Ascultă Radio Vacanța Live

Picturile murale de la Biserica Ciuntită din Tomești, exponatele lunii la Muzeul Secuiesc din Miercurea-Ciuc

Picturile murale de la Biserica Ciuntită din Tomești, exponatele lunii la Muzeul Secuiesc din Miercurea-Ciuc
Foto: Muzeul Secuiesc al Ciucului

Articol de Marian Stoica, 10 martie 2025, 15:30 / actualizat: 10 martie 2025, 19:06

Într-o postare pe site-ul a muzeului se menționează că vechea biserică, pe pereții căreia se aflau aceste fresce, a fost demolată, pentru construirea uneia noi.

‘Prea puțini au cunoștință despre ea, și, totuși, Biserica Ciuntită de la Tomești este una dintre cele mai frumoase și mai interesante destinații de drumeții din regiunea Ciucului. Turnul, clar vizibil atât de pe drumul național, cât și din tren, este singurul element arhitectural rămas din biserica parohială medievală de la Tomești. Vechea biserică, construită în epoca Arpadiană și extinsă în perioada goticului târziu, a fost dărâmată atunci când s-a construit actuala biserică din centrul satului, iar pietrele ei au fost duse în sat. Tot atunci au fost aduse în noua biserică și clopotul medieval, statuia Madonei – mult mai veche decât cea de la Șumuleu-Ciuc, clopotul turnat în 1495, precum și sacristia din piatră sculptată în stil gotic târziu, care este sora sacristiei vecine de la Cârța. (…) Pereții interiori ai acestei biserici au fost pictați în prima jumătate a secolului al XV-lea cu picturi murale mari și elaborate. Frescele cu mai multe figuri, inclusiv sfinți, regi și inscripții, au fost desigur distruse odată cu demolarea bisericii’, se arată în postarea menționată.

În timpul unor minuțioase săpături arheologice, efectuate în urmă cu peste 20 ani, au fost găsite în moloz fragmente de frescă de mărimea unei unghii, iar ‘restauratorul de pictură murală Kiss Lóránd din Târgu Mureș a reconstituit detalii interpretabile’.

Arheologul Botár István, din cadrul Muzeului Secuiesc al Ciucului, a precizat pentru AGERPRES că, după găsirea acestor fragmente de frescă, arheologii care participau la săpături au încercat în nenumărate rânduri să le combine, dar nu reușeau decât să le aducă împreună, după culori.

Într-o după-amiază, a venit în vizită restauratorul Kiss Lóránd, care s-a uitat pe mesele pe care erau întinse fragmentele și a reușit, ‘din senin’, să le combine, iar sub ochii arheologilor s-au conturat frescele prezentate în această lună.

Pe baza acestora, s-a stabilit că picturile murale au fost realizate de același pictor sau atelier care le-a realizat pe cele ale bisericii monument UNESCO din Dârjiu și a celei din localitatea Feliceni, de lângă Odorheiu-Secuiesc.

‘Având de vedere niște trăsături artistice, se poate spune că fresca, pictura murală care a stat aici, la Tomești, pe peretele bisericii, a fost făcută, nu știu dacă de același meșter, dar cu siguranță de aceeași scoală care a lucrat și la Dârjiu și la Feliceni. Și, astfel, putem să o datăm în prima parte a secolului XV. Și asta este, într-un fel, (…) o mare revelație, că avem o biserică care a dispărut, care nu mai stă și totuși știm ceva despre o frescă ce a stat cândva pe pereții ei’, a spus dr. Botár István.

El a menționat că la săpăturile din 2002-2003 s-a reușit pentru prima dată documentarea în zona Ciuc a unei biserici romanice dispărute.

‘Aceasta a fost prima ocazie când am reușit să demonstrăm că înainte de sanctuarul gotic acolo a fost și un sanctuar mai mic, semicircular, de tip romanic, în secolul 12-13. Din păcate n-am găsit monede sau ceva cu care să datăm exact’, a spus arheologul.

De asemenea, în cursul săpăturilor, arheologii au demonstrat că la începutul secolului al XV-lea au fost persoane care au investit în biserică și au plătit meșteri pentru ca pereții să fie acoperiți de aceste fresce.

