DISTRIBUIȚI

La o fermă didactică din Mangalia, unde atât copiii cât și adulții își pot aminti de vremea copilăriei și timpul trecut în godpodăriile bunicilor, sâmbătă pe 29 iunie se va desfășura un concurs de ciclism. Cursa va fi de 26 de KM pentru adulți și va avea traseu prin pădurea Hagieni, va ajunge prin Albești și împrejurimi și se va finaliza la punctul de pornire, în satul Arsa. Mai multe detalii am aflat chiar de la managerul fermei, Alexandru Pavel.

‚‚Pe data de 29 iunie, lansăm, împreună cu Asociația Sportivă ‚‚Bike Rehab’’ a treia ediție a concursului de ciclism Hagieni Ograda Veseliei, unde sunt invitați copiii și adulții să participe la acest concurs de ciclism, cel mai mic participant având anul trecut, doi ani. Am pregătit pentru copii un traseu de 6 KM în jurul fermei și pentru adulți un traseu de 26 de KM. Fiind la a treia ediție, avem premii mai bogate ca anul trecut și acest concurs este considerat de cei care au participat până acum, cel mai frumos concurs de pe litoralul românesc. Traseul pentru adulți este foarte frumos, fiind pădure, fiind prin câmpuri, prin lanurile de porumb, lanurile de grâu. Pornește din satul Arsa, ajunge până în satul Albești, apoi ocolește până în satul Hagieni și se întoarce înapoi către ferma noastră. Avem premii substanțiale alături de sponsorii noștri care ne ajută să facem acest concurs în fiecare an. Foarte mulți participanți sunt bucuroși să vină la acest concurs, pentru că premiile sunt foarte, foarte bune. Copiii pot participa cu orice fel de bicicletă, iar pentru cursa de adulți sunt biciclete pentru traseu special de MTB, traseu de pământ. Fiecare are bicicleta lui și cu cât este mai performantă, cu atât este un participant mai puternic.  Ultima oară au fost 200 de participanți la adulți și 100 de participanți la copii. Această competiție o facem împreună cu Asociația de Ciclism din Constanța. Pentru copii este un drum ușor. În schimb, pentru cursa adulților este un traseu accidentat pentru că se dorește a fi un traseu spectaculos. Concursul începe de la ora 9.00 dimineața pentru cursa copiilor și la ora 11.00 pentru cursa adulților și în funcție de performanțele fiecărui participant, se poate termina în jurul orei 14.00, după care, toți participanții sunt invitați la o petrecere în aer liber pe care o facem în cadrul fermei. Anul acesta am ridicat limita participanților, așa că avem locuri disponibile pentru toată lumea. Asteptăm copiii din județul Constanța și din județele de lângă, să vină să participe la această competiție, fiind o competiție care promovează sănătatea, promovează sportul și promovează fair-play-ul.  Invit toate școlile și toate grădinițele să ne viziteze, pentru că este o plăcere pentru copii să vină și să interacționeze împreună cu toată clasa la noi la fermă, pentru că le oferim un tur al fermei unde le povestim totul despre animalele din cadrul fermei noastre.  Este o fermă didactică, pe o suprafață de 2 ha, avem toate animalele din curtea omului, unde copiii pot veni și interacționa cu aceste animale – oi, rațe, gâște, capre, ponei, vacă, porci, toate rasele de găini. Pot învăța lucurile pe care le face un fermier în cadrul unei gospodării – cum se dă de mâncare animalelor, le pot mângăia, pot vedea cum interacționează animalele între ele.  Avem și locuri de joacă – trambuline și mult aer curat. Cei mai mulți  sunt crescuți la bloc. Puțini mai au bunici la țară și când văd acest spațiu foarte mare și plin de animale, sunt foarte fericiți. Ne iau în brațe și ne spun că a fost cea mai frumoasă zi din viața lor.  Începând de la un an, un an și jumătate, până la 15 ani, din grădinițe, școli, și foarte mulți adulți ne vizitează pentru că vor să își aducă aminte de vremea copilăriei și se bucură foarte mult la noi în fermă. Suntem singura fermă din Dobrogea, este foarte greu să ții în funcțiune o astfel de fermă, pentru că avem foarte mari greutăți iarna, când avem închis și trebuie să le dăm de mâncare tuturor animalelor, să le ținem în spații special amenajate.  Părinții mei, fiind din satul Arsa, mi-am dorit foarte mult să fac ceva pentru comunitatea locală. Am dezvoltat această fermă făcând astfel cunoscut acest sat și arătând că într-un sat departe de oraș, de Constanța, se poate realiza un lucru nemaipomenit, toată lumea fiind foarte încântată de tot ceea ce este aici, în interiorul fermei.  Anul trecut am realizat mai multe evenimente speciale pentru copii, am realizat primul teatru dinr-o fermă din România, se cheamă ‚‚Teatrul din Ogradă’’ și împreună cu actori din București și toată țara, am avut spectacole de teatru în ferma noastră.  Facem evenimente aproape săptămânal și oferim copiilor diverse premii pentru jocurile pe care le facem în cadrul fermei. Ultimul lucru pe care l-am făcut special în ferma noastră este un labirint pe o suprafață de 4.000 de mp în câmp de orz. Premiile constau în intrări la ferma noastră pentru următoarea perioadă, în obiecte de ipsos pe care le punem la dispoziție ca să le picteze, suveniruri pe care le avem în cadrul fermei și pe care le oferim gratuit pentru cei care au reușit să termine aceste concursuri ale noastre.  Oferim și intrări gratuite la spectacolele de teatru pe care le facem sau la alte spectacole pe care încercăm să le facem împreună cu cei care sunt interesați să facă evenimente speciale în cadrul fermei noastre.  Pentru că avem foarte mulți colaboratori din județ și din toată țara, teatrul pe care l-am făcut până acum a fost pe bază de voluntariat. În cadrul fermei nu avem un program de voluntariat,  în acest moment, dar ne gândim să facem un asemenea de program, astfel încât să invităm oamenii să petreacă la noi o zi întreagă și să ne ajute la muncile din cadrul fermei. Acest program va fi ‚‚Fermier pentru o zi’’, ca să vadă ce înseamnă  munca unui fermier, a unui țăran’’, a declarat managerul fermei didactice, Alexandru Pavel.

redactor online – Doina Sîrbu / foto – arhivă personală, Hagieni XC Cursa Copiilor Ograda Veseliei