Ascultă Radio Vacanța Live

BUCUREȘTI: Stagiunea de Chitară Spotlight revine cu un nou sezon

Duo Kitharsis deschide seria de concerte cu “Povești fără cuvinte”.

BUCUREȘTI: Stagiunea de Chitară Spotlight revine cu un nou sezon

Articol de M P, 2 octombrie 2026, 18:30

Stagiunea de Chitară Spotlight revine cu sezonul al doilea miercuri, 21 octombrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din București. Concertul de deschidere, intitulat “Povești fără cuvinte. De la Chopin… la Enescu”, va fi susținut de Duo Kitharsis, format din chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan.

În deschiderea evenimentului, tânărul chitarist Mihnea Bălțatu va susține un moment muzical în cadrul prologului stagiunii, relatează Radio România București FM.

Primul sezon Spotlight a reunit șase recitaluri și peste 500 de spectatori. Noua serie de concerte continuă proiectul dedicat chitarei clasice, cu recitaluri care aduc împreună artiști consacrați și tineri muzicieni.

Concertul “Povești fără cuvinte. De la Chopin… la Enescu” propune un program care traversează mai multe epoci și stiluri muzicale, reunind lucrări de Frédéric Chopin, Francisco Tárrega, George Enescu, Grigoraș Dinicu, Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, Sergei Orekhov, Jan Nepomucen Bobrowicz și Antal Pusztai.

Duo Kitharsis, înființat în 2009 de Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, are în repertoriu lucrări originale pentru două chitare, dar și transcripții realizate de cei doi muzicieni. Între 2013 și 2015, aceștia s-au perfecționat la Conservatorul din Strasbourg, în cadrul programului de specializare “Duo de guitares”, sub îndrumarea chitariștilor Alexis Muzurakis și Susana Prieto, membri ai Duo Melis. Ulterior, au absolvit un program de master dedicat interpretării repertoriului pentru duo de chitare, la HEAR Strasbourg și Universitatea din Strasbourg.

Cei doi au susținut concerte în România și în străinătate, pe scene precum Ateneul Român, St Martin-in-the-Fields din Londra, Filarmonica din Zielona Góra și în cadrul Calcutta International Classical Guitar Festival. Pe lângă activitatea concertistică, sunt implicați în educația muzicală prin The Flat Guitar Academy, cursuri de măiestrie și proiecte educaționale.

În deschiderea recitalului va evolua Mihnea Bălțatu, în vârstă de 19 ani, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național de Muzică “George Enescu”, unde studiază la clasa profesorului Mircea Oaneș. A început studiul chitarei cu profesorul Liviu Georgescu și a obținut, de-a lungul parcursului său, peste 35 de premii la concursuri naționale și internaționale.

Printre distincțiile obținute se numără Premiul I la Brno Guitartalent Competition, Szeged International Guitar Festival, Sinaia Guitar Festival, Harmonia Cordis, GuitarArt Festival Belgrade, Pleven Guitar Festival, Eduard Pamfil Guitar Competition, “Talente în Afirmare” și Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală. Tânărul chitarist a susținut recitaluri și concerte la Ateneul Român, Palatele Brâncovenești, Palatul Șuțu și Tinerimea Română, precum și în săli de concert din străinătate.

Stagiunea de Chitară Spotlight este un proiect dedicat promovării chitarei clasice și susținerii scenei independente de profil din România. Inițiativa urmărește să aducă instrumentul mai aproape de public și să creeze contexte de întâlnire între artiști și spectatori, dar și între generații de muzicieni.

Biletele sunt disponibile online, pe www.iabilet.ro, și în rețeaua iaBilet.

Dovleci, parade de costume și concerte, la Titan Pumpkin Fest, în weekend
Evenimente joi, 15 octombrie 2026, 15:30

Dovleci, parade de costume și concerte, la Titan Pumpkin Fest, în weekend

Evenimentul dedicat toamnei și Halloweenului îi așteaptă pe vizitatori cu ateliere creative, preparate culinare, spectacole, concerte și...

Dovleci, parade de costume și concerte, la Titan Pumpkin Fest, în weekend
Kirchweih Gărâna 2026: Comunitatea sărbătorește 156 de ani de tradiție în Banatul de Munte
Evenimente joi, 15 octombrie 2026, 14:00

Kirchweih Gărâna 2026: Comunitatea sărbătorește 156 de ani de tradiție în Banatul de Munte

Evenimentul marchează cea de-a 156-a Liturghie de hram și va reuni momente religioase, tradiții ale comunității, un program cultural și un bal...

Kirchweih Gărâna 2026: Comunitatea sărbătorește 156 de ani de tradiție în Banatul de Munte
Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna
Evenimente joi, 15 octombrie 2026, 12:30

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna

Duminică, 18 octombrie, de la ora 17:00, Orchestra de Muzică Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraș, vă invită la primul său concert din...

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna
Palatul COOL-TOURII, la Târgu Mureș
Evenimente joi, 15 octombrie 2026, 09:00

Palatul COOL-TOURII, la Târgu Mureș

Pe 18 octombrie, Muzeul Județean Mureș invită publicul la Palatul COOL-TOURII, o după-amiază și o seară în care patrimoniul iese din tipare...

Palatul COOL-TOURII, la Târgu Mureș
Evenimente joi, 15 octombrie 2026, 08:00

Festivalul „Glasul Ceaunelor” revine la Moneasa

Festivalul „Glasul Ceaunelor” aduce două zile de tradiții, gastronomie și muzică la Aqua Strand Moneasa, în județul Arad. Evenimentul se...

Festivalul „Glasul Ceaunelor” revine la Moneasa
Evenimente miercuri, 14 octombrie 2026, 18:30

RĂDĂUȚI: „Rădăcini bucovinene, perspective europene”, expoziție de fotografie

Asociația REI- Reper Etnocultural Identitar va organiza joi, 15 octombrie 2026, începând cu ora 15.30, în Sala Albă a Muzeului Etnografic...

RĂDĂUȚI: „Rădăcini bucovinene, perspective europene”, expoziție de fotografie
Evenimente miercuri, 14 octombrie 2026, 15:30

Naționalul din Iași, invitat cu două producții la Festivalul de Teatru de la București

La ediția cu numărul 36 a festivalului, Naționalul ieșean va participa cu două producții: „Femeia – câmp de luptă” de Matei Vișniec,...

Naționalul din Iași, invitat cu două producții la Festivalul de Teatru de la București
Evenimente miercuri, 14 octombrie 2026, 14:00

BRAȘOV: Stagiunea Organ Nights 2026, la final

Ultimul concert de orgă din stagiunea Organ Nights 2026 va fi susținut de Steffen Schlandt la Biserica Neagră! Concertul va avea loc sâmbătă,...

BRAȘOV: Stagiunea Organ Nights 2026, la final