea, așa cum o știm toți, poate fi pierdută atât de ușor. Boala e însoțită de un fel de umor – atât Cipri, cât și cei care asistă la crizele lui percep realitatea în mod distorsionat. Unii nu știu nimic despre epilepsie, alții știu prea multe”, spune Bogdan Munteanu. Autorul va fi prezent la spectacol și va participa la o discuție cu publicul, la final. Discuția va fi moderată de teatrologul Oltița Cîntec

Durata acestui spectacol pentru public cu vârsta peste 14 ani este o oră și 20 de minute.

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma bilet.ro sau de la casieria Teatrului Luceafărul Iași.

Expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, la Craiova
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 12:30

Expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, la Craiova

Opera Română Craiova prezintă expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, o expoziție de costume, despre identitate,...

Expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, la Craiova
Concert de muzică clasică pentru bebeluși, la Brașov
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 10:00

Concert de muzică clasică pentru bebeluși, la Brașov

Concert de muzică clasică pentru bebeluși, în 16 noiembrie, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania. Classic for Babies, aflat...

Concert de muzică clasică pentru bebeluși, la Brașov
Roman Kim și Brian Liao, invitați la Filarmonica Brașov într-un concert Paganini și Brahms
Evenimente luni, 2 noiembrie 2026, 17:00

Roman Kim și Brian Liao, invitați la Filarmonica Brașov într-un concert Paganini și Brahms

Filarmonica Brașov propune publicului un concert simfonic de excepție, joi, 5 noiembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare. Evenimentul îi aduce pe...

Roman Kim și Brian Liao, invitați la Filarmonica Brașov într-un concert Paganini și Brahms
Păsări rare de peste un secol, reunite într-o expoziție de excepție la Craiova
Evenimente luni, 2 noiembrie 2026, 12:30

Păsări rare de peste un secol, reunite într-o expoziție de excepție la Craiova

Marți, 3 noiembrie, de la ora 12:00, Muzeul Olteniei, prin Secția de Științe ale Naturii, deschide expoziția temporară „Ornitofaună de...

Păsări rare de peste un secol, reunite într-o expoziție de excepție la Craiova
Evenimente luni, 2 noiembrie 2026, 10:00

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca organizează, între 4 și 8 noiembrie, „Art Nights Festival”, un eveniment în care muzica clasică și artele...

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj
Evenimente luni, 2 noiembrie 2026, 09:00

KIMONO, o întâlnire cu eleganța și misterul culturii japoneze, la Brașov

Centrul Cultural „Reduta” Brașov găzduiește expoziția de fotografie „KIMONO”, semnată de Ana Georgia Busuioc. La intersecția dintre...

KIMONO, o întâlnire cu eleganța și misterul culturii japoneze, la Brașov
Evenimente duminică, 1 noiembrie 2026, 14:00

CRAIOVA: „Obsesii între adânc și suprafață” – expoziție de ceramică la Biblioteca Aman

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman Craiova găzduiește, în perioada 6–13 noiembrie 2026, expoziția de ceramică „Obsesii între...

CRAIOVA: „Obsesii între adânc și suprafață” – expoziție de ceramică la Biblioteca Aman
Evenimente duminică, 1 noiembrie 2026, 12:00

Expoziția „Matisse la Palat”, la Iași

Pictura lui Henri Matisse ajunge la Palatul Culturii din Iași, oferind publicului ocazia de a descoperi universul artistic al unuia dintre cei mai...

Expoziția „Matisse la Palat”, la Iași