DISTRIBUIȚI

Pe 6 iunie, ora 20:00, la Grădina Eden (Calea Victoriei nr. 107), în cadrul programului workshop-urilor Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, are loc audiţia versiunii în limba română a satirei politice Imperiul bicefal de Ilinca Stihi şi Amandine Casadamont. Premiera radiofonică va avea loc vineri, 7 iunie, de la ora 0:00 la Radio România Cultural.

L’Empire bicephale/ Imperiul cu două capete împreună cu documentarul Chasseurs, fac parte din programul oficial al Sezonului cultural România – Franţa 2019 şi sunt realizate în cadrul parteneriatului Radio România – Radio France. A doua coproducţie, L’Empire bicephale/ Imperiul cu două capete comentează în cheie comică, sub forma unei satire ficţionale, felul în care două societăţi care împărtăşesc în acelaşi timp diferenţe şi asemănări, construiesc imaginea unui viitor distopic prin deturnarea valorilor democraţiei. După premiera din 31 martie şi postarea versiunii franceze a producţiei în regim podcast pe site-ul France Culture, premiera absolută de acum a versiunii române a Imperiului bicefal finalizează coproducţia franco-română.

L’Empire bicephale/ Imperiul cu două capete imaginează un fantezist imperiu bicefal, condus de un cuplu franco-român de preşedinţi. După declinul puterii industriale, creşterea nivelului mării şi distrugerea echilibrului ecologic, din cenuşa Europei se naşte un imperiu autoritar, condus discreţionar de cei doi preşedinţi. Animalul totemic Cocoşoaie/Moucoq şi Astrologul au devenit garanţii cunoaşterii şi ghizii preşedinţilor în luarea deciziilor politice. Imperiul bicefal evocă o lume în care democraţia în forma sa clasică este pervertită de foamea de putere.

Comedia se naşte nu doar din savoarea scenariului scris la patru mâini de Iinca Stihi şi Amandine Casadamont, ci şi din valoroasa distribuţie franco-română care a excelat în interpretarea bilingvă a textului.

Imperiul cu două capete de Amandine Casadamont şi Ilinca Stihi. În distribuţie: Preşedinta – Johanna Nizard, Preşedintele – Gigi Căciuleanu, Cédric – Damien Houssier, Cocoşoaie şi al doilea dominator – Thierry Pietra, Astrologul – Nedjma Bouakra, Revoltatul – Liviu Bora, Secretarul român – Ilinca Stihi, Primul dominator – Corneliu Dragomirescu, Copiii – Emma Urcan şi Valeria Stihi, Mama copiilor – Mara Urcan, Cockerul spaniel prezidenţial – Greta. Imnul imperial bicefal: Jean-Jacques Birgé. Echipa de producţie: Annabelle Brouard, Jean-André Giannechini, Claude Niort, Coordonatori: Aurélie Charon, Inès Dupeyron, Oana Cristea Grigorescu, Comisarii producţiei: Jean-Jacques Garnier şi Andrei Ţărnea.

redactor online – Doina Sîrbu / foto – Radio România