Evenimente

Academia Română sărbătoreşte 158 de ani de la înfiinţare

Published by
Anna Martina Piukovici

Este Ziua porților deschise, astăzi, la Academia Română, care sărbătorește 158 de ani de la înființare. Puteți vizita spațiile reprezentative din sediul istoric.

Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, sărbătoreşte astăzi în prezenţa adunării generale 158 de ani de la înfiinţare.

Evenimentul are loc în Aula Academiei Române, cu acest prilej fiind organizată astăzi şi Ziua porţilor deschise.

Cei interesaţi vor putea admira Aula Academiei, Galeria Preşedinţilor, Clubul Academicienilor, dar şi Muzeul Memorial, între orele 12:00 şi 16:00 publicul fiind invitat să viziteze spaţiile reprezentative din sediul istoric al Academiei Române şi să afle câteva momente, repere importante din istoria de peste un secol şi jumătate a acestei venerabile instituţii naţionale.

“În raport cu înfiinţarea, care a fost în 1866, când instituţia a purtat pentru scurtă vreme numele de Societatea Literară, de la acest moment până azi sigur că s-au produs multe schimbări în cadrul Academiei, dar elementele fundamentale au rămas constante, pentru că Academia e o instituţie păstrătoare a valorilor perene şi din acest punct de vedere unii o califică drept conservatoare, adică păstrătoare a valorilor. Şi acele valori care au fost puse în faţa Academiei în urmă cu 158 de ani sunt în general valabile până azi, adică ideea cultivării limbii, a normării limbii, a creării dicţionarelor, enciclopediilor referitoare la limba şi literatura română şi ideea cultivării istoriei naţionale cu toate componentele ei, pentru a întări identitatea”, a precizat la emisiunea „Apel matinal” academician Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

Interviul complet poate fi ascultat AICI.

Recent Posts

CFR Călători anunță startul programului „Trenurile Soarelui”

Călătorii vor avea la dispoziție 30 de trenuri care fac legătura directă cu stațiunile de…

45 de minute ago

Moldova și Delta Dunării, în topul cu cea mai bună mâncare din lume

România se poate lăuda cu bucătăria tradițională, apreciată la nivel internațional. Într-un clasament realizat de…

2 ore ago

O nouă peșteră poate fi vizitată în apropiere de Oradea

Peștera Stracoș va putea fi vizitată începând de sâmbătă, 18 mai 2024. Pentru început, cei…

3 ore ago

Tradiţii gastronomice şi show-uri tradiţionale, în weekend, la Asian Food Fest

Tradiţii gastronomice şi culturale din 15 ţări asiatice vor fi prezentate, de vineri până duminică,…

5 ore ago

Festivalul Internațional de Teatru Idiș, între 28 și 31 mai

Teatrul Evreiesc de Stat organizează, în perioada 28 – 31 mai, cea de-a IX-a ediție…

6 ore ago

Aplicația „paris2024tickets”, de la Jocurile Olimpice, a fost deschisă oficial

Platforma pentru obţinerea de bilete pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, dar şi…

8 ore ago

This website uses cookies.