‘La acea vreme, biserica, în înfățișarea exterioară, era încă romanică. Sunt absolut sigur că sanctuarul gotic încă nu a fost construit. Deci, la început de secol XV s-a lucrat, și la acea vreme era nevoie de bani, de investiții, de relații să cumperi, să zic așa, sau să angajezi un meșter sau o școală care să vină aici, în Ciuc, și care a lucrat la biserici mari și aceasta este, poate, concluzia a doua cea mai importantă. Că sunt rețele de conexiuni între aceste biserici, deci nu sunt ceva singulare sau unice, foarte probabil că acești meșteri au umblat, au fost angajați la o biserică într-o regiune și au lucrat la mai multe locuri’, a menționat dr. Botár István.

El a pledat și pentru vizitarea turnului ciuntit de la Tomești, cel care ‘și-a pierdut biserica’, aceasta călătorind ‘sub formă de pietre în biserică actuală din sat’.

Fragmentele de frescă ale Bisericii Ciuntite din Tomești pot fi admirate la casa de bilete a Muzeului Secuiesc din Miercurea-Ciuc, de marți până duminică, zilnic între orele 9:00 și 17:00.

‘Fragmentele de frescă expuse aici provin din pereții unei biserici abandonate de secole, mărturisind schimbarea vremurilor, legăturile dintre arta ecleziastică medievală și magia evocatoare a arheologiei’, se mai arată în postarea citată.

AGERPRES

„E cool să fii cult!” – Cazinoul din Constanța devine o scenă dedicată culturii, performanței și noii generații
Evenimente marți, 21 iulie 2026, 10:00

„E cool să fii cult!” – Cazinoul din Constanța devine o scenă dedicată culturii, performanței și noii generații

Fundația Victoria Copiilor prin Educație vă invită sâmbătă, 25 iulie, începând cu ora 21, la evenimentul cultural-educativ „E cool să...

„E cool să fii cult!” – Cazinoul din Constanța devine o scenă dedicată culturii, performanței și noii generații
DAC Fest 2026, la Măgura Uroiului
Evenimente marți, 21 iulie 2026, 08:00

DAC Fest 2026, la Măgura Uroiului

DAC Fest 2026 revine la Măgura Uroiului în judeţul Hunedoara, între 24 și 26 iulie 2026, cu trei zile dedicate istoriei dacice și romane,...

DAC Fest 2026, la Măgura Uroiului
UrbanEye Film Festival revine la Reșița
Evenimente luni, 20 iulie 2026, 17:00

UrbanEye Film Festival revine la Reșița

Timp de trei zile, publicul este invitat la proiecții de film, dezbateri, ateliere și tururi ghidate, organizate pe strada Bielefeld, nr. 8-10, dar...

UrbanEye Film Festival revine la Reșița
Reziști o noapte în pădurea lui Dracula?
Evenimente luni, 20 iulie 2026, 15:30

Reziști o noapte în pădurea lui Dracula?

Evenimentul va avea loc în judeţul Braşov, mai exact într-o pădure din Codlea, în care participanţii, de la apus până la răsărit, trebuie...

Reziști o noapte în pădurea lui Dracula?
Evenimente luni, 20 iulie 2026, 12:30

Festivalul familiei 2026, la Cluj

Pe scenă vor urca artiști precum Fantomel & Kate Linn, Boney M. Xperience și Kaoma, cu hitul inconfundabil “LAMBADA”. Lor li se alătură...

Festivalul familiei 2026, la Cluj
Evenimente luni, 20 iulie 2026, 11:55

„Ziua Banatului”, sărbătorită la Reșița

Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița va găzdui, marți, 21 iulie 2026, începând cu ora 17:30, un eveniment dedicat Zilei...

„Ziua Banatului”, sărbătorită la Reșița
Evenimente luni, 20 iulie 2026, 11:00

Blues in the garden festival 2026, la Dărmănești

Ajuns la a 7-a ediție, Blues in the Garden Festival își consolidează statutul de reper cultural internațional, propunând o fuziune rară...

Blues in the garden festival 2026, la Dărmănești
Evenimente luni, 20 iulie 2026, 08:00

Expoziție de pictură și acuarelă la Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț

Expoziția cuprinde un număr de 46 de picturi și reunește pe simezele galeriei nemțene o serie de lucrări realizate în tehnica ulei pe pânză...

Expoziție de pictură și acuarelă la Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț