Etichete Mircea basescu

Etichetă: mircea basescu

Sechestru pe averea lui Mircea Băsescu

Mircea Băsescu a fost adus la DNA unde i s-au comunicat rezultatele expertizei efectuate asupra înregistrărilor discuţiei în care fratele preşedintelui admite că ar...

(AUDIO) Mircea Băsescu nu a beneficiat de protecţia SPP

Mircea Băsescu nu a beneficiat de protecţie fizică sau informativă din partea Serviciului de Protecţie şi Pază pentru că este rudă de gradul doi...

Se cere demisia de onoare a lui Traian Băsescu

Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat propunerea privind adoptarea unei declaraţii a Parlamentului prin care să se solicite demisia de...

Înregistrările audio-video – acceptate ca probe în dosarul lui Mircea Băsescu

Tribunalul Bucureşti a admis ca probe înregistrările audio-video în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat că a primit 250 de mii de euro...

Discuții în Parlament privind adoptarea unei Declarații pentru demiterea președintelui Traian...

Membrii coaliţiei de guvernare urmează să discute despre adoptarea unei Declaraţii pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, ca urmare a arestării fratelui său. "În ceea ce...

Mircea Băsescu, arestat pentru 30 de zile

Fratele șefului statului, Mircea Băsescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului București. Mircea Băsescu a fost...