Dovleci, parade de costume și concerte, la Titan Pumpkin Fest, în weekend
Cea de-a patra ediție Titan Pumpkin Fest are loc în perioada 16-18 octombrie, în Parcul Titan din București, în zona scenei și la Calul Titanilor.
Articol de M P, 15 octombrie 2026, 15:30
Evenimentul dedicat toamnei și Halloweenului îi așteaptă pe vizitatori cu ateliere creative, preparate culinare, spectacole, concerte și activități pentru copii. Intrarea este liberă, relatează Radio România București FM.
Potrivit organizatorilor, la ediția din acest an vor fi aduse cinci tone de dovleci, care vor fi folosiți în cadrul atelierelor de sculptat și decorat. Copiii și adulții vor putea să-și pună imaginația la încercare prin pictură și diverse tehnici creative.
Programul include și activități inspirate de Halloween, precum decorarea dovlecilor cu sclipici, realizarea de măști, pictură pe lemn și pânză, slime monstruos și pictură pe dovlecei din ipsos.
Concerte, teatru pentru copii și activități interactive
Zona gastronomică va reuni preparate street food, gustări sărate, deserturi și băuturi. Vizitatorii vor putea găsi inclusiv must proaspăt stors pe loc, vin fiert, bubble tea și cafea.
Pentru cei mici sunt pregătite o casă gonflabilă cu baloane, o trambulină, o caravană cu jocuri și experiențe de realitate virtuală. De asemenea, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 20:00, vor fi organizate plimbări cu ponei în zona de pădure, lângă lac.
Muzica live va anima scena în weekend. Sâmbătă va concerta trupa RVRSE, iar duminică este programat concertul Antebellum.
Duminică, de la ora 11:00, Teatrul Copiilor va prezenta spectacolul muzical “Farse de Halloween”, dedicat celor mici.
În ambele zile de weekend, vizitatorii vor putea participa și la o activare specială inspirată de musicalul “Wicked”. Două personaje din spectacol, interpretate de animatori, îi vor întâmpina pe participanți, iar o casă-balon inspirată de lumea prințeselor va completa decorul pentru fotografii.
Parada costumelor de Halloween și parada Cosplay
Duminică, festivalul va găzdui Parada Costumelor de Halloween, unde participanții sunt invitați să vină costumați în personaje fantastice sau misterioase.
Totodată, iubitorii culturii japoneze și ai universurilor anime vor putea participa la Parada Cosplay, dedicată personajelor din animații și altor lumi imaginare.
Programul Titan Pumpkin Fest
- Vineri, 16 octombrie: 14:00-20:00
- Sâmbătă, 17 octombrie: 10:00-21:00
- Duminică, 18 octombrie: 10:00-20:00