Ascultă Radio Vacanța Live

Spectacole de percuție, acrobație, marionete supradimensionate sau dans, la Festivalul SEASTREET de la Constanţa

Spectacole de percuție, acrobație, marionete supradimensionate sau dans, la Festivalul SEASTREET de la Constanţa

Articol de Doina Sîrbu, 19 iulie 2023, 11:04

Șapte companii internaționale de teatru de stradă – din Franța, Columbia, Spania, Italia, România – vor prezenta spectacole de percuție, acrobație, marionete supradimensionate, dans, instalații interactive, parade, cântăreți ambulanți și altele, în trei locații din Constanța. Reprezentațiile principale vor avea loc în Piața Ovidiu, iar paradele se vor desfășura pe bulevardul Tomis traseul dintre kilometrul zero al Constanței și statuia Lupa Capitolina – și pe faleza Cazinoului din Constanța. Accesul la spectacole este liber, fără nicio restricție de vârstă.

Două dintre spectacolele principale, din Piața Ovidiu, sunt create de Remue Menage, una dintre cele mai faimoase trupe de teatru stradal din Franța.  În prima seară, Remue Menage prezintă „Dream” (Vis), în care siluete poetice, închise în baloane transparente, ating realitatea doar cu vârful degetelor, un moment care aduce pace și liniște în sufletele spectatorilor. Apoi, într-un dialog pasionant între aer și foc, acrobații sfidează gravitația, iar dansatorii stăpânesc jocul flăcărilor. În ultima seară, „20’ Street Ballet” (Balet stradal din anii ’20) este un spectacol inspirat din lumea cabaretelor franțuzești elegante și atemporale. Dansatori în costume strălucitoare de pene vin în Piața Ovidiu cu veselia, senzualitatea şi vibrația specifică anilor ’20.

Compania Planète Vapeur din Franța aduce în Piața Ovidiu, în cea de-a doua zi de festival, un adevărat „Microcosmos”. În pădurile întunecate, pe pajiști sau câmpii, trăiește o lume stranie, alcătuită din mici creaturi fantastice… Imaginați-vă că acestea s-ar putea transforma brusc în niște vietăți de dimensiuni gigantice, precum o lăcustă de 12 metri înălțime. Publicul va putea admira o suită de elemente din natură, acompaniate de o vioară însuflețită, care zboară suspendată de regina lăcustă, alături de un acrobat care plonjează în gol, imaginând adevărate piruete aeriene. Iluminat pe timp de noapte, „Microcosmos” este spectacolul perfect.

Dintre spectacolele de paradă, care vor însufleți bulevardul Tomis și Faleza Cazinoului, AAINJAA, care „dice Hola!” adică vă salută, este una dintre cele mai impresionante companii de percuționiști din lume, înființată în Columbia și stabilită apoi în Spania. Pasiunea și vitalitatea fiecărui toboșar sunt dublate de îndemânarea impresionantă și precizia ritmică pe care artiștii le exprimă printr-un amestec de energii feminine și masculine debordante, rezultând o fuziune incredibilă de coregrafii și percuții în stil tribal.

Trupa Mademoiselle Paillette vine din Franța și ne invită mai întâi într-o lume albă, „White World”, animată de personaje stranii, costumate foarte diferit dar, în același timp, asemănătoare. Un spectacol elegant, plin de dantele, crinoline și baloane cu heliu. Trupa este condusă de uriașa Femeie-balon, în rol de regină, însoțită de servitorii și gardienii ei credincioși, gondolieri și creaturi uimitoare, toate în alb.

În cea de-a doua zi a festivalului, aceeași trupă, dar o lume roșie, „Red World”, un spectacol impresionant, un mix impresionant de artiști în costume acoperite parțial de baloane, creând astfel un efect unic, de vis.

Compania El Carromato aduce din Spania marionete gigant, „Big Dancers”, înalte de patru metri, costume și lumini colorate, momente coregrafice care creează o atmosferă magică, electrizantă, de petrecere stradală, invitând publicul la dans și distracție.

Compania Grande Cantagiro Barrattoli din Italia, care este mereu pe drumuri, în spiritul vechii tradiții a muzicienilor și a păpușarilor itineranți, vine cu „Orchestra de stradă a păpușilor”, un teatru muzical ce uimește adulți și copii deopotrivă. Ca scenă a spectacolelor lor, gândite pentru spații deschise, artiștii au ales străzile și piețele din Europa. Oameni, păpuși și instrumente muzicale transmit povești nemuritoare despre iubiri, aventuri, călătorii sau emigrație.

„Be hop!”, cel de-al treilea show al francezilor de la Remue-Ménage, debordează de energie, propunându-și să exprime toate visele și fanteziile celor care au vrut să depășească limitele imaginabilului prin intermediul tehnologiei. Într-un vârtej vesel, toate artele – dansul, muzica, artele plastice – se regăsesc în cultura urbană. În mijlocul tumultului creat de artiști, spectatorii au prilejul să se dezlănțuie, pe antrenante ritmuri hip hop.

