Ascultă Radio Vacanța Live

Competiția de triatlon “Transfier” a ajuns la ediția a 11-a

Anul acesta, în zona de tranziție, concurenții vor avea parte și de o galerie aparte: un grup de copii din programul Ajungem MARI va face cheering și îi va încuraja în cursă.

Competiția de triatlon “Transfier” a ajuns la ediția a 11-a

Articol de M P, 4 septembrie 2026, 12:39

Aproximativ 300 de sportivi din 11 țări vor lua startul sâmbătă, 5 septembrie, la cea de-a 11-a ediție “Transfier”, unul dintre cele mai spectaculoase triatloane din România.

Înotul în Lacul Vidraru, ciclismul pe Transfăgărășan și alergarea în zona Barajului Vidraru compun un traseu devenit deja emblematic pentru comunitatea de triatlon.

“Transfier” este genul de competiție care își cere locul pe lista oricărui triatlonist care caută mai mult decât un rezultat. Traseul, diferența de nivel, peisajul și dificultatea probelor transformă cursa într-o experiență în sine, relatează Radio România Constanța.

„Se spune că triatlonul este un sport individual. Noi credem că este, de fapt, sportul în care faci poate cea mai importantă echipă: tu cu tine. La Transfier, încercăm să construim cadrul potrivit – un traseu memorabil, o organizare atentă și o comunitate care să te împingă mai departe. În fiecare an învățăm din feedback-ul concurenților și încercăm să facem cursa mai bună”, spune Gabriel Solomon, Fondator Yolo Events.

Cinci probe, cinci moduri de a trăi “Transfier”

Ediția 2026 propune cinci probe:

  • Half 70.3 Individual: 1.900 m înot, 90 km bicicletă, 21 km alergare;
  • Half 70.3 Ștafetă: 1.900 m înot, 90 km bicicletă, 21 km alergare;
  • Olimpic Individual: 1.500 m înot, 40 km bicicletă, 10 km alergare;
  • Olimpic Ștafetă: 1.500 m înot, 40 km bicicletă, 10 km alergare;
  • KOT – King of Transfăgărășan: 45 km bicicletă.

Competiția aduce la start sportivi cu niveluri diferite de experiență. De-a lungul timpului, la Transfier au participat concurenți cu vârste de la 18 ani până la peste 65 de ani, iar probele olimpice și cele de ștafetă oferă o variantă accesibilă și celor care nu sunt încă pregătiți pentru distanța Half.

Un traseu spectaculos, construit cu ajutorul voluntarilor

Dincolo de ceea ce se vede pe traseu, Transfier înseamnă o operațiune logistică amplă, în care voluntarii au un rol esențial.

Spre exemplu, finish-ul probei Half este la 390 de trepte deasupra zonei de acces, chiar la statuia lui Prometeu (Omul de Fier), iar o parte importantă din infrastructura de concurs – corturi, echipamente, materiale, produse și elemente de branding – trebuie transportată manual. În ziua cursei, voluntarii sunt prezenți de-a lungul traseului, în zonele de tranziție, la punctele de hidratare și la finish, susținând atât concurenții, cât și echipa de organizare.

Iar la final, când ultimii sportivi au trecut linia de sosire, începe o altă cursă: demontarea și strângerea întregii infrastructuri într-un interval extrem de scurt.

„Transfier nu ar putea exista fără voluntari. Sunt oamenii pe care concurenții îi întâlnesc pe tot parcursul zilei – îi încurajează, îi ajută, le dau apă, îi ghidează și, de multe ori, le dau exact energia de care au nevoie ca să continue. Iar în spatele cursei fac o muncă uriașă. Este o contribuție care nu apare în clasamente, dar fără de care nu există Transfier”, a declarat Gabriel Solomon.

Anul acesta, în zona de tranziție, concurenții vor avea parte și de o galerie aparte: un grup de copii din programul Ajungem MARI va face cheering și îi va încuraja în cursă. Este unul dintre momentele prin care Transfier își propune să aducă mai aproape comunități diferite și să transforme ziua de concurs într-o experiență care depășește clasamentul și timpul de finish.

