BUCUREȘTI: Festivalul „AICI A STAT”, ediția Cella Delavrancea, între 8 și 18 octombrie
Timp de 10 zile, festivalul propune şapte evenimente: recitaluri, serate culturale, o expoziţie, un colocviu şi două tururi ghidate.
Articol de M P, 7 octombrie 2026, 12:30
Palatul Șuțu găzduiește, începând de joi, 8 octombrie, festivalul „AICI A STAT”, un proiect cultural-educativ organizat de asociaţia culturală cu acelaşi nume, care pune în valoare patrimoniul cultural prin muzică, literatură, artă şi evocarea unor personalităţi ale culturii române.
Fotografii și materiale de arhivă, vernisate în aer liber
Intitulat „Opera de artă, cea mai înălţătoare mărturie a vieţii”, evenimentul închinat Cellei Delavrancea debutează printr-un vernisaj şi un colocviu dedicat vieţii şi operei marii pianiste şi scriitoare, reunind istorici, muzicologi, cercetători şi invitaţi speciali, care vor explora contribuţia sa la cultura română.
Programul serii va fi completat de vernisajul unei expoziţii documentare în aer liber cu o componentă de realitate augmentată ce reuneşte fotografii, citate şi materiale de arhivă, oferind publicului o perspectivă asupra parcursului artistic şi intelectual al Cellei Delavrancea şi asupra epocii pe care a traversat-o, relatează Agerpres.
În cadrul evenimentului, la care este permis accesul copiilor mai mari de 7 ani, vor fi realizate materiale foto şi video, relatează Radio România, citând Agerpres.
80 de ani de la debutul pianistei și scriitoarei
Cea de-a doua ediţie a festivalului, desfăşurată între 8 şi 18 octombrie, marchează 80 de ani de la debutul Cellei Delavrancea, prin volumul de nuvele „Vraja”, şi 35 de ani de la trecerea sa în eternitate, propunând o incursiune în universul său artistic şi intelectual prin muzică clasică, documente de arhivă, lecturi, expoziţii şi evenimente interdisciplinare.
Timp de zece zile, festivalul propune şapte evenimente: recitaluri, serate culturale, o expoziţie, un colocviu şi două tururi ghidate, desfăşurate în unele dintre cele mai valoroase spaţii de patrimoniu ale Capitalei: Ateneul Român, Palatul Suţu, Muzeul Theodor Aman, Galeria Madrigal şi Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Programul reuneşte patrimoniul construit şi imaterial, muzica şi literatura, invitând publicul să descopere Bucureştiul prin oamenii, locurile şi memoriile care i-au construit identitatea. Între 8-18 octombrie, expoziţia despre universul Cellei Delavrancea, cu instalaţia de realitate augmentată semnată de Ioana Nicoară şi Sergiu Negulici, va fi prezentată pe gardul Palatului Suţu.
Cella Delavrancea a trăit 103 ani, traversând aproape întregul secol XX, cu două războaie mondiale şi schimbări majore de regim şi de societate. A fost parte activă a vieţii artistice şi intelectuale a epocii şi s-a aflat în preajma unora dintre cele mai importante personalităţi ale culturii române şi europene, pe care avea să le evoce cu vervă şi fineţe în scrierile sale.