Ascultă Radio Vacanța Live

AquaVentura Water Park & Spa din Parcul Pantelimon a fost deschis oficial

AquaVentura Water Park & Spa, noul complex acvatic și de agrement din Parcul Pantelimon, pune la dispoziția bucureștenilor un spațiu modern dedicat sportului, relaxării, sănătății și petrecerii timpului liber, destinat atât adulților, cât și copiilor.

AquaVentura Water Park & Spa din Parcul Pantelimon a fost deschis oficial

Articol de M P, 1 octombrie 2026, 16:35

Cu o suprafață totală de 66.801 mp, AquaVentura Water Park & Spa reunește într-un singur complex piscine, zone SPA, facilități pentru sport și fitness, spații de joacă și agrement, restaurante și numeroase facilități dedicate familiilor.

„Astăzi deschidem oficial AquaVentura, un proiect important pentru Sectorul 3 și pentru București. Ne-am dorit să oferim un loc în care oamenii să poată veni pentru sport, pentru relaxare, pentru sănătate, dar și pentru a petrece timp de calitate împreună cu familia. Este un complex care aduce la un loc foarte multe facilități și care poate fi folosit pe tot parcursul anului.

Și vreau să subliniez un lucru foarte important: copiii și elevii care învață în Sectorul 3 vor avea acces gratuit la AquaVentura. Nu vorbim doar despre o gratuitate de deschidere sau despre o campanie limitată. Ne dorim ca acești copii să poată beneficia permanent deacest spațiu, să facă sport, să înoate, să se bucure de activitățile de aici și să aibă acces la toate aceste facilități. Este o investiție în sănătatea și în dezvoltarea copiilor noștri și vrem ca ei să poată beneficia de ea pe termen lung”, a declarat Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.

10 piscine și facilități acvatice pentru toate vârstele

AquaVentura dispune de 10 piscine, concepute pentru activități diverse. Complexul include o piscină semiolimpică, două piscine infinity, piscine dedicate copiilor, precum și piscine destinate tratamentului și relaxării, inclusiv piscine cu diferite tipuri de săruri, relatează Radio România București FM.

Oferta acvatică este completată de tobogane acvatice interioare, care adaugă o componentă de divertisment destinată întregii familii.

Zonă SPA, wellness și relaxare

Complexul dispune de o zonă SPA complexă, cu 6 saune, inclusiv saune umede, uscate și cu infraroșii.

Vizitatorii au la dispoziție și o grotă de relaxare, salină, jacuzzi și saloane de masaj, precum și alte spații destinate relaxării și recuperării.

Sport, fitness și agrement

AquaVentura oferă și facilități pentru cei care doresc să practice sportul sau să își petreacă timpul liber prin activități recreative.

În cadrul complexului se află o zonă de fitness și aerobic, precum și spații pentru jocuri și activități de agrement, precum biliard, tenis de masă și air hockey.

Spații dedicate copiilor și familiilor

Un capitol important al noului complex îl reprezintă facilitățile pentru familii. AquaVentura include spații dedicate mamelor și copiilor, locuri de joacă pentru cei mici și piscine pentru copii.

Astfel, complexul este conceput ca un spațiu în care părinții și copiii pot beneficia simultan de activități adaptate nevoilor și vârstei fiecăruia.

Restaurante și activități pe tot parcursul anului

Vizitatorii beneficiază și de restaurante și spații de alimentație publică, care completează oferta de agrement a complexului.

În timpul iernii, pe terasa AquaVentura va fi amenajat și un patinoar, astfel încât zona să poată rămâne un punct de atracție pentru activități recreative și în sezonul rece.

Peste 3.200 de dulăpioare

Pentru confortul vizitatorilor, complexul dispune de 3.260 de dulăpioare, dintre care:

  • 520 de dulăpioare VIP;
  • 2.200 de dulăpioare standard;
  • 540 de dulăpioare pentru copii.

Energie din surse regenerabile

AquaVentura beneficiază de un sistem propriu de producere a energiei din surse regenerabile. Pe amplasament au fost instalate 1.426 de panouri fotovoltaice, cu o putere instalată de 892 kWp.