Programul SEAStreet este următorul:

VINERI, 28 IULIE 2023

FALEZA CAZINO

19:00 – „AAINJAA dice Hola!”- compania AAINJAA  (Columbia)

20:00 – „WHITE WORLD” – compania Mademoiselle Paillette  (Franța)

21:00 – „AAINJAA dice Hola!”- compania AAINJAA  (Columbia)

22:00 – „WHITE WORLD” – compania Mademoiselle Paillette  (Franța)

BULEVARDUL TOMIS (de la intersecția cu Bd. Ferdinand până la statuia Lupa Capitolina):

19:30 & 20:30 – „FREESTYLE PUPPETRY” (Teatrul  de Animație Țăndărică – România)

PIAȚA OVIDIU

22:30 – „DREAM” – compania Remue Ménage (Franța)

SÂMBĂTĂ, 29 IULIE 2023

FALEZA CAZINO

19:00 – „BIG DANCERS” – compania El Carromato (Spania)

20:00 – „RED WORLD” – compania Mademoiselle Paillette  (Franța)

21.00 – „BIG DANCERS” – compania El Carromato (Spania)

22.00 – „RED WORLD” – compania Mademoiselle Paillette  (Franța)

BULEVARDUL TOMIS (de la intersecția cu Bd. Ferdinand până la statuia Lupa Capitolina)

19:00 – „AAINJAA dice Hola!”- compania AAINJAA  (Columbia)

19:30 – „FREESTYLE PUPPETRY” – Teatrul  de Animație Țăndărică (România)

20.00 – „BE HOP!” – compania Remue Ménage (Franța)

20:30 – „FREESTYLE PUPPETRY” – Teatrul  de Animație Țăndărică (România)

21:00 – „AAINJAA dice Hola!”- compania AAINJAA  (Columbia)

22:00 – „BE HOP!” – compania Remue Ménage (Franța)

PIAȚA OVIDIU

22:30 – „MICROCOSMOS” – compania Planète Vapeur (Franța)

DUMINICĂ, 30 IULIE 2023

FALEZA CAZINO

19:00 & 21:00 – „PUPPET STREET BAND” – compania Grande Cantagiro Barrattoli (Italia)

BULEVARDUL TOMIS (de la intersecția cu Bd. Ferdinand până la statuia Lupa Capitolina)

19:00 – „BIG DANCERS” – compania El Carromato (Spania)

19:30 – „FREESTYLE PUPPETRY” – Teatrul  de Animație Țăndărică ( România)

20:00 – „WHITE WORLD” – compania Mademoiselle Paillette  (Franța)

20:30 – „FREESTYLE PUPPETRY – Teatrul  de Animație Țăndărică (România)

21:00 – „BIG DANCERS” – compania El Carromato (Spania)

22:00 – „WHITE WORLD” – compania Mademoiselle Paillette  (Franța)

PIAȚA OVIDIU

22:30 – „20′ STREET BALLET” – compania Remue Ménage (Franța)

Festivalul este realizat cu finanțare din partea Primăriei și a Consiliului Județean Constanța. Teatrul de Stat Constanța este producătorul executiv al evenimentului.

Foto: Teatrul de Stat Constanţa

Spectacol al naturii, în Munții Rodnei: A înflorit bujorul de munte
Destinații luni, 15 iunie 2026, 11:58

Spectacol al naturii, în Munții Rodnei: A înflorit bujorul de munte

Zona Lacurilor Lala și a Vârfului Ineu oferă în această perioadă un peisaj memorabil. Rododendronul a înflorit, transformând pajiștile...

Spectacol al naturii, în Munții Rodnei: A înflorit bujorul de munte
SĂLICEA: Zile de vacanță cu animăluțe și găletușe cu grăunțe, la Zoo „Moara de Vânt”
Destinații sâmbătă, 13 iunie 2026, 09:30

SĂLICEA: Zile de vacanță cu animăluțe și găletușe cu grăunțe, la Zoo „Moara de Vânt”

Odată cu începerea vacanței, părinții caută tot mai multe preocupări distractive în aer liber, pentru copii. La doar câțiva kilometri de...

SĂLICEA: Zile de vacanță cu animăluțe și găletușe cu grăunțe, la Zoo „Moara de Vânt”
Se deschide sezonul estival la Băile Figa
Destinații miercuri, 10 iunie 2026, 12:30

Se deschide sezonul estival la Băile Figa

Stațiunea balneară Băile Figa din orașul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, va deschide sezonul estival vineri, 12 iunie, cu facilități noi...

Se deschide sezonul estival la Băile Figa
I Giardini di Zoe, paradisul trandafirilor din Hunedoara
Destinații miercuri, 3 iunie 2026, 09:00

I Giardini di Zoe, paradisul trandafirilor din Hunedoara

Vizitatorii sunt invitați să descopere alei spectaculoase, grădini inspirate din Toscana și celebrul Labirint al Eroului...

I Giardini di Zoe, paradisul trandafirilor din Hunedoara
Destinații vineri, 29 mai 2026, 07:00

Centru eco-educativ în aer liber, în Poiana Brașov

În Poiana Brașov se deschide în acest sfârșit de săptămână un centru eco-educativ în aer liber, pentru întreaga familie. Pădurea...

Centru eco-educativ în aer liber, în Poiana Brașov
Destinații joi, 28 mai 2026, 11:59

Supraaglomerarea de la Machu Picchu: O destinație de vis se transformă într-un „coșmar” pentru vizitatori

Vizitarea celebrei cetăți incașe din secolul al XV-lea devine din ce în ce mai...

Supraaglomerarea de la Machu Picchu: O destinație de vis se transformă într-un „coșmar” pentru vizitatori
Destinații joi, 28 mai 2026, 07:00

Timișoara, printre destinațiile preferate ale turiștilor pentru minivacanța de Rusalii și 1 Iunie

În categoria city-break-uri, Timișoara este menționată alături de Brașov și Cluj-Napoca printre cele mai căutate orașe pentru escapadele de...

Timișoara, printre destinațiile preferate ale turiștilor pentru minivacanța de Rusalii și 1 Iunie
Destinații miercuri, 27 mai 2026, 09:00

Preţuri mai mari cu 10-20% la munte în minivacanţa de Rusalii

Multe hoteluri din Sinaia, Buşteni şi Azuga au deja rezervări consistente pentru weekendul 30 mai – 1...

Preţuri mai mari cu 10-20% la munte în minivacanţa de Rusalii