Ajungem MARI este programul socio-educațional al Asociației Lindenfeld, care sprijină copii și tineri din sistemul de protecție și din medii defavorizate prin educație, mentorat și experiențe de dezvoltare.

Următorul obiectiv: Transfier, reper european

Direcția de dezvoltare rămâne aceeași: Transfier să devină unul dintre triatloanele-reper ale Europei, păstrând însă ceea ce îl face diferit – traseul, muntele, atmosfera și relația cu comunitatea.

„Vrem să ducem Transfier cât mai aproape de potențialul lui maxim: un triatlon premium, dar friendly, într-un loc care nu prea are nevoie de artificii ca să fie spectaculos”.

Evenimentul este organizat de YOLO Events, sub licența Federației Române de Triatlon, cu sprijinul instituțional al Inspectoratelor de Poliție Argeș și Sibiu, Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și CNAIR – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

 

Expoziție dedicată neurochirurgului Dumitru Bagdasar, organizată la Muzeul Județean Vaslui
Evenimente miercuri, 21 octombrie 2026, 11:00

Expoziție dedicată neurochirurgului Dumitru Bagdasar, organizată la Muzeul Județean Vaslui

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui va găzdui, între 23 octombrie și 1 decembrie, expoziția „Dumitru Bagdasar, fondatorul...

Expoziție dedicată neurochirurgului Dumitru Bagdasar, organizată la Muzeul Județean Vaslui
BRAȘOV: Spectacole gratuite pentru copii, la Săptămâna Comediei
Evenimente miercuri, 21 octombrie 2026, 09:00

BRAȘOV: Spectacole gratuite pentru copii, la Săptămâna Comediei

Spectacole gratuite pentru copii la mall-ul din centrul civic și un spectacol la Bucuria Darului. Le propune Săptămâna Comediei, ediția a 13-a,...

BRAȘOV: Spectacole gratuite pentru copii, la Săptămâna Comediei
Fotografiile realizate de Constantin Brâncuși se întorc la Târgu Jiu după aproape 90 de ani
Evenimente luni, 19 octombrie 2026, 17:00

Fotografiile realizate de Constantin Brâncuși se întorc la Târgu Jiu după aproape 90 de ani

În Anul Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului, municipiul Târgu Jiu găzduiește expoziția Brâncuși. Fotografia. Atelierul...

Fotografiile realizate de Constantin Brâncuși se întorc la Târgu Jiu după aproape 90 de ani
CelebrART 2026: Trei zile de evenimente culturale, la Bacău
Evenimente luni, 19 octombrie 2026, 09:00

CelebrART 2026: Trei zile de evenimente culturale, la Bacău

Literatura, artele vizuale și muzica se întâlnesc la o nouă ediție a proiectului „CelebrART”, organizat de Centrul de Cultură „George...

CelebrART 2026: Trei zile de evenimente culturale, la Bacău
Evenimente duminică, 18 octombrie 2026, 13:30

Expoziția „Giurgiu-Ruse. Superangular” ajunge la Ruse

Fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă Agerpres,...

Expoziția „Giurgiu-Ruse. Superangular” ajunge la Ruse
Evenimente duminică, 18 octombrie 2026, 11:30

Expoziție de goblenuri și macrameuri, la Reșița

Evenimentul va reuni creații textile și lucrări artistice, având-o drept coordonatoare pe prof. Maria Radu Nowak. La expoziție va fi invitat și...

Expoziție de goblenuri și macrameuri, la Reșița
Evenimente sâmbătă, 17 octombrie 2026, 15:30

„Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády”, expoziție la Palatul Culturii din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș va deschide, pe 20 octombrie 2026, de la ora 17:00 expoziția temporară „Lajos Csiszár. Edil al orașului lui...

„Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády”, expoziție la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Evenimente sâmbătă, 17 octombrie 2026, 13:30

Slatina: Ziua Armatei României, sărbătorită în Parcul Tineretului

Locuitorii municipiului Slatina vor avea ocazia să descopere îndeaproape tehnica și echipamentele utilizate de militarii români și de partenerii...

Slatina: Ziua Armatei României, sărbătorită în Parcul Tineretului