Evenimente

Corul de Copii Radio România și cel al Radiodifuziunii bulgare, pe scena Sălii Radio

Published by
AP

Cele două ansambluri vor concerta pentru prima dată împreună, la București, în cadrul unui eveniment dedicat excelenței corale.

Corul de Copii al Radio România și cel al Radiodifuziunii bulgare (Children’s Choir of the Bulgarian National Radio) vor concerta joi, 29 februarie, de la 19.00), pe scena Sălii Radio.

În cadrul unui program de cooperare internațională între cele două instituții media, cele două ansambluri vor concerta pentru prima dată împreună, la București, în cadrul unui eveniment dedicat excelenței corale, relatează Rador Radio România.

„Programul acestui concert este spectaculos, pentru că atât corul nostru cât și cel bulgar pot să interpreteze cu ușurință lucrări de dificultate crescută, adăugând elemente de scenografie ce măresc emoția transmisă publicului. Vă așteptăm cu drag!”, declară despre eveniment Răzvan Rădos, dirijorul Corului de Copii Radio

În programul serii, publicul se va putea bucura de un repertoriu extrem de variat.

Ansamblul invitat de la Sofia va interpreta piese semnate de compozitori bulgari, dar și o lucrare de Franz Schubert, un tango de Astor Piazzolla, un aranjament după Bohemian Rhapsody – Freddie Mercury și un cântec tradițional japonez, semnat de compozitorul Hideo Kobayashi. Corul de Copii Radio a pregătit pentru acest eveniment lucrări de Pablo Casals, Frode Fjellheim, Karl Jenkins, Serge Folie, John Rutter, Marcos Leite, Javier Busto, Sabin Păutza, Dan Buciu și Anton Zeman.

Ansamblul de la Sofia se pregătește sub îndrumarea dirijoarei VENETSIA KARAMANOVA și a pianistei SIANA ATANASOVA și Corul de Copii Radio este pregătit de dirijorul RĂZVAN RĂDOS și de pianista MAGDALENA FAUR.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00), pe site-ul Orchestrelor Radio, pe Entertix, My Ticket.ro şi în librăriile Cărtureşti.

Recent Posts

Spania are cele mai multe calificative maxime pentru calitatea plajelor

Spania îşi păstrează şi anul acesta cele mai multe calificative maxime pentru calitatea plajelor din…

56 de minute ago

Târgul Meșterilor Populari, la Botoșani

Cea de-a XVII-a ediție a Târgului Meșterilor Populari are loc în perioada 10 -12 mai…

2 ore ago

Uniunea Democrată Tătară organizează sărbătoarea Hîdîrlez, la Mangalia

Cultura turco-tătară va fi promovată la sărbătoarea Hîdîrlez, în perioada 10 – 12 mai, la…

4 ore ago

Finaliștii concursului Eurovision 2024

Eurovision 2024 - Finaliștii

12 ore ago

„Catalizator de Începuturi” aduce tinerii artiști în lumina reflectoarelor

Proiectul „Catalizator de Începuturi”, sub egida „Cred în România” și cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin…

17 ore ago

Salonul Felin Internaţional SofistiCAT, în weekend, la Sala Palatului

Aproximativ 200 dintre cele mai frumoase pisici se vor întrece pentru un loc pe podium…

18 ore ago

This website uses cookies.