Ascultă Radio Vacanța Live

Festivalul „Enescu și muzica lumii”. Concerte în cazinoul din Sinaia, în aer liber și în spații neobișnuite

Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii” va începe vineri, 2 august.

Festivalul „Enescu și muzica lumii”. Concerte în cazinoul din Sinaia, în aer liber și în spații neobișnuite
Foto: Virgil Oprina / AGERPRES

Articol de Marian Stoica, 20 iulie 2024, 12:00

Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii” va avea loc în perioada 2 – 25 august, la Sinaia.

Evenimentul va cuprinde 21 de concerte, dintre care unele în aer liber și altele în Casino-ul Sinaia, Casa Memorială George Enescu și spații precum Muzeul Sinaia, Parcul Știrbei și Biserica Romano Catolică.

Festivalul creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu va începe anul acesta vineri, 2 august, în Sala Casino, de la ora 19:00, cu un concert susținut de Orchestra de Tineret a Austriei (Wiener Jeunesse Orchester), dirijor Herbert Bock, solist Daniel Auner – vioară. În program sunt lucrări de Bernstein, Korngold, Mahler.

Ca în fiecare an, Sala Casino-ului Sinaia va găzdui multe concerte din festival, atât cele cu orchestre cât şi cele camerale precum: cel de marți, 6 august, susținut, de la ora 19:00, de Cătălin Răducanu – pian, țambal – care va concerta în avanpremiera turneului naţional „Un artist, un pian şi un ţambal” cu un program care include lucrări de Scarlatti, Chopin, Rahmaninov, improvizații pe teme clasice și folclor;

Joi, 8 august, de la ora 19:00, Sala Casino va găzdui concertul susținut de Orchestra de Tineret a Sloveniei (Slovenian Youth Orchestra), dirijor Živa Ploj Peršuh, solist: Rok Zaletel Černoš – vioară, cu un program alcătuit din lucrări de Brahms, Osterc, Ceaikovski, Beethoven.

Vneri, 16 august, de la ora 19:00, va avea loc un concert susținut de artiștii Valentin Șerban – vioară, Ștefan Cazacu – violoncel și Dragoș Dimitriu – pian. Din program fac parte lucrări de Enescu, Rahmaninov, Ceaikovski. Luni, 19 august, tot de la ora 19:00, sinăienii și turiștii vor asculta Cvartetul Arcadia cu un program alcătuit din lucrări de Enescu, Schubert, Mendelssohn.

La fel ca în anii trecuți, evenimentul are în centru prezența Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, respectiv: Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal, solist Petru Pane – clarinet, care va susține un concert marți 13 august, la Sala Casino, de la ora 19:00. Din program fac parte lucrări de Rossini, Dvorak, Luigi Bassi, Bela Kovacs.

Marți, 20 august, la Sala Casino, de la ora ora 19:00, va susține un concert Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor și solist Alexander Sitkovetski, cu un program alcătuit din lucrări de Mozart, Mendelssohn, Prokofiev, conform Radio România Cultural.

Concerte în aer liber

Această ediție include concerte în aer liber, printre care se numără unul ce va avea loc în parcul Știrbei, sâmbătă, 3 august, susținut de Orchestra de Tineret a Austriei (Wiener Jeunesse Orchester Ensembles), de la ora 19:00, și cel de joi, 15 august, de la ora 19:00, cu Valentin Șerban – vioară & Enescu Ensemble.

Acestora li se adaugă concertele de sâmbătă, 17 august, cu Adrian Petrescu – saxofon, oboi și alte instrumente de suflat sau cel de duminică, 25 august – concertul care încheie ediția din acest an a festivalului – susținut, de la ora 19:00, de Ansamblul Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu, cu un program Clasic, Jazz, Rock and more.

Tot în aer liber va fi și concertul susținut de soliștii Orchestrei Române de Tineret duminică, 11 august, în fața primăriei din Sinaia, cu începere de la ora 19:00 sau concertul de duminică, 18 august, de la Cota 2000. Începând cu ora 13:00, sinăienii și turiștii vor asculta Muzica munților în interpretarea saxofonistului Adrian Petrescu.

