DISTRIBUIȚI

Pe 17 martie 1883 se năştea Demetru Dem. Demetrescu-Buzău. Urmuz. Miercuri, 20 martie, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (Str. Nicolae Creţulescu nr. 8), Sala Perpessicius, de la ora 18:00, Editura Casa Radio îl celebrează pe acest excepţional „premergător al revoltei literare universale, unul dintre profeţii dislocării formelor sociale, ale gândirii şi ale limbajului din lumea asta, care se dezagregă sub ochii noştri, absurdă ca şi eroii autorului nostru”, aşa cum îl caracteriza Eugène Ionesco în Les Lettres Nouvelles, 1965.

Gazdele evenimentului sunt Puşa Roth şi Costin Tuchilă, care vă invită să fiţi martorii audiţiei unui spectacol după Urmuz.
Apărută în Colecţia Teatru la microfon a Editurii Casa Radio, Şambelan la viezuri, fantezie dramatică într-un act după Pagini bizare de Urmuz, semnată de Puşa Roth este „o izbucnire a propriului eu răzvrătit.

Este faţa ascunsă a unei lumi bântuite de fantasme, a unei lumi închise în propria ei existenţă, o lume căreia i s-a refuzat frumosul. Este, dacă doriţi, secunda posibilă în viaţa fiecărui om. Personajele acestei lumi răsturnate sunt replici caricate ale unor oameni reali. Oriunde poţi întâlni o «familie Stamate» aproape înghiţită de «greutăţile vieţii», oriunde poţi întâlni unul dintre personajele urmuziene” – ne spune autoarea în prefaţa sa, intitulată Cu bizară umilinţă, la dispoziţia dumneavoastră.

Cartea cu CD apărută la Editura Casa Radio nu este doar o invitaţie la o lectură şi la o audiţie pur urmuziene. Urmuz permite numeroase interpretări, precum şi adaptări la spiritul cititorului contemporan. Puşa Roth vă propune să ascultaţi producţia Teatrului Naţional Radiofonic difuzată în premieră în 21 martie, ora 19:00, la Radio România Cultural şi 22 martie, ora 20:30, la Radio România Actualităţi. Volumul reproduce scenariul dramatic al spectacolului pus în scenă la Teatrul Bacovia din Bacău.

În Addenda descoperiţi Mică istorie (foarte) urmuziană de Costin Tuchilă – modul în care s-a născut acest text dramatic, precum şi o selecţie de texte critice.

Din distribuţie fac parte: Cornel Vulpe, Magda Catone, Eugen Cristea, Ion Haiduc, Alexandru Bindea, Rudy Rosenfeld. Ei sunt Stamate, Stamatida, Bufty, Ismail, Turnavitu. Spectacolul se bucură de muzica originală semnată de George Marcu, regia tehnică îi aparţine lui Vasile Manta, iar cea artistică lui Leonard Popovici. Cartea este ilustrată de artistul Daniel Ivaşcu.