Evenimente

Festival Enescu 2023: Orchestra Română de Tineret, pe scena Sălii Palatului

Published by
AP

La pupitrul dirijoral se va afla Stefan Asbury, iar solist va fi Jan Lisiecki.

Orchestra Română de Tineret concertează duminică, 3 septembrie, de la ora 19:30 la Sala Palatului din Bucureşti, în ciclul “Mari Orchestre ale Lumii” a Festivalului Internaţional George Enescu.

La pupitrul dirijoral se va afla Stefan Asbury, iar solist va fi Jan Lisiecki.

Programul cuprinde Cercar la nota de Cornel Ţăranu, Concertul pentru pian în la minor op. 16 de Grieg şi Simfonia nr. 5 în re minor op. 47 de Şostakovici.

Este pentru a şaptea oară, de la înfiinţarea sa acum 15 ani, când Orchestra Română de Tineret are această oportunitate, notează Radio România Cultural.

„Noi în 2011 am cântat pentru prima dată cu Orchestra Română de Tineret la Festivalul „George Enescu” din București, invitați într-un ciclu în care includerea noastră mi se pare și astăzi uluitoare pentru o orchestră de tineret: ciclul Mari Orchestre ale Lumii. Curajul pe care l-a avut, recunosc, la vremea respectivă Mihai Constantinescu (era și Ioan Holender director artistic atunci), de a include o orchestră de tineret într-un ciclu atât de prestigios a fost un impuls deosebit pentru noi. Iar orchestra a cântat admirabil”, mărturisește Marin Cazacu, fondatorul Orchestrei Române de Tineret.

Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008, la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, și este primul și cel mai cunoscut ansamblu simfonic al Orchestrelor Naționale de Tineret ale României. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță, ca instrumentist într-o orchestră simfonică.

Orchestra Română de Tineret este considerată una dintre cele mai bune orchestre de gen din Europa și din lume, cu o consistentă activitate pe plan internaţional.

FOTO: Orchestra Română de Tineret

Recent Posts

Crosul Național – Ziua Olimpică, pe 25 mai, la Brașov

Toți participanții vor primii tricou cu însemnele Zilei Olimpice, medalie și diplomă de participare, anunță…

8 ore ago

Clarificări despre programul „România Atractivă”, la RRA: „Turiștii au de ce să fie încântați”

Programul „România Atractivă” include 12 rute culturale cu peste 270 de obiective. Silvia Teodorescu, coordonator…

10 ore ago

Festival de film, în premieră, la Castelul Bran

„American Independent Film Festival”, ediția cu numărul opt, este organizat pentru prima oară în istoria…

12 ore ago

Recomandarea zilei: Holograf – „Sigur” | VIDEO

Piesa vine ca o încununare a carierei memorabile a trupei, de-a lungul celor peste 40…

14 ore ago

Festivalul Narciselor, în comuna hunedoreană Sălaşu de Sus

Localnicii povestesc că primele narcise ar fi fost aduse în zonă de un olandez, în…

14 ore ago

Săriturile în apă, un pericol major în lunile de vară

De la distracție până la dezastru e doar un pas, câteodată! Aproape că nici nu…

16 ore ago

This website uses cookies.