Un alt spațiu neconvențional și în aer liber pentru concertele din festival este Muzeul Sinaia: miercuri, 7 august, de la ora 19:00, va avea loc un concert susținut de Soliștii Orchestrei Junior, iar sâmbătă, 10 august, Ansamblul Playthoven, avându-i în componență pe Anca Sinaci – vioară și Radu Sinaci – violoncel și percuție, va concerta tot la Muzeul Sinaia, de la ora 19:00.

Concert la Casa Memorială George Enescu

Un loc emblematic pentru concertele din Festivalul Internațional ”Enescu și muzica lumii” este Casa Memorială a compozitorului român. Astfel, duminică, 18 august, de la ora 17:00, violonista Sofia Smărăndescu va susține concertul Enescu la el acasă. În program sunt incluse lucrări de Enescu, Bach, Beethoven.

Ca de fiecare dată nu va lipsi nici concertul de la Biserica Romano Catolică, unde miercuri, 14 august, de la ora 19:00, Oana Șerban – soprană, Andrei Mihalcea – tenor și Raluca Ouatu – pian vor susține un concert cu lucrări de Haendel, Purcell, Caccini, Haydn, Mozart, Franck

Iată programul complet al ediției din acest an a Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii”:

Vineri 2 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Concertul de deschidere al Festivalului

Orchestra de Tineret a Austriei ( Wiener Jeunesse Orchester)

Dirijor Herbert Bock

Solist Daniel Auner – vioară

Bernstein, Korngold, Mahler

Sâmbătă 3 august

Sinaia, Parcul Știrbei, ora 19:00 (aer liber)

Wiener Jeunesse Orchester Ensembles

Clasic, divertisment

Marți 6 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Un artist, un pian și un țambal

Cătălin Răducanu – pian și țambal

Scarlatti, Chopin, Rahmaninov, improvizații pe teme clasice și folclor

Miercuri 7 august

Sinaia, Muzeul Sinaia, ora 19 ( aer liber)

Soliștii Orchestrei Junior

Bijuterii muzicale

Bach, Enescu, Sarasate, Kreisler, Korsakov, De Falla, Jianu, Van Goens.

Joi 8 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Orchestra de Tineret a Sloveniei ( Slovenian Youth Orchestra)

Dirijor Živa Ploj Peršuh

Solist: Rok Zaletel Černoš – vioară

Brahms, Osterc, Ceaikovski, Beethoven

Vineri 9 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Orchestra Junior

Dirijor Andrei Stănculescu

Mozart, Haydn, Beethoven

Sâmbătă 10 august

Sinaia, Muzeul Sinaia, ora 19:00 ( aer liber)

Ansamblul Playthoven

Anca Sinaci – vioară

Radu Sinaci – violoncel și percuție

Jazz, rock

Duminică 11 august

Sinaia, Primăria Sinaia, ora 19:00 (aer liber)

Soliștii Orchestrei Române de Tineret

Clasic, divertisment, muzică de film

Marți 13 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Orchestra Română de Tineret

Dirijor Cristian Mandeal

Solist Petru Pane – clarinet

Rossini, Dvorak, Luigi Bassi, Bela Kovacs

Miercuri 14 august

Sinaia, Biserica Romano Catolică, ora 19:00

Sub aripa Sfintei Marii

Oana Șerban – soprană

Andrei Mihalcea – tenor

Raluca Ouatu – pian

Haendel, Purcell, Caccini, Haydn, Mozart, Franck

Joi 15 august

Sinaia, Parcul Știrbei, ora 19:00 (aer liber)

Vivaldi Forever!

Valentin Șerban – vioară

Enescu Ensemble

Enescu – Balada

Vivaldi – Anotimpurile

Vineri 16 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Capodopere camerale

Valentin Șerban – vioară

Ștefan Cazacu – violoncel

Dragoș Dimitriu – pian

Enescu, Rahmaninov, Ceaikovski

Sâmbătă 17 august

Sinaia, Parcul Știrbei, ora 19:00 ( aer liber)

One man show!

Adrian Petrescu – saxofon, oboi și alte instrumente de suflat

De la clasic la …. divertisment

Duminică 18 august

Sinaia, Cota 2000, ora 13:00 (aer liber)

Muzica munților!

Adrian Petrescu – saxofon

Duminică 18 august

Sinaia, Casa memorială George Enescu, ora 15:00

Enescu la el acasă!

