DISTRIBUIȚI

Cel mai recent film al lui Christopher Nolan se numeşte „Tenet’, iar acţiunea sa este plasată în lumea spionajului internaţional, a declarat compania Warner Bros., citată de Press Association.

Filmul îi va avea în distribuţie pe John David Washington, Robert Pattinson, Michael Caine, Kenneth Branagh şi Aaron Taylor -Johnson.

Actriţa indiană Dimple Kapadia şi cea franceză Clemence Poesy, cunoscută pentru rolul Fleur Delacour din filmele seriei „Harry Potter”, vor face şi ele parte din distribuţie, la fel ca Elizabeth Debicki, care s-a făcut remarcată în „The Great Gatsby”.

Pelicula îi aduce primul rol principal lui Washington (34 de ani) într-o producţie majoră de la Hollywood de la rolul său, extrem de apreciat, din „BlacKkKlansman”, de Spike Lee, film recompensat cu Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.

„Tenet” urmează să ajungă în cinematografe pe 17 iulie 2020.

Nolan, născut la Londra, este unul dintre regizorii de top de la Hollywood, remarcându-se pentru filme ca „Dunkirk”, „The Dark Knight”, „The Dark Knight Rises” şi „Inception”.

redactor online – Doina Sîrbu / sursă – AGERPRES