DISTRIBUIȚI

Se lasă cortina peste ediția estivală a Târgului Gaudeamus Litoral 2019. Astăzi, în ultima zi, vizitatori de toate vârstele au venit să prindă titluri și prețuri cât mai bune. 

„Sunt copleșită, pur și simplu, de multitudinea ofertelor“, ne-a spus o turistă. „E o comoară pentru cine știe să aprecieze!“, a completat-o un alt turist. „Am fost atrasă, la intrare, de niște cărți polițiste și m-am dus direct la ele“, ne-a spus o tânără pe care am întâlnit-o la târg.

Momente emoționante, în Piațeta Perla, din stațiunea Mamaia. Prin votul publicului au fost decernate trofeele Gaudeamus. Locul al III-lea a revenit Editurii Niculescu, cel de-al doilea – Editurii Humanitas, iar primul loc – Grupului Editorial Art, în vreme ce trofeele presei merg la „Ziua de Constanța“ și TVR. Copiii au fost la putere. Votul lor a desemnat „cea mai râvnită carte“ – „Harry Potter“. 

Expozanții au fost impresionați de cititori – mici și mari. „Lume multă, doritoare de carte. Vizitatorii au întrebat despre noi apariții, cu cumpărat“, ne-a spus un expozant. „Cărțile ușoare, cărțile de vacanță, cărțile pentru copii au fost la căutare, dar și dicționarele de limbi străine“, a declarat o expozantă.

Au fost și vor mai fi date cadouri frumoase – tablete și e-book readere, ne-au mărturisit organizatorii. Un alt moment așteptat cu nerăbdare vizează Tombola Gaudeamus. Premiul cel mare – un zbor desupra litoralului – a fost câștigat de Mihaela Cioată.

„A fost o ediție reușită și foarte plăcută, sperăm, pentru toți cei care au trecut pragul târgului. A existat o surpriză plăcută la standurile editurilor. Cu toate că vremea n-a ținut cu noi și am fost nevoiți să întrerupem puțin târgul, am revenit în forță“, a declarat Connie Chifor, coordonator al evenimentului.

Târgul Gaudeamus Litoral 2019 se încheie astăzi, la ora 23:00.

Redactor – Dana Malciu / Foto – Radio Constanța