Ascultă Radio Vacanța Live

A doua ediție FILMIKON, la București, Iași, Oradea, Cluj și Vatican

A doua ediție FILMIKON, la București, Iași, Oradea, Cluj și Vatican

Articol de M P, 17 ianuarie 2025, 11:00

Asociația SIGNIS România anunță a doua ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, anunță Radio România Iași.

Evenimentul propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții.

Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

Pentru cea de-a doua ediție FILMIKON, organizatorii anunță proiecții și evenimente la București (18 – 24 ianuarie), Iași (23 ianuarie), Cluj-Napoca (24 ianuarie), Oradea (23 și 24 ianuarie), și Vatican (24 & 25 ianuarie) ca parte din programul Anului Jubiliar 2025.

Filmele vor fi urmate de discuții la care vor fi invitați teologi (reprezentanți ai mai multor confesiuni creștine din România – catolică, ortodoxă, evanghelică sau protestantă), dar și psihologi și oameni de film.

Printre invitați se numără criticul de film Irina Margareta Nistor și actrița Olimpia Melinte, ambasadoarele FILMIKON.

Proiecțiile de la București vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului Român, Catedrala Sfântul Iosif și Cinema Union.

FILMIKON.2 se va deschide sâmbătă, 18 ianuarie, cu avanpremiera mult-așteptatului film Semințele smochinului sacru (The Seed Of The Sacred Fig, r. Mohammad Rasoulof), câștigător al Premiului Juriului Ecumenic și al Premiului Special al Juriului la Festivalul de la Cannes 2024.

Inspirat din fapte reale, pe fondul protestelor violente din Teheran, filmul spune povestea lui Iman, proaspăt numit judecător în Tribunalul Revoluţionar, și al femeilor puternice din familia sa.

Proiecția va fi precedată de un dialog între Ileana Bîrsan (critic de film și directorul FILMIKON) și Irina Margareta Nistor.

Duminică, 19 ianuarie, spectatorii sunt așteptați la un alt eveniment special, de această dată la Catedrala Sfântul Iosif – Cine-concertul Christus.

Printre primele filme din istorie care spun povestea lui Iisus Hristos, Christus a fost lansat în 1916 sub regia italianului Giulio Antamoro.

Coloana sonoră a filmului va fi asigurată live la orga catedralei de către muzicianul francez Baptiste-Florian Marle-Ouvrard, organist rezident al Bisericii Saint-Eustache din Paris.

Filmele din programul celei de-a doua ediții FILMIKON abordează subiecte grave ale lumii contemporane, de la condițiile și consecințele regimurilor totalitare, până la pericolele și nedreptățile amplului fenomen al migrației, precum și diverse fațete ale universului copilăriei agresate sau tulburate de boală și marginalizare.

La Cinema Union, spectatorii vor avea ocazia să urmărească filme românești precum: Unde merg elefanții (r. Gabi Virginia Șarga, Cătălin Rotaru, Mențiune specială a Juriului Ecumenic, TIFF2024), scurtmetrajul Pisica moartă (r. Ana-Maria Comănescu, Premiul SIGNIS, TIFF 2024), dar și filmele biografice Cardinalul (r. Nicolae Mărgineanu), proiecție specială în cadrul Anului Național “Cardinal Iuliu Hossu”, și, în avanpremieră, Un munte de iubire (r. Pr. Dan Suciu și Bogdan Slăvescu), despre Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, care a fost Episcopul Greco-Catolic de Cluj-Gherla, dar și un pasionat alpinist.

În program mai sunt incluse Frate de-o vară (Summer Brother, r. Joren Molter, Premiul Juriului Ecumenic, TIFF 2024), povestea tulburătoare a doi frați, dar și aventura din Eu, Căpitan (Io, Capitano, r. Matteo Garrone, Premiului SIGNIS, Veneția 2023), o odisee contemporană.

În țară proiecțiile FILMIKON vor avea loc la: Iași – Cinema Ateneu, Oradea – Cinema Palace din Oradea Shopping City și Cluj-Napoca – Cinema Victoria.

