DISTRIBUIȚI

Se spune că, odinioară, Dobrogea era acoperită de păduri bogate. Erau renumite pentru bogăția lor și se întindeau în întreaga regiune, până la malurile Dunării și bălților.

Codrii de nepătruns erau proprietatea Imperiului Otoman, care i-a conservat cu mare grijă, considerându-i mult timp o rezervă. În timp, pădurile au devenit o sursă de venituri și au fost exploatate până ce, conform scrierilor vremii, din codrii bogați ar fi rămas doar un schelet. Lemnul de esență tare din Dobrogea era folosit inclusiv la confecționarea navelor, așa că de multe ori acesta ajungea direct la Istanbul.

Scrierile ce vorbesc despre Dobrogea revenită în granițele României descriu o regiune aridă, din cauza împuținării pădurilor. Fenomenul a dus și la secarea izvoarelor și a pâraielor ce se scurgeau, odinioară, pe văile dobrogene. Se spune că aici, în Dobrogea, sate întregi au pierit din cauza lipsei de apă. Și tot de aceea, oamenii au preferat văile pentru a-și întemeia așezări.

De reținut e faptul că românii dobrogeni au iubit dintodeauna pădurile. La 1850, Ion Ionescu de la Brad vizita Dobrogea și vorbea despre legătura dintre codru şi oamenii locului, spunând că „Românii de aici sunt aşezaţi la poalele codrilor şi pe malul apelor, căci lor le place umbra de codru verde şi răcoarea de apă limpede, la alt loc să nu-i cauţi, că nu-i găseşti”…