Complexul este dotat și cu stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Gratuitate permanentă pentru copiii și elevii din Sectorul 3

Odată cu deschiderea AquaVentura Water Park & Spa, copiii și elevii care învață în Sectorul 3 beneficiază de acces gratuit, facilitate care va fi menținută și după perioada de deschidere.

În perioada 1–31 octombrie, accesul este gratuit și nelimitat, pe baza unei rezervări online prealabile pentru fiecare vizită pe care o puteți face aici > https://start.aquaventura.ro/#contact

Prin deschiderea AquaVentura Water Park & Spa, Sectorul 3 adaugă o nouă destinație de sport, sănătate, relaxare și divertisment în oferta de facilități publice a Bucureștiului.

AquaVentura Water Park & Spa este situat în Parcul Pantelimon, Șoseaua Gării Cățelu nr. 1M, în apropierea gurii de metrou Pantelimon.

Care este cea mai „fericită” destinație de vacanță din lume
Destinații duminică, 4 octombrie 2026, 13:30

Care este cea mai „fericită” destinație de vacanță din lume

Vreme însorită, mâncare sănătoasă, posibilitatea de mișcare, spații verzi și apropierea de natură – aceștia sunt câțiva dintre...

Care este cea mai „fericită” destinație de vacanță din lume
Un pui de lamă, noul membru al Grădinii Zoologice din Reșița
Destinații joi, 1 octombrie 2026, 14:00

Un pui de lamă, noul membru al Grădinii Zoologice din Reșița

Grădina Zoologică din Reșița are un nou locatar. Este vorba despre un pui de lamă, născut cu o zi înainte de a face anunțul public....

Un pui de lamă, noul membru al Grădinii Zoologice din Reșița
Porțile tradiționale din Gorj, în centrul unei expoziții deschise la Curtișoara
Destinații miercuri, 30 septembrie 2026, 17:49

Porțile tradiționale din Gorj, în centrul unei expoziții deschise la Curtișoara

Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara găzduiește, între 30 septembrie și 4 octombrie, expoziția „Itinerarii și Porți”, dedicată...

Porțile tradiționale din Gorj, în centrul unei expoziții deschise la Curtișoara
Acvariul din Constanța va funcționa provizoriu în cadrul Delfinariului | AUDIO
Destinații miercuri, 30 septembrie 2026, 16:46

Acvariul din Constanța va funcționa provizoriu în cadrul Delfinariului | AUDIO

Vești bune de la Acvariul din Constanța! La jumătatea lunii octombrie, am putea admira din nou peștii exotici, după mai bine de trei ani de...

Acvariul din Constanța va funcționa provizoriu în cadrul Delfinariului | AUDIO
Destinații duminică, 27 septembrie 2026, 13:30

Două noi circuite culturale prin cetăți din județul Hunedoara, propuse agențiilor de turism

Județul Hunedoara își promovează patrimoniul cultural și tradițiile. Reprezentanții Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva au propus...

Două noi circuite culturale prin cetăți din județul Hunedoara, propuse agențiilor de turism
Destinații sâmbătă, 26 septembrie 2026, 13:30

Casa Morarului din Mureș, muzeu al tradițiilor și amintirilor de pe Târnave

Obiectele păstrate în gospodărie, portul popular, fotografiile și documentele spun povestea unei lumi rurale care riscă să se piardă,...

Casa Morarului din Mureș, muzeu al tradițiilor și amintirilor de pe Târnave
Destinații marți, 22 septembrie 2026, 08:00

Ce povești despre comunism ascund străzile din centrul Sibiului

Centrul istoric al Sibiului va deveni, pentru o seară, locul unei incursiuni în trecutul comunist al orașului. Sibienii sunt invitați să...

Ce povești despre comunism ascund străzile din centrul Sibiului
Destinații marți, 22 septembrie 2026, 07:21

Muzeul Banatului Montan din Reșița s-a redeschis

Muzeul Banatului Montan din Reșița și-a redeschis porțile pentru public, după mai bine de un an și jumătate de lucrări de reabilitare...

Muzeul Banatului Montan din Reșița s-a redeschis