DISTRIBUIȚI

Filme premiate la festivaluri internaţionale vor fi prezentate în premieră şi în proiecţii unice la cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Internaţional DaKINO, începând de joi până duminică, la Cinema Muzeul Ţăranului, informează organizatorii într-un comunicat de presă transmis marţi AGERPRES.

În cadrul galei de deschidere va fi prezentat în premieră în România, de la ora 19,30, filmului „Boy Erased”, în regia lui Joel Edgerton, cu Nicole Kidman, Lucas Hedges, Russell Crowe în rolurile principale.

Filmul, nominalizat la Globurile de Aur 2019 pentru Cel mai bun actor în rol principal şi Cel mai bun cântec original, se bazează pe memoriile lui Garrard Conley, unul dintre cei 700.000 de americani care au fost supuşi unei forme de terapie de conversie pentru persoane LGBT.

În programul competiţional al festivalului se află 18 filme de scurtmetraj, ficţiune şi animaţie, produse în 14 ţări, selectate de criticii de film Ionuţ Mareş, Cristi Mărculescu şi George Mihalcea.

Trei scurtmetraje din secţiunea competiţională sunt semnate de regizori români: „8” – Mihai Pîrcălabu, „Linişte” – Alex Iureş şi „Monstrul” – Laura Pop.

Filmele din competiţia de scurtmetraj vor fi proiectate vineri şi sâmbătă, iar gala de închidere, în care vor fi prezentate toate peliculele câştigătoare, va fi duminică de la ora 18,00.

Preşedintele juriului competiţiei de scurtmetraj este Mary Kate O’Flanagan, scenaristă, consultant de scenarii&profesor de scenaristică (Irlanda), producătorul Anamaria Antoci, actriţa Diana Cavallioti, Nuno Rodrigues, curator şi programator al Festivalului de Film Curtas Vila do Conde (Portugalia), şi Bogdan Mureşanu, scenarist şi regizor de film, recent premiat la Festivalul Internaţional de Scurtmetraje de la Clermont-Ferrand.

Juriul va acorda Trofeul DaKINO 2019 pentru Cel mai bun scurtmetraj, Premiul pentru Cea mai bună regie şi Premiul pentru Cel mai bun scenariu, precum şi premii speciale. În urma voturilor primite de la spectatori, se va acorda Premiul Publicului.

În cadrul festivalului va mai putea fi văzut „Stan & Ollie”, regia John S. Baird, filmul despre cel mai cunoscut cuplu de comedie din istorie, Stan şi Bran, prezentat în premieră în România. Proiecţia va fi precedată de unul din cele mai cunoscute scurtmetraje cu Stan Laurel şi Oliver Hardy – „Blotto” (1930).

Lista filmelor care vor fi prezentate în festival mai cuprinde „On her shoulders” regia Alexandria Bombach, „Distanţa dintre mine şi mine” regia Mona Nicoară, „If Beale street could talk” regia Barry Jenkins.

În cadrul galei de închidere va putea fi văzut „An eternity’s gate”, regia Julian Schnabel, cu Willem Dafoe, Mads Mikkelsen, Oscar Isaac şi Rupert Friend. Nominalizat la Premiul Oscar 2019 pentru Cel mai bun actor în rol principal, la Globul de Aur 2019 pentru Cel mai bun actor într-o dramă şi inclus în competiţia oficială şi câştigător al Premiului pentru Cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Veneţia 2018, filmul nu este o biografie a pictorului olandez Vincent Van Gogh, ci, mai degrabă, o acumulare de secvenţe bazate pe câteva evenimente din ultimii ani din viaţa artistului.

În cadrul festivalului va fi organizat duminică, de la ora 12,00, la Cărtureşti Verona, un masterclass de scenaristică, susţinut de Mary Kate O’Flanagan.

DaKINO 2019 este organizat de Asociaţia FAMart şi Fundaţia DaKINO, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Dacin Sara şi al Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

sursa – AGERPRES