DISTRIBUIȚI

Prima gală Oscar fără prezentator din ultimii 30 de ani a atras în faţa micilor ecrane 29,6 milioane de telespectatori americani, cu 12% mai mult decât anul trecut, când a fost înregistrată cea mai mică audienţă din istoria evenimentului, au anunţat luni reprezentanţii postului de televiziune ABC, citaţi de Reuters.

Potrivit datelor transmise de compania Nielsen, cea de-a 91-a gală de decernare a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, a fost urmărită de 29,6 milioane de telespectatori din Statele Unite. În 2018, gala Oscar a avut o audienţă medie de 26,5 milioane de telespectatori – un record negativ -, în scădere faţă de audienţa de 32,9 milioane de telespectatori înregistrată în 2017.

Creşterea de audienţă din acest an reprezintă o victorie pentru Academia de film americană (Academy of Motion Picture Arts and Sciences – AMPAS) şi pentru producătorii show-ului, care se aflau sub presiunea dorinţei de a creşte audienţa galei, în contextul în care numărul total de telespectatori a intrat de mai mulţi ani în declin.

Ceremonia de duminică seară s-a deschis cu o intrepretare a trupei rock Queen, alături de solistul Adam Lambert, fost participant la emisiunea „American Idol”.

Ceremonia a fost cu aproximativ 40 de minute mai scurtă decât gala din 2018 şi a evitat tradiţionalul monolog de deschidere, în schimbul unor scurte scenete cu celebrităţi.

Mulţi critici TV au lăudat spectacolul Oscarurilor din acest an, spunând că absenţa unui prezentator oficial a făcut ca show-ul să se desfăşoare mai repede şi i-a obligat pe producători să gândească creativ şi să găsească soluţii pentru a-i amuza pe telespectatori.

„Trebuie să spun, chiar a funcţionat cu adevărat!”, a declarat Kristopher Tapley, critic la revista Variety. „Cine ar fi ştiut că nu ai nevoie de un prezentator?”, a adăugat el.

Ceremonia din acest an s-a bazat consistent pe două producţii muzicale aflate în cursa pentru câştigarea Oscarului la categoria „cel mai bun film”, „A Star Is Born” şi „Bohemian Rhapsody”, pentru a da tonul întregii gale. Duetul intim asigurat de Bradley Cooper şi Lady Gaga, care au interpretat pe scenă piesa „Shallow”, premiată cu Oscarul pentru cel mai bun cântec original, a reprezentat „momentul de vârf al show-ului”, potrivit lui Kristopher Tapley.

„În cea mai importantă seară a filmului, nu magia Hollywoodului a salvat show-ul din acest an. Puterea muzicii a făcut acest lucru”, a adăugat Lorraine Ali, critic de televiziune şi jurnalistă la cotidianului Los Angeles Times.

Multe dintre filmele nominalizate au avut succes în box-office, în contrast cu anii recenţi, când gala Oscar s-a centrat mai mult pe filme de autor, vizionate de un număr redus de spectatori. În cele din urmă, „Green Book” a triumfat în faţa celuilalt mare favorit, „Roma”, şi a fost desemnat cel mai bun film.

Însă nu toată lumea a apreciat formatul galei fără o gazdă principală.

„Galei Oscar 2019 i-au lipsit energia şi comedia şi a fost perfid de plictisitoare. Şi poate că acest lucru ar fi putut fi evitat dacă Academia ar fi făcut ceea ce a făcut întotdeauna şi şi-ar fi procurat o gazdă”, a declarat Kelly Lawler, jurnalistă la USA Today.

Actorul de comedie Kevin Hart a renunţat la calitatea de prezentator principal al galei Oscar în luna decembrie după reapariţia în presă a unor comentarii homofobe ale sale, publicate pe Twitter.

Cifrele transmise de compania Nielsen referitoare la audienţa galei Oscar nu includ spectatorii care au urmărit evenimentul pe internet şi pe dispozitive mobile. Postul de televiziune ABC deţine drepturile de televizare a galei Oscar până în anul 2028.

sursa – AGERPRES