Ascultă Radio Vacanța Live

ARAD: Festival de teatru-circ, timp de o săptămână, cu artişti din Spania, Franţa şi România

ARAD: Festival de teatru-circ, timp de o săptămână, cu artişti din Spania, Franţa şi România

Articol de Andrei Enache, 26 septembrie 2024, 11:25

Festival de teatru-circ, un tip de spectacole cu tradiţii vechi în Franţa sau Spania, va avea loc în perioada 29 septembrie – 6 octombrie la Arad, cu participarea unor trupe din cele două ţări şi din România.

Hub Cultural mARTA Arad anunţă că spectacolele din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru-Circ se vor desfăşura la Casa Sindicatelor şi pe platoul din faţa clădirii, cu excepţia unei reprezentanţii, care va avea loc la Teatrul de Marionete, relatează Radio România.

„Circul contemporan sau teatrul-circ este un tip de spectacol ce are tradiţii vechi în Franţa, Italia, Belgia sau Spania, având rădăcini în comedia dell”arte şi dezvoltându-se în principal în jurul familiilor de clovni precum Colombaioni, Zavatta, Fratelinni etc. În ultimii ani au apărut foarte multe spectacole cu elemente de circ şi care se apropie mult de teatru, în relaţia actorilor cu obiectele, cu decorul, schimbând jocul grotesc al clovnului tradiţional, cu un tip de expresie realist, apropiat de maniera teatrului actual. Adeseori sunt folosite elemente de mare teatralitate precum păpuşile, marionetele, decoruri cu valenţe simbolice, artă digitală”, transmit organizatorii.

Spectacolele sunt susţinute de artişti din Franţa, Spania şi România timp de o săptămână.

Organizatorii precizează că evenimentul programat în prima zi, în 29 septembrie de la ora 16:00 – „Aradul colorat – Petrecerea culorilor” – va fi reprogramat pentru ziua de 3 octombrie de la aceeaşi oră, din cauza condiţiilor meteo anunţate, având în vedere că ar fi trebuit să se desfăşoare în aer liber.

În 30 septembrie, de la ora 19:00, este programat spectacolul “The Y – feels like flying” (Compania Yldor – Barcelona), în 1 octombrie, de la ora 19:00 – “Cafune” (Cia Du’K’to – Insulele Baleare), în 2 octombrie, de la ora 19:00 – “A rienda Suelta” (Cia Du’K’to), în 3 octombrie, de la ora 19:00 – “Femeie, mai încet cu inteligenţa” (C4Company – Timişoara), în 4 octombrie, de la ora 19:00 – “Aigua” (Xa Teatre – Valencia), în 5 octombrie, de la 19:00 – “El Dorado” (Nicanor de Elia, Toulouse), în 6 octombrie, de la ora 19:00 – “Shoes in the air” (Xa Teatre – Valencia), iar în aceeaşi zi, de la ora 16:00, mai este programat spectacolul “Povestea Culorilor”, la Teatrul de Marionete Arad (cu artişti ai Teatrului Municipal Baia Mare).

Organizat de Hub Cultural “mARTA”, Asociaţia Underground Festival şi Primăria Arad, Festivalul Internaţional de Teatru-Circ este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Bookfest revine la Târgu Mureș
Evenimente miercuri, 23 septembrie 2026, 10:00

Bookfest revine la Târgu Mureș

Cea de-a unsprezecea ediție a Salonului de Carte Bookfest Târgu Mureș se va deschide pe 24 septembrie. Între 24 și 27 septembrie 2026 la Teatrul...

Bookfest revine la Târgu Mureș
„Dulceață pe pâine” la Otelec
Evenimente miercuri, 23 septembrie 2026, 09:00

„Dulceață pe pâine” la Otelec

O nouă ediție a evenimentului „Picnic în pustă” are loc duminică, 27 septembrie 2026, la Otelec, în județul Timiș. Între orele 11:00 și...

„Dulceață pe pâine” la Otelec
BUCUREȘTI: Târgul Mommy HAI îi invită pe copii să încerce activități extrașcolare înainte să aleagă
Evenimente miercuri, 23 septembrie 2026, 08:00

BUCUREȘTI: Târgul Mommy HAI îi invită pe copii să încerce activități extrașcolare înainte să aleagă

Evenimentul reunește activități de știință, tehnologie, sport și arte, dar și experiențe practice prin care cei mici pot descoperi domenii...

BUCUREȘTI: Târgul Mommy HAI îi invită pe copii să încerce activități extrașcolare înainte să aleagă
Râșnovul găzduiește Expoziția Canină Internațională
Evenimente marți, 22 septembrie 2026, 18:30

Râșnovul găzduiește Expoziția Canină Internațională

În perioada 26–27 septembrie, la Baza Olimpică pentru Sărituri cu Schiurile, va avea loc Expoziția Canină Internațională Râșnov,...

Râșnovul găzduiește Expoziția Canină Internațională
Evenimente marți, 22 septembrie 2026, 17:00

Vasluiul devine, la sfârșitul săptămânii, „Tărâmul Metaforelor”

Prima ediție a Festivalului Internațional Literar „Tărâmul Metaforelor” are loc pe 25 și 26 septembrie. Vasluiul își deschide porțile...

Vasluiul devine, la sfârșitul săptămânii, „Tărâmul Metaforelor”
Evenimente marți, 22 septembrie 2026, 14:00

Bike Tour în jurul Munților Făgăraș: 60 de kilometri de pedalat, istorie și tradiții locale

Evenimentul este organizat de Fundația Conservation Carpathia și Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Primăria Avrig, potrivit Radio...

Bike Tour în jurul Munților Făgăraș: 60 de kilometri de pedalat, istorie și tradiții locale
Evenimente marți, 22 septembrie 2026, 11:00

NOD Festival revine la Brașov

NOD Festival revine la Brașov cu o nouă ediție ce va avea loc între 24 şi 27 septembrie. Tema ediției din acest an, „Building Communities“,...

NOD Festival revine la Brașov
Evenimente marți, 22 septembrie 2026, 09:00

Timișoara Jazz Festival 2026: șase concerte internaționale între 25 și 27 septembrie

Fundația Culturală Jazz Banat îi invită pe iubitorii de jazz la trei seri de concerte, într-o ediție care propune proiecte cu identități...

Timișoara Jazz Festival 2026: șase concerte internaționale între 25 și 27 septembrie