Ascultă Radio Vacanța Live

BUCUREȘTI: Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” mai rămâne deschisă până la 1 septembrie

BUCUREȘTI: Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” mai rămâne deschisă până la 1 septembrie

Articol de Marian Stoica, 12 august 2024, 20:15

Sunt ultimele trei săptămâni în care expoziția „Universul lui Salvador Dalí” este deschisă la București, oferindu-le iubitorilor de artă o ultimă ocazie de a explora creațiile fascinante ale unuia dintre cei mai enigmatici artiști ai secolului XX.

Până la 1 septembrie, la ARCUB – Hanul Gabroveni vizitatorii pot admira cele peste 170 de lucrări semnate de Salvador Dalí, incluzând sculpturi, ilustrații, gravuri, bijuterii prețioase, litografii și multe altele.

Deschisă pe 13 decembrie 2023, expoziția fenomen „Universul lui Salvador Dalí” a atras până acum peste 100.000 de vizitatori români și turiști din toate colțurile lumii, confirmând succesul acestui eveniment cultural de amploare, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu HADRAN Events.

Potivit Radio România Cultural, evenimentul marchează atât 120 de ani de la nașterea lui Salvador Dalí, cât și centenarul Manifestului suprarealist, publicat de André Breton în 1924, un moment esențial în istoria curentului artistic ce promovează libertatea totală de expresie și abandonul rațiunii în favoarea imaginației, viselor și fanteziei.

Fidelă preceptelor suprarealiste, expoziția „Universul lui Salvador Dalí” introduce vizitatorul într-o lume dominată de subconștient – o evadare totală din cotidian prin obiecte de artă care contrazic regulile realității.

Lucrările expuse la ARCUB – Hanul Gabroveni – de la sculpturi din bronz de mari dimensiuni, mobilier suprarealist, sculpturi realizate în sticlă Daum, bijuterii, miniaturi din aur încrustate cu pietre prețioase până la gravuri și litografii – dizolvă barierele dintre real și imaginar și oferă un parcurs exhaustiv prin temele predilecte abordate de Dalí în creațiile sale, coroborat cu informații despre viața artistului.

Publicul are astfel șansa de a înțelege cum a transformat Dalí frământările sale interioare și influențele culturale în opere de artă de o complexitate și o profunzime rar întâlnite, dar și să descopere multiplele fațete ale personalității Salvador Dalí, de la artistul suprarealist ale cărui creații au cucerit continente, până la omul Salvador Dalí, cu toate contradicțiile și aspirațiile sale.

Iubitorii de artă pot sonda (explora) viziunea fantastică, extravagantă și irațională a lui Salvador Dalí asupra lumii, unde obsesiile, angoasele și visurile invadează cadrele fixe ale realului și se materializează în obiecte de artă ce acoperă diferite mijloace de expresie artistică. De la sculpturi în bronz precum „Premoniția sertarelor”, care abordează misterele feminine în contextul efemerității timpului, la meditații asupra purității și divinității, materializate în lucrări precum „Înger suprarealist”, sau interpretări suprarealiste ale canonului biblic, operele de artă Dalí expuse la ARCUB explorează adâncimile sufletului uman și oferă privitorului o perspectivă inedită asupra lumii.

O vizită în „Universul lui Salvador Dalí” devine astfel o experiență formidabilă, unde moliciunea neașteptată a ceasurilor din opere de artă precum „Dansul timpului” schimbă pentru totdeauna percepția vizitatorului asupra timpului.

În plus, expoziția „Universul lui Salvador Dalí” oferă o experiență interactivă unică: o aventură în realitatea virtuală (VR), care facilitează o înțelegere mai profundă a suprarealismului.

Pentru cei care nu au reușit încă să viziteze expoziția, acum este momentul perfect pentru a păși în lumea lui Dalí. Această călătorie prin imaginarul său bogat și provocator va rămâne cu siguranță o amintire de neuitat.

Pachete și bilete disponibile pentru toate categoriile de public

Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” de la ARCUB – Hanul Gabroveni poate fi vizitată de luni până duminică, între orele 10:00 – 20:00.

Accesul în spațiul expozițional se face din Str. Gabroveni nr. 50-53.

Biletele pot fi achiziționate, la prețuri variabile, în funcție de categorie, de pe arcub.ro, universuldali.ro, entertix.ro dar și direct de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53). Copiii cu vârsta sub 6 ani, însoțiți de un adult, beneficiază de acces gratuit.

