DISTRIBUIȚI

Un număr record de 885 de alpinişti au ajuns pe vârful Everest în 2019, după un sezon marcat de aglomerări şi decesul a 11 persoane, potrivit datelor oficiale publicate marţi, relatează AFP.

Această cifră depăşeşte recordul anual precedent, stabilit la 807 persoane.

Străbătând ruta nepaleză, cea mai frecventată, 644 de persoane au ajuns pe ‘acoperişul lumii’, situat la 8.848 de metri altitudine, cu 81 mai mult decât în 2018, au anunţat autorităţile nepaleze.

Alte 241 de persoane, cu trei mai puţin decât anul trecut, au escaladat versantul chinez, a anunţat agenţia de presă oficială Xinhua.

În acest an, în aşa-numita ‘zonă a morţii’, aflată la o altitudine de peste 8.000 de metri, condiţiile meteo au provocat blocaje impresionante, ale căror imagini au făcut înconjurul lumii.

Însă să rămâi blocat, uneori timp de mai multe ore, la o altitudine unde aerul este extrem de rarefiat şi frigul este extrem, poate avea consecinţe fatale asupra organismelor deja epuizate de efort.

Patru decese s-au produs din cauza aglomerării înregistrate în apropiere de vârf în acest sezon, între sfârşitul lunii aprilie şi sfârşitul lunii mai. În această perioadă, vremea oferă o fereastră scurtă de condiţii mai puţin extreme pe aceste înălţimi.

Mai mulţi alpinişti au criticat numărul mare de persoane fără experienţă care au avansat prea lent, punând astfel în pericol viaţa lor şi pe a celorlalţi.

Everestul a fost escaladat prima dată în 1953 de nepalezul Tenzing Norgay şi neo-zeelandezul Edmund Hillary.

redactor online – Doina Sîrbu / sursă – AGERPRES / foto – unsplash.com