Evenimente

Brașovenii și turiștii sunt invitați să își scrie dorințele în „Copacul de Mărțișor”

Published by
Marian Stoica

Centrul Cultural Reduta invită brașovenii să își scrie dorințele la „Copacul de Mărțișor”, eveniment special organizat de pentru zilele de 1 și 8 martie.

Centrul Cultural Reduta prin Serviciul Cultură Tradițională, în parteneriat cu Asociația „Creștem România Împreună”, promotoarea proiectului „Plantează în România”, vă invită în perioada 26 februarie – 30 martie 2024 să treceţi pragul instituţiei culturale pentru a vă scrie o dorință pe o foaie de hârtie pe care să o prindeți cu șnur în alb și roșu în „Copacul de Mărțișor – Un copac al dorințelor”.

În tradiția românească, mărțișorul, șnurul alb și roșu, este purtat pe tot parcursul lunii martie. La final de lună, în satele din România și din Republica Moldova acest șnur este atârnat de coarnele animalelor pentru a le da sănătate, dar şi de ușa casei pentru a aduce prosperitate.

În satele din Transilvania, șnurul de mărțișor se atârnă de crengile pomilor fructiferi. Se spune că dacă atârni șnurul alb și roșu de ramurile pomilor, aceștia rodesc mai bine și fructele sunt mai sănătoase, și se mai spune că dacă iți pui o dorință de gând bun, aceasta se va îndeplini.

Mai sunt povești și legende care ne spun că dacă atârni de crengile pomilor șnurul de mărțișor, toate bolile se vor duce în vânt și vei fi sănătos tot anul.

Sunteţi invitaţi, aşadar, să vă scrieți dorințele și să le prindeți cu un fir de mărțișor într-unul dintre cei trei copăcei amplasaţi în foaierul Centrului Cultural Reduta: un măr, un cais și un corcoduș.

Copăceii vor fi plantați cu sprijinul Asociației „Creștem România Împreună” pentru a rodi în natură.

Recent Posts

Expoziția „Art @ Work” la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”

Biblioteca Metropolitană București (BMB) vă invită marți, 14 mai 2024, ora 18:00, la vernisajul expoziției…

28 de minute ago

Concerte, expoziții, evenimente sportive, la Zilele Constanței

Zilele Constanței vor fi sărbătorite anul acesta începând de pe 17 mai până pe 21…

2 ore ago

Iași: Lansare de album – Concert extraordinar Bogdan Ota, 18 mai

După 8 ani de concerte, recitaluri și producție media în SUA, Bogdan Ota s-a reîntors…

4 ore ago

Concert SoNoRo Conac, la Casa Balș din Iași

Turneul SoNoRo Conac ajunge în Casa Balș din Iași, pentru un concert care va avea…

6 ore ago

Elveția a câștigat Eurovision Song Contest 2024

Eurovision 2024 și-a ales deja câștigătorul. Trofeul acestui an merge Elvetia, fiind câștigat de Nemo…

14 ore ago

Festivalul „Din comoara satului” ajunge la ediția a XVI-a

Înscrieri pentru Festivalul „Din comoara satului”, ce va avea loc pe Scena de Vară a…

22 de ore ago

This website uses cookies.