Ascultă Radio Vacanța Live

HARGHITA: Artiști din 10 țări, la Festivalul Internațional de Jazz de la Miercurea Ciuc

HARGHITA: Artiști din 10 țări, la Festivalul Internațional de Jazz de la Miercurea Ciuc
Foto: https://ro.jazzfestival.ro/

Articol de Marian Stoica, 13 iulie 2025, 13:30 / actualizat: 15 iulie 2025, 11:27

Directoarea festivalului, Szilágyi Nóra, care este și președinte al Asociației Mini Jazzfesztivál, organizator principal al evenimentului, a declarat joi, într-o conferință de presă, că începând cu anul 2012 festivalul a devenit unul internațional și la fiecare ediție se încearcă ridicarea nivelului calitativ al acestuia.

Szilágyi Nóra a punctat faptul că sloganul din acest an al festivalului este ‘Jazzul în centru’, care nu indică doar rolul central al genului muzical, ci și faptul că atât concertele de promovare, cât și festivalul vor avea loc în spații centrale din oraș.

Prezent la conferința de presă, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a salutat continuitatea festivalului, ajuns la ediția cu numărul XV, și a evidențiat rolul acestuia în viața culturală a orașului.

‘Csíki Jazz este unul dintre cele mai emblematice evenimente muzicale ale noastre de peste an. La fel ca Festivalul de Muzică Veche care se desfășoară acum, acesta se află printre cele mai valoroase festivaluri muzicale din țară’ , a spus Korodi Attila.

El a adăugat că acest fapt este rezultatul unei munci dedicate și al eforturilor voluntare din jurul organizării festivalului.

La rândul său, viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Sógor Enikő, a spus că festivalul de jazz face parte din identitatea culturală a orașului.

‘Aș spune că prin festivalul de jazz am găsit vocea de vară a municipiului Miercurea Ciuc. Deci, vocea de vară a Ciucului este jazzul’, a punctat Sógor Enikő.

Directoarea festivalului, Szilágyi Nóra, a afirmat că programul de la această ediție aniversară este mai divers ca niciodată și a punctat că iubitorii genului se vor bucura atât de jazz clasic sau jazz cu influențe afro și latino, cât și de funky și ritmuri braziliene.

Potrivit acesteia, printre artiștii prezenți pe scena festivalului se numără formații și interpreți din România, precum Bega Blues Band, care aniversează 40 de ani de activitate, dar și mari nume ale jazzului maghiar, cum ar fi Trio-ul Sárik Péter&Falusi Mariann sau Kéknyúl, precum și staruri internaționale, cum este Alfredo Rodriguez, considerat unul dintre cei mai buni pianiști ai jazzului latin contemporan.

Și în acest an, activitățile conexe vor fi foarte diverse, de la programe pentru copii, până la concerte de promovare sau evenimente de arte vizuale.

Szilágyi Nóra a apreciat sprijinul constant al Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc, Consiliului Județean Harghita și Centrului Cultural Județean Harghita, parteneri co-organizatori ‘care oferă o bază solidă pentru desfășurarea evenimentului’ și a evidențiat și sprijinul mai multor parteneri din Ungaria, precum Fondul Cultural Național (NKA), Fundația MOL – Noua Europă, Fundația Bethlen Gábor, Cancelaria Prim-ministrului Ungariei și Secretariatul de Stat pentru Politici Naționale din Ungaria, dar și al sponsorilor care contribuie la organizarea festivalului.

Programul detaliat al Festivalului Internațional de Jazz este disponibil la: www.jazzfestival.ro

Biletele pot fi achiziționate online, la adresa https://www.bilete.ro/csiki-jazz-international-jazz-festival/, dar vor fi disponibile și la fața locului, au mai arătat organizatorii.

AGERPRES

Expoziția „GENERAȚII – GENERAȚII”, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 17:00

Expoziția „GENERAȚII – GENERAȚII”, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău

Biblioteca Județeană „C. Sturdza” din Bacău găzduiește cea de-a patra ediție a proiectului expozițional internațional „GENERAȚII –...

Expoziția „GENERAȚII – GENERAȚII”, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău
Expoziția “Magia Lutului”, la Vaslui
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 15:30

Expoziția “Magia Lutului”, la Vaslui

Expoziția „Magia lutului” poate fi vizitată vineri, 6 noiembrie 2026, începând cu ora 10:30, la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă...

Expoziția “Magia Lutului”, la Vaslui
Expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, la Craiova
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 12:30

Expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, la Craiova

Opera Română Craiova prezintă expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, o expoziție de costume, despre identitate,...

Expoziția ”Între spectacol și societate. Îmbrăcând timpul”, la Craiova
Concert de muzică clasică pentru bebeluși, la Brașov
Evenimente marți, 3 noiembrie 2026, 10:00

Concert de muzică clasică pentru bebeluși, la Brașov

Concert de muzică clasică pentru bebeluși, în 16 noiembrie, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania. Classic for Babies, aflat...

Concert de muzică clasică pentru bebeluși, la Brașov
Evenimente luni, 2 noiembrie 2026, 17:00

Roman Kim și Brian Liao, invitați la Filarmonica Brașov într-un concert Paganini și Brahms

Filarmonica Brașov propune publicului un concert simfonic de excepție, joi, 5 noiembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare. Evenimentul îi aduce pe...

Roman Kim și Brian Liao, invitați la Filarmonica Brașov într-un concert Paganini și Brahms
Evenimente luni, 2 noiembrie 2026, 12:30

Păsări rare de peste un secol, reunite într-o expoziție de excepție la Craiova

Marți, 3 noiembrie, de la ora 12:00, Muzeul Olteniei, prin Secția de Științe ale Naturii, deschide expoziția temporară „Ornitofaună de...

Păsări rare de peste un secol, reunite într-o expoziție de excepție la Craiova
Evenimente luni, 2 noiembrie 2026, 10:00

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca organizează, între 4 și 8 noiembrie, „Art Nights Festival”, un eveniment în care muzica clasică și artele...

Muzica clasică și arta contemporană se întâlnesc la Cluj
Evenimente luni, 2 noiembrie 2026, 09:00

KIMONO, o întâlnire cu eleganța și misterul culturii japoneze, la Brașov

Centrul Cultural „Reduta” Brașov găzduiește expoziția de fotografie „KIMONO”, semnată de Ana Georgia Busuioc. La intersecția dintre...

KIMONO, o întâlnire cu eleganța și misterul culturii japoneze, la Brașov