Ascultă Radio Vacanța Live

BOTOȘANI: Atelier de Muzică Psaltică, pe 3 și 4 noiembrie

BOTOȘANI: Atelier de Muzică Psaltică, pe 3 și 4 noiembrie

Articol de Claudia Cracaleanu, 16 octombrie 2023, 07:02 / actualizat: 16 octombrie 2023, 12:07

Cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani și în parteneriat cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani și cu Parohia Vovidenia Botoșani, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani organizează, în perioada 3-4 noiembrie, un Atelier de Muzică Psaltică.

Muzica bizantină (psaltică) reprezintă adevărata emblemă a artei bizantine. Izvorâtă din adâncul vieţii de rugăciune şi contemplaţie dumnezeiască, muzica psaltică are puterea de a așeza omul față în față cu Ziditorul lui.

Numită de filosofi „gura Duhului Sfânt, exprimă o frumusețe cerească, hristologică, găsind calea cea mai rapidă către sufletul celui care o ascultă sau cântă. Această artă s-a născut odată cu cultul creştin în Imperiul Roman (de Răsărit) şi a căpătat forme şi trăsături propii în timpul şi în cuprinsul Imperiului Bizantin. Din punct de vedere structural, muzica bizantină este un sincretism al unor procedee de origine greco- romană, ebraică, arabo-siriană, care conține multe elemente de proveniență laică (orientală).

O muzică a unui imperiu apus, care dăinuie și astăzi prin frumusețea și forța expresiei sale, devine așadar rugăciune amplificată, un mijloc de comunicare cu Dumnezeu.

Muzica psaltică, ca muzică liturgică, constituie veşmântul melodic al imnografiei.

Datorită acestui fapt, scopul ei principal nu este desfătarea auzului, ci înţelegerea pe deplin a imnurilor care se cântă și trăirea profundă şi participarea la viaţa liturgică. Subliniem faptul că rolul artistic al muzicii în cult nu este negat cu totul, însă funcţia principală a muzicii este redarea cucernică a înţelesului adânc al imnurilor, sau, aşa cum spune Sfântul Grigorie al Nissei, ,,să înțelegem cu mintea imnurile pe care le cântăm”.

Atelierul își propune ateliere de lucru prin care se vor desluși tainele muzicii psaltice, va dura două zile (3 și 4 noiembrie 2023) și se va desfășura în incinta Parohiei Vovidenia din Botoșani.

Atelierul se adresează elevilor, studenților, cântăreților bisericești, diaconilor, preoților și tuturor celor interesați de acest domeniu cultural, indiferent de nivelul de pregătire.

Înscrierile se fac prin completarea formularului online până la data de 30 octombrie.

Numărul de participanți este limitat. Nu se percep taxe de participare, potrivit Radio România Iași.

Mai multe informații la numărul de telefon: 0742.809.848.

Cursul va fi susținut de domnul lector universitar doctor Adrian Sîrbu de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Adrian Sîrbu este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iași, licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, al Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iaşi și al cursurilor de Master „Filosofie creştină şi Dialog cultural” din cadrul Facultății de Filosofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași.

De asemenea, a absolvit cursurile de Master în muzică bizantină ale Conservatorului de Stat din Atena, avându-l ca îndrumător pe Prof. Dr. Georgios Konstantinou. Este absolvent al şcolii de muzică bizantină „Ζωοδόχου Πιγής” din Atena și al Conservatorului de Stat din Atena, secţia Muzică Bizantină, unde a studiat cu prof. Lykourgos Angelopoulos, Arhonte Protopsalt al Arhiepiscopiei Ecumenice de Constantinopol.

În calitate de dirijor al Corului Byzantion, pe care l-a înființat în anul 1997, Adrian Sîrbu a desfășurat o bogată activitate de interpretare și de cercetare, prin participări la numeroase festivaluri, simpozioane internaţionale şi turnee în România, Grecia, Franţa, Luxembourg, Germania, Italia, Danemarca, Polonia, Belgia, Spania, Rusia, Cehia, la hramurile mănăstirilor româneşti din ţară şi din Muntele Athos și prin editarea a 13 albume de muzică bizantină şi colinde.

Din anul 2004, este membru al Corului Bizantin Grec (Atena), iar din anul 2010 este membru al corului de muzică medievală Graindelavoix (Belgia). Din 2005 până în 2011 a fost dirijor al corului mixt Nicolaus. A fost membru al corului de cameră al Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iași, al corului academic Cantores Amicitiae din Iași și al corului Mira.

Asian Cultural Festival revine la Muzeul Satului din București
Evenimente vineri, 2 octombrie 2026, 11:00

Asian Cultural Festival revine la Muzeul Satului din București

Bucureștiul devine în acest weekend o adevărată fereastră deschisă către misterele, gusturile și ritmurile Orientului. Muzeul Național al...

Asian Cultural Festival revine la Muzeul Satului din București
Expoziția ”Pe urmele lui Brâncuși”, la Muzeul Olteniei Craiova
Evenimente vineri, 2 octombrie 2026, 09:00

Expoziția ”Pe urmele lui Brâncuși”, la Muzeul Olteniei Craiova

Cum a început povestea artistului, care avea să schimbe sculptura secolului XX? Înainte de Paris, înaintea marilor opere și a recunoașterii...

Expoziția ”Pe urmele lui Brâncuși”, la Muzeul Olteniei Craiova
CLUJ: Festivalul toamnei în Parcul Etnografic
Evenimente vineri, 2 octombrie 2026, 08:00

CLUJ: Festivalul toamnei în Parcul Etnografic

Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca va găzdui, în weekendul 3-4 octombrie, o nouă ediție a Festivalului Toamnei....

CLUJ: Festivalul toamnei în Parcul Etnografic
BUCUREȘTI: Éric-Emmanuel Schmitt va juca pe scena Teatrului Grivița 53
Evenimente joi, 1 octombrie 2026, 18:30

BUCUREȘTI: Éric-Emmanuel Schmitt va juca pe scena Teatrului Grivița 53

În premieră absolută, pe 21 și 22 octombrie, autorul va juca pe scena Teatrului Grivița 53 în spectacolul „Doamna Pylinska și secretul lui...

BUCUREȘTI: Éric-Emmanuel Schmitt va juca pe scena Teatrului Grivița 53
Evenimente joi, 1 octombrie 2026, 14:00

Spectacolul „My Fair Lady”, pe scena Casei de Cultură Constanța

În cadrul stagiunii 2026–2027, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța invită publicul la „My Fair Lady”,...

Spectacolul „My Fair Lady”, pe scena Casei de Cultură Constanța
Evenimente joi, 1 octombrie 2026, 13:32

Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski” deschide noua stagiune

Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța își deschide noua stagiune cu spectacolul “Bărbierul din Sevilla”, fixat în...

Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski” deschide noua stagiune
Evenimente joi, 1 octombrie 2026, 10:00

Caravana „Delta Sălbatică”, în 10 orașe: O parte din încasări va susține refacerea unei zone din rezervație

Regizat de Dan Dinu, documentarul „Delta Sălbatică” va fi prezentat în avanpremieră în zece orașe din România, între 5 și 21 octombrie....

Caravana „Delta Sălbatică”, în 10 orașe: O parte din încasări va susține refacerea unei zone din rezervație
Evenimente joi, 1 octombrie 2026, 09:00

„Imersiuni Vizuale” revine la Craiova

Casa de Cultură a Studenților Craiova organizează, în perioada 2–3 octombrie 2026, cea de-a doua ediție a Festivalului de Pictură pentru...

„Imersiuni Vizuale” revine la Craiova