DISTRIBUIȚI

La Constanța, va avea loc mâine, faza de preselecție pentru secțiunea interpretare a Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”. Cei care doresc să concureze trebuie să interpreteze cel puțin trei romanțe și să se prezinte cu cartea de identitate la ora 14.00, la Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.

Festivalul de romanțe „Crizantema de aur” a ajuns la ediția a 52-a și se va desfășura între  17-19 octombrie la Târgoviște, fiind organizat de autoritățile locale, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Ediţia din acest an este dedicată celebrării prin Romanță a Patrimoniului muzical și poetic național și Anului omagial al satului românesc.

redactor – Liliana Fustanela / redactor online – Doina Sîrbu