Sofia Smărăndescu – vioară

Enescu, Bach, Beethoven

Luni 19 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Cvartetul Arcadia

Enescu, Schubert, Mendelssohn

Marți 20 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Romanian Sinfonietta Orchestra

Dirijor și solist Alexander Sitkovetski

Mozart, Mendelssohn, Prokofiev

Miercuri 21 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Avanpremieră la Concursul Internațional George Enescu

Jan Sekaci – violoncel

Daria Tudor – pian

Schumann, Haydn, Brahms, Enescu

Joi 22 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Avanpremieră la Concursul Internațional George Enescu

Cornelius Zirbo – violoncel

Teodora Chircă – pian

Horațiu Ludușan – violoncel

Daniel Dascălu – pian

Haydn, Brahms, Schumann, Schubert, Enescu

Vineri 23 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Avanpremieră la Concursul Internațional George Enescu

Sebastian Cazan – pian

Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Enescu

Duminică 25 august

Sinaia, Parcul Știrbei, ora 19:00 ( aer liber)

Ansamblul Violoncellissimo

Condus de Marin Cazacu

Clasic, Jazz, Rock and more….

Wrocław Baroque Ensemble, concert la Sala Patria din Brașov
Evenimente sâmbătă, 12 iulie 2025, 09:30

Wrocław Baroque Ensemble, concert la Sala Patria din Brașov

Pe 2 august, de la ora 19:00, la Sala Patria, Filarmonica Brașov propune publicului o întâlnire remarcabilă cu un ansamblu de elită din Polonia:...

Wrocław Baroque Ensemble, concert la Sala Patria din Brașov
BUCUREȘTI: Evenimentul „Străzi deschise”, în acest weekend
Evenimente vineri, 11 iulie 2025, 20:00

BUCUREȘTI: Evenimentul „Străzi deschise”, în acest weekend

Bucureștenii sunt așteptați pe Calea Victoriei să se bucure de spectacole de teatru de păpuși, momente de acrobație, ateliere creative și...

BUCUREȘTI: Evenimentul „Străzi deschise”, în acest weekend
Ziua Națională a Marocului, celebrată pe scena Operei Naționale București
Evenimente vineri, 11 iulie 2025, 18:30

Ziua Națională a Marocului, celebrată pe scena Operei Naționale București

Ambasada Regatului Maroc în România în parteneriat cu Opera Națională București celebrează Ziua Națională a Marocului la...

Ziua Națională a Marocului, celebrată pe scena Operei Naționale București
Cirque du Soleil vine la Cluj-Napoca
Evenimente vineri, 11 iulie 2025, 17:00

Cirque du Soleil vine la Cluj-Napoca

Cirque du Soleil prezintă, în primăvara anului 2026, la Cluj-Napoca, spectacolul OVO, aducând pe scenă acrobații spectaculoase. Spectacolul OVO...

Cirque du Soleil vine la Cluj-Napoca
Evenimente vineri, 11 iulie 2025, 12:30

TULCEA: Caravana „Shakespeare peste Tot” ajunge în Piața Civică

Până pe 14 septembrie 2025, „Caravana Shakespeare – peste tot” aduce teatrul mai aproape de comunitățile din România. Caravana...

TULCEA: Caravana „Shakespeare peste Tot” ajunge în Piața Civică
Evenimente vineri, 11 iulie 2025, 11:00

Satu Mare: Artiști din 12 state, la Street Music Festival

Mai mulți artiști din 12 țări vor susțin peste 100 de spectacole în șapte locații din Satu Mare timp de trei zile în cadrul celei de-a 11-a...

Satu Mare: Artiști din 12 state, la Street Music Festival
Evenimente vineri, 11 iulie 2025, 08:30

Ofertă variată la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Brașov

Peste 40 de branduri aduc în fața brașovenilor și turiștilor tot ce e nou și atractiv pe piața de profil. Oferta Târgului de Carte Gaudeamus...

Ofertă variată la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Brașov
Evenimente joi, 10 iulie 2025, 17:00

TECHIRGHIOL: Începe “Festivalul Plăcintelor”

Faleza din localitate se transformă într-un tărâm al gusturilor și tradițiilor dobrogene, unde voia bună este garantată. Primăria și...

TECHIRGHIOL: Începe “Festivalul Plăcintelor”