DISTRIBUIȚI

Salvamontiştii au avut peste 100 de intervenţii la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, a anunţat, duminică, Dispeceratul Naţional Salvamont.

‘Din nou, o zi de foc pentru cei peste 300 de salvamontişti prezenţi la datorie pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, în zonele cu afluenţă turistică mare şi în cabinetele medicale ale bazelor şi posturilor Salvamont, solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de accidente, cel mai mare din acest sezon de iarnă’, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Dispeceratului Naţional Salvamont.

Conform aceleiaşi surse, în ultimele 24 de ore s-au primit 101 apeluri de urgenţă, dintre care 20 de pentru Salvamont Braşov, câte 10 pentru Salvamont Predeal şi Salvamont Buşteni, câte nouă pentru Salvamont Lupeni, Salvamont Sinaia şi Salvamont Alba, câte cinci pentru Salvamont Gorj, Salvamont Cavnic şi Salvamont Caraş-Severin, câte patru pentru Salvamont Baia Mare, Salvamont Vâlcea şi Salvamont Harghita, câte trei pentru Salvamont Mureş şi Salvamont Bran, câte două pentru Salvamont Prahova-Azuga, Salvamont Petroşani şi Salvamont Covasna şi câte un apel pentru Salvamont Borşa şi Salvamont Cluj.

În plus, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au mai primit 30 apeluri prin care se solicitau informaţii despre starea pârtiilor, dar şi despre diferite zone montane şi trasee turistice.

‘Până la finalul vacanţei şcolare, salvamontiştii vor rămâne cu efective sporite, zilnic, de serviciu pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă şi în cabinetele medicale ale bazelor şi posturilor Salvamont. Nu uitaţi, echipele Salvamont sunt singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale’, se mai menţionează în postare.

Sursa – Agerpres