Studenții (cu vârsta de până în 26 de ani) și pensionarii beneficiază de tarif redus. Vizitatorii pot beneficia de ghid audio, ce conține explicații detaliate referitoare la obiectele expuse, și experiența VR, o plimbare virtuală printre personaje și simboluri desprinse din picturile Daliniene.

Atât experiența VR, cât și ghidul audio pot fi achiziționate prin pachetele de bilete disponibile, dar și separat, online și fizic, direct în locație, la costul de 10 lei, respectiv 15 lei.

De asemenea, vizitatorii beneficiază și de oferte speciale: Happy Monday 50% – reducere la bilete în fiecare zi de luni și Happy Summer – 20% reducere la bilete de marți până vineri.

Pot fi organizate tururi ghidate pentru grupuri școlare de minimum 20 de copii, dar și evenimente corporate care includ tururi private ale expoziției și/sau concerte, conferințe etc. Pentru mai multe detalii, accesați universuldali.ro

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internațional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internațional de jazz în aer liber din Capitală, Bucharest Jazz Festival, și al Zilelor Bucureștiului.

„DUPĂ ALB/ AFTER WHITE”, expoziție de desen contemporan la Bacău
Evenimente sâmbătă, 3 octombrie 2026, 15:30

„DUPĂ ALB/ AFTER WHITE”, expoziție de desen contemporan la Bacău

Galeriile Frunzetti din Bacău găzduiesc, în această perioadă, cea de-a doua ediție a expoziției de desen contemporan „DUPĂ ALB/ AFTER...

„DUPĂ ALB/ AFTER WHITE”, expoziție de desen contemporan la Bacău
Festivalul Național de Teatru AM-ACTOR, la Brașov
Evenimente sâmbătă, 3 octombrie 2026, 11:30

Festivalul Național de Teatru AM-ACTOR, la Brașov

Teatru, povești și pasiune, pe scena Centrului Cultural Reduta. În perioada 22-25 octombrie, brașovenii iubitori de teatru sunt așteptați la o...

Festivalul Național de Teatru AM-ACTOR, la Brașov
BUCUREȘTI: Stagiunea de Chitară Spotlight revine cu un nou sezon
Evenimente vineri, 2 octombrie 2026, 18:30

BUCUREȘTI: Stagiunea de Chitară Spotlight revine cu un nou sezon

Stagiunea de Chitară Spotlight revine cu sezonul al doilea miercuri, 21 octombrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din...

BUCUREȘTI: Stagiunea de Chitară Spotlight revine cu un nou sezon
Festivalul Internațional de Artă Sacră, la Iași
Evenimente vineri, 2 octombrie 2026, 17:00

Festivalul Internațional de Artă Sacră, la Iași

Prima ediție a Festivalului Internațional de Artă Sacră se va desfășura la Iași, între 4 și 30 octombrie, reunind aproximativ 150 de...

Festivalul Internațional de Artă Sacră, la Iași
Evenimente vineri, 2 octombrie 2026, 15:29

Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu

Pe 21 noiembrie, în Sala Mare a Teatrului Național București va avea loc spectacolul construit în jurul muzicii și carierei Angelei Similea,...

Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu
Evenimente vineri, 2 octombrie 2026, 11:00

Asian Cultural Festival revine la Muzeul Satului din București

Bucureștiul devine în acest weekend o adevărată fereastră deschisă către misterele, gusturile și ritmurile Orientului. Muzeul Național al...

Asian Cultural Festival revine la Muzeul Satului din București
Evenimente vineri, 2 octombrie 2026, 09:00

Expoziția ”Pe urmele lui Brâncuși”, la Muzeul Olteniei Craiova

Cum a început povestea artistului, care avea să schimbe sculptura secolului XX? Înainte de Paris, înaintea marilor opere și a recunoașterii...

Expoziția ”Pe urmele lui Brâncuși”, la Muzeul Olteniei Craiova
Evenimente vineri, 2 octombrie 2026, 08:00

CLUJ: Festivalul toamnei în Parcul Etnografic

Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca va găzdui, în weekendul 3-4 octombrie, o nouă ediție a Festivalului Toamnei....

CLUJ: Festivalul toamnei în Parcul Etnografic