CLUJ-NAPOCA: Despre dezamăgire. La mănăstire și la discotecă
Doina Borgovan de la Radio România Cluj, despre ”Arsenie. Viața de apoi” și ”Playback”.
Articol de Carmen Sas, 18 octombrie 2023, 13:29 / actualizat: 18 octombrie 2023, 22:50
Sală arhiplină marți seara, 17 octombrie, la proiecția documentarului ”Arsenie. Viața de apoi” al lui Alexandru Solomon.
Deloc de mirare, mai ales că filmul s-a aflat în ultimele săptămâni în centrul unui scandal pornit în urma unei scrisori publice adresate de Arhiepiscopia ortodoxă a Sibiului, prin care solicita Festivalului de film documentar Astra să scoată filmul din program, pe motiv că ar prezenta în mor ireverențios figura călugărului Arsenie Boca.
Cererea nu era formulată pe un teren viran: în septembrie, două instituții culturale din Arad refuzaseră să proiecteze documentarul lui Solomon. Centrul municipal de cultură și Biblioteca județeană Arad își motivaseră deciziile prin solicitările venite în acest sens de la arădeni.
Era firesc, deci ca publicul din Sibiu să fie curios să vadă ”Arsenie, viața de apoi”, mai ales că proiecția de marți a fost singura prevăzută în programul festivalului.
Documentarul lui Alexandru Solomon vorbește mai degrabă despre felul în care este perceput Arsenie Boca în prezent. Pentru a-l realiza, regizorul a recurs la o soluție originală: a decis să-și organizeze propriul pelerinaj, iar pentru asta a apelat la mai mulți figuranți. A rezultat un grup eterogen de oameni cu ajutorul cărora Solomon a reconstituit principalele momente din viața călugărului și pe care i-a implicat în mai multe dezbateri ad-hoc legate de cele mai controversate aspecte din biografia lui Arsenie Boca. Este un road movie în care ”actorii” călătoresc la Mănăstirea Prislop, unde se află mormântul ”Sfântului Ardealului”, în satul său natal, Vața de Sus, în preajma Bucureștiului, unde există o biserică pictată de călugăr. În film sunt inserate și poveștile personale ale celor care au acceptat provocarea lui Solomon și pentru mine ele au fost cea mai emoționantă parte a filmului.
Mi-au plăcut sinceritatea și deschiderea cu care oamenii își povesteau viața, felul în care își dezvăluiau eșecurile, spaimele, dramele, viziunile și dezamăgirile. Mi s-a părut impresionantă sinceritatea lor cu atât mai mult cu cât regizorul Alexandru Solomon, care apare și el în film, nu-și ascunde scepticismul în privința lui Arsenie Boca și nu încearcă să-i momească cu povești nesincere legate de intențiile sale cu privire la scopul documentarului.
Ce rezultă din film? În nici un caz nu este un biopic despre Arsenie Boca și regizorul nici nu și-a propus să ne spună o asemenea poveste. Este un documentar despre dezamăgire, sărăcie, lipsă de speranță, despre oameni care nu mai cred în alți oameni, ci și-a pus nădejdea în minuni. Nu mai cred în instituții, stat, politicieni, cred într-un sfânt și în poveștile despre miracolele pe care le-a făcut, iar pentru asta nu au nevoie de dovezi științifice.
În cheia aceleiași dezamăgiri am interpretat un alt documentar, pe care l-am văzut la Astra Fest: ”Playback” în regia Iuliei Rugină.
Este o poveste spusă cu nostalgie și umor, care îl are în centru pe Sorin Lupașcu, DJ-ul care în anii 80 și la începutul anilor 90 era vedeta discotecii Ring din Costinești.
Filmul începe în apartamentul lui Lupașcu, o casă arhiplină de casete, CD-uri, vinyluri, dosare, cărți și hârtii. Rafturi până în tavan care gem de scrisori de la fani, fișe și informații despre muzicieni, un fel de Wikipedia pe suport de hârtie, pe care Sorin Lupașcu o întocmise cu acribie și pasiune.
Luminează ecranul figura lui Lupașcu, umorul său, bonomia, calmul și accentul moldovenesc ce face deliciul unor replici din film. Asistăm la instalarea unei expoziții despre discotecile din anii 80, fredonăm piese pe care le știm pe de rost din adolescență și mergem și la Costinești, ca să constatăm dezamăgiți că n-a mai rămas mare lucru din stațiunea tineretului de odinioară. Peste tot paragină, gunoi, câini vagabonzi și pereți de placaj pe care cresc buruieni.
Deși tratează două subiecte foarte diferite, cred că între ”Arsenie. Viața de apoi” și ”Playback” există o legătură foarte subtilă: elementul comun este această dezamăgire care s-a așezat ca o peliculă de mâzgă peste tot ce înseamnă viața publică sau privată din România. Unii dintre noi privesc cu nostalgie la trecut pentru că sunt dezamăgiți de prezent și nu mai cred în viitor. Alții își amintesc entuziasmul pe care l-au simțit la Revoluție și visurile pe care le aveau atunci. Mi-a rămas în minte una dintre replicile lui Lupașcu: ”Doamne, ce prost am fost! Cum am crezut eu atunci că putem construi împreună o țară?”
La discotecă, în pelerinaj sau la mănăstire, personajul principal pare să fie dezamăgirea colectivă a celor care în 1989 au sperat că viața va fi altfel și care acum caută și așteaptă miracole, pentru că prezentul îi îngrozește, iar la viitor nu se pot gândi.
TEXT: Doina Borgovan