Cine-concertul Christus și filmul Cardinalul vor fi prezentate și la Vatican, ca parte din programul Anului Jubiliar 2025, cu ocazia Jubileului Comunicațiilor Sociale, desfășurat în perioada 24-26 ianuarie.

Instituirea unui an jubiliar este o tradiție catolică de peste 700 de ani, care se repetă o dată la25 de ani.

Programul complet al FILMIKON este disponibil AICI.

Astra Film Festival 2026: documentarul lui Vlad Petri câștigă Competiția România
Evenimente duminică, 25 octombrie 2026, 18:00

Astra Film Festival 2026: documentarul lui Vlad Petri câștigă Competiția România

Regizat de Vlad Petri, filmul „În fiecare zi trece același tren și nu oprește niciodată” a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar...

Astra Film Festival 2026: documentarul lui Vlad Petri câștigă Competiția România
BRĂILA: Centrul Cultural Albanez de la Dunărea de Jos va fi inaugurat pe 26 octombrie, la Muzeul ‘Carol I’
Evenimente duminică, 25 octombrie 2026, 15:00

BRĂILA: Centrul Cultural Albanez de la Dunărea de Jos va fi inaugurat pe 26 octombrie, la Muzeul ‘Carol I’

La ceremonia de inaugurare, programată să înceapă la ora 11:00, va participa ambasadoarea Republicii Albania la București, Enkeleda Mërkuri,...

BRĂILA: Centrul Cultural Albanez de la Dunărea de Jos va fi inaugurat pe 26 octombrie, la Muzeul ‘Carol I’
Cine sunt nominalizații la Premiile Muzicale Radio România 2026
Evenimente duminică, 25 octombrie 2026, 13:26

Cine sunt nominalizații la Premiile Muzicale Radio România 2026

În urma activității comisiei de jurizare, au fost stabilite categoriile și nominalizările Premiilor Muzicale Radio România 2026....

Cine sunt nominalizații la Premiile Muzicale Radio România 2026
„Legenda lui Dracul”, cel mai mare eveniment de Halloween din istoria Castelului Bran
Evenimente sâmbătă, 24 octombrie 2026, 09:00

„Legenda lui Dracul”, cel mai mare eveniment de Halloween din istoria Castelului Bran

Cel puțin asta susțin organizatorii care au pregătit un program special între 24 octombrie și 1 noiembrie, conform Radio România Brașov FM....

„Legenda lui Dracul”, cel mai mare eveniment de Halloween din istoria Castelului Bran
Evenimente vineri, 23 octombrie 2026, 19:00

Expoziția „Mors Tenebris”, la Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român invită publicul sâmbătă, de la ora 18:00, vernisajul expoziției de pictură „Mors Tenebris”, semnată...

Expoziția „Mors Tenebris”, la Muzeul Național al Țăranului Român
Evenimente vineri, 23 octombrie 2026, 13:00

Mureș: Hrănire publică de lilieci și spectacole cu foc, la evenimentul nocturn de Halloween de la Zoo

Grădina Zoologică din Târgu Mureș, cea mai mare instituție de acest fel din România, își va redeschide porțile după lăsarea...

Mureș: Hrănire publică de lilieci și spectacole cu foc, la evenimentul nocturn de Halloween de la Zoo
Evenimente vineri, 23 octombrie 2026, 09:00

BIHOR: ‘Les Films de Cannes a Oradea’, în premieră, cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni…’ în deschidere

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul de deschidere va avea loc pe 29 octombrie, la Muzeul Țării Crișurilor, cu proiecția...

BIHOR: ‘Les Films de Cannes a Oradea’, în premieră, cu filmul ‘4 luni, 3 săptămâni…’ în deschidere
Evenimente joi, 22 octombrie 2026, 19:00

Turneul ‘Madrigal de Crăciun’ – zece spectacole în opt orașe din România

Spectacolele, care vor fi susținute alături de copiii din corurile Programului Național Cantus Mundi din întreaga țară, sunt programate:...

Turneul ‘Madrigal de Crăciun’ – zece spectacole în opt orașe din România