DISTRIBUIȚI

Actriţa americană Julia Roberts negociază în această perioadă pentru a deveni protagonista serialului „Charlotte Walsh Likes To Win”, o producţie a platformei Amazon, potrivit site-ului de specialitate Deadline, citat vineri de EFE.

Julia Roberts doreşte să devină actriţa principală şi unul dintre producătorii executivi al acestui serial, care reprezintă o adaptare pentru micul ecran a cărţii omonime a scriitoarei Jo Piazza.

Cartea prezintă povestea unei directoare din Silicon Valley care decide să se întoarcă în Pennsylvania natală pentru a se prezenta la alegeri şi să candideze pentru un loc în Senatul Statelor Unite. Totuşi, Charlotte Walsh trebuie să facă faţă unei campanii murdare, prin care rivalul ei este dispus să facă totul pentru a o învinge.

Dacă va ajunge la un acord pentru a conduce distribuţia noului serial, aceasta fi a doua colaborare a actriţei americane cu Amazon după serialul „Homecoming”, lansat anul trecut şi în care Julia Roberts a interpretat primul ei rol important în televiziune.

Apreciat de critici şi considerat unul dintre cele mai bune seriale din 2018, „Homecoming” a obţinut trei nominalizări la Globurile de Aur: cea mai bună actriţă într-un serial dramatic (Julia Roberts), cel mai bun actor într-un serial dramatic (Stephan James) şi cel mai bun serial dramatic.

Câştigătoare a unui premiu Oscar în 2001 la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal” pentru interpretarea din filmul „Erin Brockovich”, Julia Roberts este o adevărată vedetă la Hollywood, unde a devenit celebră mai ales pentru rolurile sale din comedii romantice.

Talentul şi spontaneitatea naturală a Juliei Roberts au strălucit în filme cu mari încasări de box-office, precum „Pretty Woman” (1990), „My Best Friend’s Wedding” (1997), „Notting Hill” (1999) şi „Runaway Bride” (1999).

În ultimii ani, apariţiile sale au fost destul de rare pe marile ecrane.

În 2017, vedeta americană a putut fi văzută în filmul „Wonder”, iar anul trecut în lungmetrajul „Ben Is Back”.

La gala premiilor Oscar de duminică seară, Julia Roberts a fost vedeta invitată să anunţe câştigătorul trofeului pentru cel mai bun film al anului, care a revenit lungmetrajului „Green Book”, regizat de Peter Farrelly şi ai cărui protagonişti sunt actorii Viggo Mortensen şi Mahershala Ali.

sursa – AGERPRES